In chestiuni economice, constitutionalistul Boc se exprima ca inginerii

de Doc     Inventarul stricaciunilor politice
Joi, 9 aprilie 2009, 14:36 Economie | Finanţe & Bănci

Un banc clasic se intreaba care e asemanarea intre un inginer si un caine, raspunsul fiind ca ambii au privire inteligenta dar nu pot sa se exprime. Politica economica a guvernului Boc ar avea justificari, ba chiar si merite, insa titularul postului de premier este incapabil sa le explice. Iata trei exemple.

1. “Contributia de solidaritate” - Guvernul intentioneaza sa taxeze cu pana la 90% salariile bugetarilor care depasesc salariul sefului statului, adica un prag de ~8000 de lei, sumele urmand sa mearga la un fond pentru sprijinirea celor cu salarii mici. Masura a fost criticata de colegul Khris, si nu numai, pentru ca ar fi socialista (unii au numit-o chiar comunista) si pentru ca ar face ca performerii din functiile respective, citez, “fie sa accepte spagi mai multe pentru a compensa scaderea veniturilor, fie sa plece in mediul privat.” Argumentul este extrem de subred. Daca un demnitar e dispus sa ia spaga atunci nu doar ca o va lua la salariu de 10.000 la fel ca la cel de 8.000 de lei, dar ma intreb de ce am dori sa-l tinem in sistem oricum? Iar in ce priveste migrarea specialistilor, avem un caz limpede de teorie ucisa sec de practica. Posturile bugetare platite cu peste 2.000 de euro sunt in general de conducere. Acestea sunt inchise competitiei si acum, mai mult, sunt rezervate clientelei politice. E deplasat sa crezi ca taxarea asta va face ca posturi ravnite si rezervate pentru politicieni sa devina neinteresante si pentru specialisti. In fine, masura este de fapt menita sa restranga cheltuielile bugetare, e ciudat sa fie numita “socialista” o masura prin care statul e mai econom.

Dar, chiar daca nu e socialista in fond, asa a fost prezentata de guvern, si asa ar putea sa devina. Dl Boc ar fi putut spune pur si simplu ca statul nu-si poate permite salarii foarte mari de vreme ce povara pe contribuabili este si asa destul de apasatoare, ca e masura de economisire a banului public. In loc de asta prim-ministrul a insistat ca nu e o taxa ci e o “contributie de solidaritate”! Problema reala a acestei masuri, cu aceasta justificare, este ca e o panta alunecoasa, ca sa parafrazez o expresie. Cineva (sa zicem, Ion Iliescu) s-ar putea intreba pe buna dreptate: de ce sa se solidarizeze doar cei platiti de stat, de ce nu si cei din mediul privat? Apoi, de ce, odata ce am facut o exceptie de la cota unica de 16%, nu am putea face altele?

2. “Impozitul forfetar” - Toate firmele, mai mari si mai micro, ar urma sa aiba un nivel minim de impozitare. A aparut in presa justificarea economica a acestei masuri, pasager si formulata mai degraba criptic: “guvernul vrea sa elimine comportamentul free rider al firmelor”. Termenii englezesti poate ca suna bine, dar e ridicol sa crezi ca poti folosi cu succes o metafora in alta limba ca sa explici o astfel de masura celor afectati de ea. Oricum, explicatia asta macar sta in picioare. “Free rider” inseamna pasager care calatoreste pe gratis, dar in realitate niciun pasager nu calatoreste pe gratis, biletul lui este platit practic de ceilalti. Avem doua firme care ruleaza aceeasi suma, una raporteaza profit si plateste statului o parte din el, cealalta raporteaza pierderi si e scutita. Statul ar putea incasa aceeasi suma impartind-o intre cele doua, in loc de asta contributia cade doar pe umerii primei firme. Nu spun ca asta justifica impozitul din punctul meu de vedere. Exista pareri pro si contra, in ce ma priveste sunt mai degraba contra, dar nu despre asta vorbim aici, ci despre justificarea reala a acestei masuri.

Or, dl Boc a decis probabil ca limbajul economic e prea complicat si face turul mass-media declarand ca masura e menita sa combata evaziunea fiscala. Si nu-l trage nimeni de maneca! Previzibil, imediat ce ditamai premierul a spus ca trebuie sa combata evaziunea fiscala, replica pertinenta a fost “pai s-atunci de ce-i taxati pe toti?” Or, problema este tocmai faptul ca NU vorbim de evaziune fiscala! Neutralizarea profitului, “punerea pe firma” – inclusiv a sotiei, cum comenteaza rautacios Manole de la Balonul imobiliar –, este perfect legala (ma rog, nu si in cazul sotiei). Statul nu ar avea practic cum sa distinga in lege intre cheltuieli justificate de afacere si cele menite sa neutralizeze profitul, n-ar avea cum sa identifice firmele folosite doar pentru a “calatori gratis” cand vine vorba de impozite. De unde si solutia unui impozit forfetar, un minim pentru toata lumea.

3. “Cumulul pensie salariu” - Daca in primul exemplu guvernul se rusina, din cine stie ce motive, sa admita ca trebuie sa-si restranga cheltuielile, in cazul acesta avem o masura de principiu abandonata in favoarea uneia justificata de nevoia de a economisi. Intentia initiala era sa se interzica cumulul salariu pensie. Asa cum am scris atunci, masura era justificata din principiu, restaurand noima pensiei de stat: ajutor solidar dat celor carora statul nu le mai poate cere sa munceasca. Prin urmare, daca statul angaja ulterior pensionari se afla in situatia de-a se contrazice singur. Daca principiul ar fi fost aplicat din 1990 poate ca acum sistemul nostru de pensii ar fi fost ceva mai sanatos. Oricum, ar fi fost bine si in 2009. Dar nu mai e cazul; confruntat cu proteste vehemente guvernul a abandonat principiul, preferand sa permita cumulul salariului cu pensia in limita sumei de 1700 de lei…

Guvernul Boc, asa cum era de asteptat, are o presa proasta. E criticat din directii opuse si pe temeiuri contradictorii, nu e bine daca incearca sa restranga cheltuielile bugetare, nu e bine daca mareste fiscalitatea, nu e bine daca scade salariile mari ale bugetarilor pentru ca e populist si pleaca specialistii, nu e bine daca scade salariile mici pentru ca e nebun si mor oamenii de foame si nu-si pot plati creditele samd. Nu e bine nicicum. Pe de alta parte, guvernul are o problema enorma de comunicare, o face rar si cand o face o face confuz sau de-a dreptul gresit. Iar daca ar fi inteligent dl Boc ar trebui sa lase ministrii cu ceva cunostinte din domeniul economic sa exprime punctul de vedere al guvernului in aceste privinte.

CIteste si comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.


Citeste mai multe despre   












Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

935 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    oare? (Joi, 9 aprilie 2009, 14:43)

    lol [anonim]

    oare cine se mai mira? un fleac si impozitele astea.pac pac si moare pulimea, am incheiat citatul.
  • +1 (1 vot)    
    e greu de inteles (Joi, 9 aprilie 2009, 14:50)

    cristian [anonim]

    Dl Ionut Popescu este consilierul primului ministru.
    Nu inteleg de ce nu este lasat sa explice temeiurile politicii economice a guvernului. Crede dl Boc cumva ca stilul sau de mitraliera este mai explicit? Daca da se insala.
  • 0 (2 voturi)    
    RAU, FOARTE RAU (Joi, 9 aprilie 2009, 15:14)

    tinichea [anonim]

    Ba fratilor, guvernul asta de cacao este poate cel mai prost guvern din cate am avut pana acum, el nu are nici o strategie, mareste taxele si impozitele in speranta ca va aduce mai multi bani la buget, dar de fapt grabeste inchiderea firmelor mici ci mijlocii, multe dintre ele deja se inchid sau sunt pe cale de a se inchide. Trebuie o strategie, subventii pt producatori, nu se poate ca totul din tara asta sa fie adus din strainatate, pana si patrunjelul este adus din Turcia.
    Hai sa-i luam de gat pe astia si sa dam cu ei de pamant, poate asa isi mai revim si ei; si dau niste legi care sa ajute OAMENIIIIIIIIIIIII!?!?!?!?!?
  • +1 (1 vot)    
    spaga (Joi, 9 aprilie 2009, 15:35)

    calin [anonim]

    Vreau sa spun ca impozitarea salariilor functionarilor de stat care au peste 8.000 RON e pe de o parte corecta pe de alta parte nu. Adica sunt unii care chiar merita sa castige peste 8.000 RON pentru ceea ce fac si mai sunt altii care au ajuns pe pile unde au ajuns si nu isi merita salariile.
    Referitor la spaga eu consider ca spaga s-a luat dintodeauna si se va lua si de acum inainte fie ca le micsoreaza Boc salariile la jumatate fie ca le dubleaza.
    Cu rpivire la IMM-uri ca si efect probabil ca cei care sunt la inceput de afacere vor renunta si pe termen mediu-lung(peste 6 -12 luni) statul va ajunge sa adune chiar mai putini bani prin aceasta masura.
    Sa ne aducem aminte cand a venit PDL-PNL la conducere cum au micsorat impozitul de pe la 40-50% la 16%. Ce rezultate a avut? Pe termen scurt (1-3 luni) nu spectaculoase. Pe termen lung insa au avut efecte extrem de benefice in special prin faptul ca investitorilor straini le-au convenit sa isi mute o parte din activitate in Romania.
    Daca ar fi dupa mine as proceda total contrar. As micsora in special impozitul platit de firme pentru un angajat. Sa nu uitam ca angajatul e cel mai "important jucator din economie". Daca angajatul are un salar mai mare are mai multi bani de consumat cumpara mai multe produse pentru care plateste oricum TVA si in acelasi timp ajuta firma de la care cumpara produsele sa prospere.
    Desigur marirea dintr-o data a salariilor ar aduce dupa sine o inflatie mare si nu ar fi benefica. Insa treptat guvernul ar trebui sa scada aceste impozite.
  • -1 (1 vot)    
    Cum e treaba cu inginerii bai ... (X) (Joi, 9 aprilie 2009, 15:36)

    Anonim [anonim]

    Prin (X) se intelege jurnalisti/economisti/oameni de litere ... etc.

    Treaba intelectualilor in general e sa faca lumea un loc mai bun.
    Inginerii au facut si fac lumea un loc mai bun pentru noi toti in fiecare zi (cred ca oricine e la curent cu realizarile ingineriei in ultimii 50 de ani imi da dreptate).

    Tare as fi curios sa aud care sunt progresele aduse de restul intelectualilor in ultimii 100 de ani...
    • +1 (1 vot)    
      Ingineri (Joi, 9 aprilie 2009, 17:03)

      Andreia [anonim] i-a raspuns lui Anonim

      Pai daca e sa ne gandim ca toata stiinta moderna a pornit de la filosofie.... putem spune aproape ca restul intelectualilor i-au facut pe ingineri :)).
      Lasand gluma la o parte, de fapt ocupandu-ne de gluma, ceea ce a spus DOC era doar un banc care circula in timpul lui Ceausescu cand era inflatie de ingineri, in schimb erau subreprezentati intelectualii din domeniul umanist. Iar aceasta glumanu a fost folosita aici ca ar avea ceva dl. DOC cu inginerii, ci dorea sa exemplifice situatia d-lui Boc care poate ca are idei bune, dar nu si le poate sustine convingator.
  • +1 (1 vot)    
    pai e grea (Joi, 9 aprilie 2009, 15:44)

    George [anonim]

    Pai economia e grea. Sa vezi doar cum distrug mii de firme micute care intretineau niste salarii.
    De la cei mari e mai greu sa iei. Tot de la..p..ulime ! Si asta sub indrumarea FMI.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri