Fiica presedintelui venezuelean Hugo Chavez a provocat controverse in tara sud-americana, dupa ce a postat online o fotografie in care tine in mana dolari americani, transmite FoxNews. Rosines Chavez (14 ani) a incarcat imaginea pe site-ul Instagram. Folosirea dolarilor americani este controlata strict de regimul de la Caracas.

Rosines ChavezFoto: Captura YouTube

Guardian a scris ca cei care critica gestul fetei sunt furiosi mai ales din cauza ca dolarii americani, pe care tanara ii tine in mana, sunt greu de obtinut in Venezuela. Regimul lui Chavez a impus limite stricte pentru sumele in dolari ce pot fi cumparate la rata oficiala.

Mai multi utilizatori ai site-ului Twitter au ironizat-o pe fiica liderului venezuelean, postand imagini in care apar fluturand diferite obiecte.

Mama fetei, Marisabel, care a divortat de Chavez in 2003, a aparat-o insa pe Rosines intr-un mesaj pe Twitter: "I-am spus ca greseala ei nu a fost aceea de a face poza, ci mai degraba de a o posta intr-un loc unde sunt oameni ignoranti, care nu stiu sa-i respecte pe ceilalti".

FoxNews scrie ca este a doua oara cand Rosines provoaca scandal din cauza ca dezvaluie stilul de viata luxos in care traieste familia ei. Prima data, tanara a fost criticata dupa ce a postat o poza in care apare impreuna cu pop starul Justin Bieber.