Ministrul israelian al Apararii, Ehud Barak, a confirmat in mod implicit, duminica, la Munchen, raidul efectuat miercuri de aviatia israeliana asupra unor instalatii militare de langa Damasc, transmite AFP.

"Ceea ce s-a intamplat in urma cu cateva zile (...) arata ca, atunci cand noi spunem ceva, ne tinem de cuvant. Am spus ca noi nu credem ca trebuie permis ca sisteme militare perfectionate sa fie transferate in Liban", a declarat Ehud Barak, in cursul Conferintei internationale pe teme de securitate.

Miercuri, armata siriana a sustinut ca Israelul a efectuat un raid aerian asupra unui centru de cercetare militara de langa Damasc si a negat informatiile potrivit carora in raid au fost distruse tiruri cu armament care se indreptau spre Liban.