Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a anuntat marti ca Uniunea Europeana va impune sanctiuni impotriva Rusiei incepand de luni, ca urmare a interventiei militare a acesteia in regiunea ucraineana Crimeea, transmite Reuters.

"In ceea ce priveste sanctiunile impotriva Rusiei, o decizie a fost de fapt deja luata, in special in privinta procedurii de introducere a sanctiunilor. Consecinta acesteia va fi inceperea aplicarii sanctiunilor de luni", a declarat Tusk, intr-o conferinta de presa.

Fortele ruse si-au consolidat controlul asupra peninsulei ucrainene Crimeea inaintea unui referendum, sustinut de Rusia, privind viitorul statut al regiunii, vot ce este programat pentru duminica, 16 martie. Guvernul de la Kiev si tarile occidentale au denuntat acest plebiscit ca fiind ilegal.

Liderii europeni au inasprit, joi trecuta, tonul fata de Rusia, suspendand negocierile pentru vize si amenintand cu sanctiuni mai severe, in special economice, daca situatia continua sa se deterioreze in Ucraina.

La capatul unui summit european extraordinar organizat la Bruxelles, presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a anuntat ca liderii UE au cazut de acord asupra unei strategii progresive de sanctiuni, in trei etape, pentru a constrange Rusia sa "negocieze" o iesire din criza din Ucraina.

"Situatia din Ucraina trebuie sa se angajeze intr-un proces de detensionare. Daca Rusia nu o face, vor fi implicatii grave in relatiile UE - Rusia", a declarat Van Rompuy, dupa reuniunea care a durat peste sase ore.

UE a apreciat drept "ilegala" decizia Parlamentului local din Crimeea de a cere integrarea peninsulei in Rusia. "Aceasta decizie este contrara constitutiei ucrainene si, in consecinta, ilegala", a declarat atunci Van Rompuy.

UE a anuntat, intre altele, intentia de a semna acordul de asociere cu Kievul inaintea alegerilor din 25 mai din Ucraina.

Premierul britanic David Cameron a anuntat ca masuri privind inghetarea activelor rusesti si interzicerea vizelor ar putea sa intervina rapid, daca Rusia nu face progrese pe calea dialogului cu Ucraina.