Tamerlan Tsarnaev, unul dintre cei doi suspecti ai atentatului comis luna trecuta la Boston si decedat in urma unui schimb de focuri cu politia, a fost in cele din urma inmormantat, a anuntat joi politia, dupa ce municipalitatea din Cambridge, unde acesta locuia, a refuzat sa-l inhumeze, transmite AFP.

"Ca urmare a apelului nostru la sprijin public, o persoana plina de compasiune si curaj s-a manifestat si a furnizat ajutorul necesar pentru ingroparea corespunzatoare a defunctului", a declarat politia din Worcester (nord-estul statului Massachusetts), fara sa precizeze locul exact al inhumarii.

Pana la inceputul saptamanii, niciun cimitir din Massachusetts nu acceptase sa ingroape corpul neinsufletit al lui Tamerlan Tarnaev, ucis la 18 aprilie.

"Trupul sau nu se mai afla in orasul Worcester si a fost inhumat", a mai mentionat politia.

Unul dintre fratii de origine cecena suspectati ca au detonat doua bombe in apropiere de linia de sosire a maratonului de la Boston la 15 aprilie, facand trei morti si peste 250 de raniti, Tamerlan Tsarnaev a murit trei zile mai tarziu, la 26 de ani, intr-un violent schimb de focuri cu politia. Un politist a fost de asemenea ucis.

El a decedat in urma focurilor de arma si a ranilor aparent cauzate de faptul ca fratele sau Djohar a dat peste el cu masina, potrivit raportului medical.

De atunci, cadavrul sau a fost tinut la o companie de servicii funerare din Worcester, in conditiile in care cimitirele locale au refuzat sa il primeasca. Cei care au protestat in fata casei de pompe funebre au cerut ca trupul sau sa fie trimis in Daghestan, unde el a locuit un timp.

Unchiul sau care traieste in Statele Unite, Ruslan Tsarni, si-a exprimat insa speranta ca nepotul sau, care s-a transformat intr-un islamist radical, sa fie inmormantat in tara sa de adoptie.

Politia din Worcester n-a oferit nici numele persoanei care a acceptat sa-si ofere sprijinul pentru inhumare si nici mai multe detalii cu privire la locul in care a fost ingropat Tamerlan Tsarnaev.