Actorul Johnny Depp a anunțat vineri că renunță la rolul său din ”Fantastic Beasts” și că va face recurs după ce a pierdut procesul împotriva tabloidului britanic The Sun, care l-a descris ca pe un soț abuziv față de Amber Heard, relatează AFP.

Johnny DeppFoto: Captura YouTube

Actorul a anunțat de asemenea că i s-a cerut de către Warner Bros să demisioneze din rolul său Grindelwald pentru următorul film ”Fantastic Beasts”, cerere pe care a acceptat-o, a scris el intr-un mesaj pe Instagram.

Depp, în vârstă de 57 de ani, a dat în judecată ziarul după ce acesta a pretins că actorul și-a agresat fosta soție, Amber Heard, 34 de ani, acuzație negată de acesta.

Judecătorul Nicol a decis însă că The Sun a reușit să demonstreze că informațiile din articol sunt „adevărate pe substanță”. Un purtător de cuvânt al The Sun i-a mulțumit lui Amber Heard pentru „curajul ei”.

Procesul a avut loc în luna iulie la Curtea Regală de Justiție din Londra și a durat 16 zile.

Avocatul din Statele Unite al lui Amber Heard a declarat că „pentru cei dintre noi prezenți la proces decizia și judecata nu reprezintă o surpriză”, adăugând că „foarte curând vom putea prezenta dovezi și mai voluminoase în SUA”.

Johnny Depp a acționat-o în instanță pe Heard într-un caz separat în Statele Unite, în legătură cu un editorial apărut în Washington Post, actorul afirmând că articolul respectiv sugerează că ar fi fost violent față de fosta sa soție.

Heard a declarat în luna iulie în ultima zi a procesului din Regatul Unit că acesta a fost „incredibil de dureros” și că dorește doar să „își vadă mai departe de viață”.

Judecătorul britanic a notat că „am găsit că marea majoritate a acuzațiilor de agresiune împotriva doamnei Heard de către domnul Depp au fost dovedite în conformitate cu standardul civil”.

Acesta mai afirmă că „o temă recurentă în dovezile prezentate de domnul Depp a fost că doamna Heard a construit o farsă și că a făcut acest lucru ca o 'poliță de asigurare', și că doamna Heard ar fi o 'vânătoare de avere'”.

„Însă nu accept această caracterizare a doamnei Heard”, a concluzionat judecătorul, adăugând că „am ajuns la aceste concluzii după ce am examinat în detaliu cele 14 incidente pe care se bazează apărarea precum și considerațiile generale prezentate de reclamant”.

Plângerea înaintată de Depp a fost împotriva News Group Newspapers, care publică The Sun, și împotriva directorului executiv Dan Wotton în legătură cu un articol publicat pe website-ul tabloidului britanic în 27 aprilie 2018.

În cadrul procesului dovezile au fost prezentate de către Depp și Amber Heard, fiind audiați și prieteni și rude ale fostului cuplu, precum și foști și actuali angajați.