Cadru universitar, dar și mamă a doi copii – viitori medici și ei, conf. dr. Simona Bondari, medic primar radiologie și imagistică medicală la Centrul de Imagistică MedLife PrimaMedical Craiova, medic specialist în medicină nucleară și doctor în științe medicale, spune că meseria i se potrivește mănușă. Chiar și așa, un medic bun e doar acela care lucrează într-o echipă bună, consideră conf. dr. Bondari. Iar dumneaei a avut noroc din prima.

Dr. Simona Bondari Foto: MedLife

„De la 14 ani am știut că vreau să urmez acest drum. Șapte vieți dacă aș avea, tot medic m-aș face. Simt că sunt făcută pentru asta și că mi se potrivește“, spune conf. dr. Simona Bondari.

Dorința de a-și ajuta semenii într-un mod profesionist a încolțit de mică. „Dacă închid ochii, am o amintire în care mă văd cu ai mei la masă – chiar dacă fețele nu le definesc - și le răspund la întrebarea ce o să mă fac când voi fi mare: doctoriță. Părinții mei au fost dintotdeauna alături de mine și m-au susținut în tot ce mi-am dorit. Nu mi-au spus niciodată să nu fac ceva, că nu am voie. Au știut să mă ghideze fără să-mi dau seama, deși nu aveau nicio pregătire medicală.“

Așa se face că, înainte de a deveni studentă la Medicină, a mers la liceul sanitar. După ce l-a terminat și cam aflase ce presupune fiecare specialitate, s-a simțit atrasă de obstetrică-ginecologie și și-a zis că asta va face după ce va termina Medicina. Nu a fost tocmai așa, dar nu regretă.

„Obstetrica și ginecologia mi s-au părut un miracol. În timp, însă, mi-am dat seama că, pentru a respecta omul din fața mea, dar și pe mine – pentru că asta stă la baza principiilor mele – și să urmez această specialitate, trebuie să renunț la viața personală timp de 10-15 ani. Și pentru că îmi doream copii și familie, mi-am scos din cap obstetrica și ginecologia și m-am gândit la o specialitate paraclinică“, adaugă medicul.

La Medicină, din mai multe încercări

„N-am intrat din prima la Medicină și am lucrat ca asistentă medicală, în spital, la Ginecologie. La un moment dat – deziluzionată fiind pentru că pe vremea aceea să intri la Medicină trebuia să faci meditații și-i auzeam pe toți că nu au probleme, că sunt foarte bine pregătiți - m-am gândit să mă reorientez și să fac facultatea de Chimie industrială. Chimia pentru mine n-a avut niciun secret, am fost mereu bună. Doar că, am întâlnit o doamnă – pacientă la spital - care era ingineră chimistă și la externare m-a întrebat ce vreau să fac. Și i-am zis: n-am luat la Medicină și cred că mă voi duce la Chimie alimentară sau industrială, cum era atunci. S-a uitat la mine și mi-a zis: gândește-te cu ce oameni lucrezi aici și cum va fi într-un combinat chimic. Și atunci, în mintea mea s-a ivit imaginea combinatului chimic de la Ișalnița, din proximitatea Craiovei, și mi-am zis: da, aveți dreptate. Și am dat în continuare la Medicină.“

Prof. dr. Andrei Bondari, un model profesional

A optat pentru radiologie și imagistică. „Viața – pentru că, din punctul meu de vedere nimic nu este întâmplător – a făcut ca viitorul meu socru, Prof. Dr. Andrei Bondari, care a fost unul dintre radiologii de marcă ai țării, să se uite la mine și, cu experiența lui pedagogică, să-mi spună: «Eu cred că tu ai putea să faci radiologie»“.

Se întâmpla prin 1997-1998 când apăruseră deja noile tehnologii: „Craiova avea al doilea computer tomograf din țară. Socrul meu, care era un vizionar, și-a dat seama că specialitatea noastră va fi într-o continuă expansiune. L-am avut alături ca mentor și ca om care și acum îmi ghidează profesia“, mai spune medicul. Dr. Bondari admite că și acum – chiar dacă mentorul său nu mai este – se gândește la ce ar fi spus dumnealui într-o situație profesională sau alta.

„Prin urmare, am făcut radiologia și mă simt împlinită. E o specialitate care mă definește. Ce fac eu este mai mult imagistică – CT, IRM“, explică medicul.

Medicul bun își cunoaște limitele

Ce înseamnă un medic bun pentru conf. dr. Simona Bondari? „E greu de spus. În primul rând, trebuie să fii om, să spui adevărul, să recunoști când problemele te depășesc. Eu obișnuiesc să le spun pacienților: «Atât știu! Mai departe, trebuie să vedeți, să căutați și, eventual, să-mi spuneți și mie». Chiar dacă eu, prin specialitatea mea, sunt serviciu paraclinic și ipotetic, pacientul nu e al meu, ci trimis de medicul clinician cu suspiciune de diagnostic. Totuși, indiferent de specialitatea pe care o ai ca medic, există cazuri care-ți rămân în minte și te marchează. Și cele reușite, și cele nereușite, fără discuție.“

Cel mai greu în meseria de medic nu sunt cazurile – deși toate sunt grele – ci dacă nu ai o echipă, e de părere medicul: „E greu dacă nu ai cu cine să colaborezi și nu ajungi la o concluzie pe care să i-o spui omului din fața ta cu privire la problema de care suferă. Cel mai frumos, ca medic, mi se pare când te întâlnești pe stradă cu cineva care te salută - tu nu-l mai cunoști, pentru că vezi foarte multe fețe într-o zi, îți mulțumește și-ți spune că diagnosticul indicat a fost corect. Asta mi se pare cel mai frumos și pentru cuvintele acestea merită să faci orice sacrificiu, din punctul meu de vedere“.

Avantajele tehnologiei moderne

Comparativ cu acum două decenii sau mai bine, incidența patologiei oncologice este mult mai mare, spune conf. dr. Simona Bondari: „E drept că și tehnologia de ultimă oră ajută la o diagnosticare mai bună. Partea bună ar fi că, depistat devreme, cancerul, în stadii incipiente, este tratabil“.

Și se mai întâmplă un lucru, mai spune conf. dr. Bondari: tehnologia foarte avansată „vede“ mai mult decât știm noi, medicii, la acest moment. „Ce văd eu de multe ori nu corespunde cu analizele, de exemplu. Organismul uman este ca un ceas elvețian, în mare, și dacă o rotiță se strică, automat, în timp, se strică și alte rotițe. Pentru că ce văd eu la aparate trebuie să se coroboreze cu alte analize, examene clinice. Și de cele mai multe ori se bat cap în cap și nu știm încontro s-o luăm. Evoluția tehnică e înaintea altor specialități“.

Dorința de a rămâne în România. „Copiii mi-au reproșat că nu am plecat“

Deși a avut oportunitatea de a profesa în străinătate, ba chiar a fost încurajată de copii să accepte, conf. dr. Simona Bondari a ales să rămână în România.

„Prin 2002-2003, când copiii aveau 5 ani, am avut o ofertă care includea și bani de studii pentru cei mici. Dar am stat și m-am gândit: copiii sunt mici, îi iau de aici, merg acolo 5 ani, poate 10 ani, dar apoi ce fac? Mă întorc? Rămân acolo, unde e o cu totul altă lume? Oferte am avut în primul rând peste Ocean, în SUA, și apoi în Franța. Dar m-am considerat prea bătrână. Dacă ești tânăr, ai capacitate mai mare de adaptare. Cu cât înaintezi în vârstă, e mai dificil. Eu aveam peste 35 de ani, aveam un statut și dacă aș fi plecat ar fi însemnat să iau totul de la început. Plus că părinții mei rămâneau aici, era complicat. Eu nu aș pleca din România, recunosc! Copiii mi-au reproșat faptul că nu am plecat.“

Optimistă din fire și înclinată să vadă partea plină a paharului, dr. Bondari recunoaște, însă, că s-ar fi așteptat ca, după 1989, lucrurile să evolueze altfel în România: „Nu-mi pare rău că n-am plecat. Lucrurile se mișcă și la noi, în specialitatea mea cel puțin. Dar, privind înapoi, eu speram ca lucrurile să se miște mai repede și cumva altfel. Mă așteptam să nu fie nebunia asta. Poate am îmbătrânit eu, dar toată lumea acum e într-o continuă alergătură. Nu avem timp de nimic, inclusiv profesional. În profesia mea, fără discuție, sunt și din ce în ce mai multe cazuri, de patologii, bolile nu mai sunt nici ele cum erau. Dar nu mai ai timp să stai și să te gândești“.

Copiii o urmează în carieră, iar lucrul acesta o umple de bucurie. „Băiatul a terminat Medicina, iar fata este în anul al V-lea. Băiatul ar vrea să plece, dar mai întâi să-și dea rezidențiatul. Dar, indiferent că pleci sau că nu – și acest lucru le spun și rezidenților mei – acum, tinerii au oportunitatea de a trece prin tot felul de experiențe, de stagii de pregătire din care toată lumea are de câștigat. Dacă din 10 rezidenți care pleacă 3-6 luni în Franța, în Germania, în SUA, măcar unul se întoarce, toată lumea are de câștigat datorită acestui lucru. Trebuie să fie mobili, să meargă să vadă alte centre, alți oameni. Așa crește toată lumea. Deci, chiar dacă fiul meu va rămâne până la urmă în România – ceea ce eu mi-aș dori – în timpul lui de pregătire, adică următorii 10 ani, trebuie să participe la tot felul de proiecte atât în țară, cât și în străinătate. Contează foarte mult atunci când ești tânăr și ești în perioada de acumulare să vezi, să cunoști, să asimilezi“, concluzionează medicul.

***

Articolul face parte din campania ”Oameni fericiți, Medici buni”.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură, ne inspiră și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni care știu să se apropie de pacienți, să îi trateze cu grijă și empatie, să inspire încredere. Experimentați, parte din cea mai mare platformă de diagnostic și tratament din România și ajutați de cele mai noi tehnologii, ei nu uită nicio clipă să fie, la rândul lor, oameni. Și asta pentru că dincolo de talent, vocație, experiență și abilități profesionale, ei sunt ghidați de două lucruri esențiale: iubirea față de oameni și fericirea lor, care le oferă satisfacția misiunii împlinite cu succes la finalul fiecărei zile.

Iubim să vedem oameni fericiți, iar asta ne face medici buni.

Articol susținut de MedLife