Luni incepe Bacalaureatul. Examen care pentru multi absolventi este ultimul pe care il sustin in Romania. "Am fost acceptat la studii in Marea Britanie, la o facultate la care sansele sa-mi gasesc un loc de munca bun sunt mai mari decat in Bucuresti", povesteste Alin Popescu, absolvent de clasa a XII-a la Colegiul Gheorghe Lazar din Bucuresti. Asteapta notele de la BAC pentru a incheia apoi un imprumut cu statul britanic care sa-i permita finantarea de 10.000 de lire a studiilor. In prezent, peste 50.000 de tineri romani studiaza la universitati din afara, potrivit datelor furnizate de Liga Studentilor Romani din Strainatate.

Universitatile din strainatate primesc aplicatiiFoto: Agerpres

Forumurile abunda de intrebari ale liceenilor care vor sa stie statele unde pot studia gratis, unde isi pot gasi rapid de lucru si care sunt conditiile de admitere. Patru liceeni care se pregatesc ca luni sa sustina prima proba din examenul de Bacalaureat (limba romana, proba orala) vorbesc despre cauzele acestui fenomen.

Alin Popescu - acceptat la facultate in Marea Britanie

A terminat clasa a XII-a in urma cu o saptamana, dar stie foarte bine ce vrea de la facultate: "in primul rand ma gandesc la un loc de munca, pentru ca facultatea o fac ca sa imi gasesc un loc de munca bun. Eu am aplicat pentru Politica Internationala si am vazut ca sunt foarte multe oportunitati la facultatea unde am aplicat eu ca, din anul al III-lea, sa iti gasesti loc de munca in diferite institutii ale Uniunii Europene".

Ceea ce l-a indepartat de facultatile din Romania este faptul ca studiile aici "nu-ti dau o garantie la fel de buna ca iti vei gasi un loc de munca unde vei fi platit la adevarata ta valoare, unde iti vor fi respectate toate drepturile de angajat". Si pentru ca nu spera sa fie pe listele celor intrati cu bursa, Alin a gasit si solutia pentru a-si finanta studiile: se va imprumuta de la statul britanic, care ii va plati astfel cele 10.000 de lire cat costa trei ani de studiu.

"Nu au nici o dobanda pe aceasta suma. Voi putea sa o platesc pe toata o data, dar pot sa platesc si numai din salariul pe care il voi primi dupa ce termin facultatea. Ei ma monitorizeaza 25 de ani dupa ce termin facultatea si, in functie de locul meu de munca, daca salariul meu trece de un salariu prag impus de ei, eu trebuie sa le platesc lunar 10% din acel salariu. Iar salariul asta e valabil pentru orice tara, asa ca nu sunt obligat sa muncesc in Marea Britanie; pot sa ma intorc in tara din primul an dupa facultate", explica Alin Popescu.

N-ar vrea sa se intoarca, insa, imediat in Romania, ci "dupa ce deja imi asigur in Marea Britanie un statut". Cei care l-au sustinut de la inceput sa plece au fost parintii, care "nu au o parere foarte buna despre ce linie de dezvoltare are tara asta si spera pentru mine sa pot sa gasesc ceva mai bun acolo".

Theodora Iacob - acceptata la facultate in Olanda

"Eu am auzit din anii trecuti de copii care au plecat si erau multumiti. Este un fenomen si nu a inceput chiar anul asta, e destul de vechi", sustine Theodora Iacob, care a fost acceptata la Facultatea de Drept a Universitatii Groningen din Olanda. Se pregateste, insa, si de examenul la Facultatea de Drept din Bucuresti, pentru ca vrea sa aiba unde sa se intoarca, in cazul in care nu se va putea adapta.

In Romania o nemultumeste "cum evolueaza totul, de la educatie si pana la cum evolueaza tara". Asa ca s-a consultat cu parintii si, impreuna, au ales Olanda, "unde sunt preturi destul de mici pentru studiu". Taxele de scolarizare sunt de 2.000 de euro pe an, iar in ce priveste cazarea a ales sa stea la camin, "pentru ca asa cunosc mai multi oameni si este mai usor si cu invatatul".

Din clasa ei, cel putin trei colegi pleaca in Marea Britanie. Ea este singura din grupul ei de prieteni care a ales Olanda, iar motivul principal a fost faptul ca "facultatea este foarte bine clasata in Europa in Top 500 si am si referinte". "Universitatea are relatii foarte stranse cu marile companii. In sensul ca, daca ai note foarte bune si inveti bine, ei te recruteaza, nu trebuie sa iti cauti tu singur loc de munca.E o mare sansa sa fii angajat inca de pe bancile scolii".

Certificatul de limba engleza, activitatile extrascolare si nota de la Bac sunt singurele conditii pentru a pleca, si, "in principiu, nu vreau sa ma intorc in tara dupa ce termin facultatea", sustine Theodora. Asta desi vrea sa urmeze in paralel si cursurile Facultatii de Drept de la Bucuresti. "Pentru ca, daca nu ma adaptez acolo, ca e si asta un risc, sa am o poarta deschisa aici, sa ma intorc".

Iulia Dirleci - acceptata in Scotia

Iulia Dirleci se pregateste sa urmeze cursurile unei facultati in strainatate inca din clasa a X-a. Ii mai trebuie doar o nota mare la Bac pentru a se muta in Scotia, la facultate. Prima intentie a fost sa se duca in SUA, insa "acolo procesul este foarte complicat si este din ce in ce mai competitiv. In sensul ca trebuie mult mai multe activitati extracurriculare, notele trebuie sa tinda spre perfectiune la facultatile de top si de multe ori sunt acceptati numai olimpici internationali".

Asa ca a aplicat la cinci facultati din Europa si a fost acceptata la toate. In cele din urma, a trebuit sa aleaga intre University of Glasgow si Nottingham. "Domeniul pe care am fost eu acceptata este Neuroscience", iar jobul la care viseaza: investment banking in domeniul medical.

"Studiind in afara granitelor am garantia ca diploma mea o sa faca toti baniicand termin si ca o sa ma intalnesc cu mult mai multa responsabilitate din partea colegilor si a profesorilor in ceea ce priveste actul educational", sustine Iulia, care nu stie daca se va intoarce in tara.

Nici ea nu pleaca cu o bursa, dar are avantajul ca "in Scotia nu se percep taxe de scolarizare, cel putin anul in care intru eu". Cheltuielile zilnice si cazarea vor fi acoperite de parintii ei.

Peste 50.000 de tineri romani studiaza in prezent in strainatate

Motivele plecarii la studii in strainatate

Motivele plecarii la studii in strainatate

Foto: Liga Studentilor Romani din Strainatate

Cei trei absolventi de clasa a XII-a se alatura, astfel, celor peste 50.000 de tineri care sunt in prezent la facultate in strainatate. Potrivit datelor Ligii, in 2006 erau peste 23.000 de studenti romani in strainatate, dintre care 16.000 in Europa. Cele mai atractive destinatii sunt Marea Britanie si Statele Unite ale Americii, dar creste interesul fata de Olanda si tarile nordice, a declarat pentru HotNews.ro Irina Scarlat, vicepresedinte al Ligii Studentilor Romani din Strainatate.

Potrivit acesteia, cei mai multi sunt atrasi de studii de economie/business si de comunicare. In ceea ce priveste costurile unei astfel de decizii, Irina Scarlat sustine ca situatiile variaza foarte mult. "Universitati ca Harvard au costuri de scolarizare foarte mari, insa burse pe masura. Majoritatea tinerilor romani care pleaca la universitati de prestigiu sunt bursieri, avand acoperite 100% inclusiv cheltuielile de trai. Consider ca este mai scump sa studiezi la o universitate mai slab cotata, in contextul in care acestea nu ofera burse atat de generoase", a precizat aceasta.

In ceea ce priveste motivele pe care le invoca elevii care contacteaza Liga Studentilor Romani din Strainatate pentru sfaturi referitoare la plecare, "exista o problema la nivel de mentalitate: considera ca in Romania nu se pot dezvolta profesional si ca au mai multe sanse in strainatate. Acest lucru este valid insa doar pentru domeniile micro-specializate, domeniile de nisa", potrivit vicepresedintelui LSRS.

Motivul pentru care tinerii aleg facultati in strainatate: Dotarea tehnica, calitatea cursurilor si a profesorilor

Finantarea studiilor

Finantarea studiilor

Foto: Liga Studentilor Romani din Strainatate

Potrivit unui sondaj realizat de LSRS, cei mai multi dintre tinerii care pleaca la studii in strainatate spun ca motivul principal a fost dotarea tehnica (95%). Urmatoarele motive le-au reprezentat cursurile (87%), profesorii (81%), sistemul de evaluare (74%), aplicabilitatea practica (71%), cultura locala (70%), oportunitatile de angajare (68%) si flexibilitatea programului (57%).

In ceea ce priveste Finantarea studiilor, 39% dintre respondenti au plecat in strainatate cu bursa, 24% si-au platit studiile din salariu, 19% cu bani de la parinti si 15% din economii.

Perspectivele intoarcerii in Romania

Perspectivele intoarcerii in Romania

Foto: Liga Studentilor Romani din Strainatate

Referitor la Perspectivele intoarcerii in Romania, in topul factorilor pozitivi se afla prietenii (46%) si familia (31%). De cealalta parte a baricadei, in topul factorilor negativi se afla societatea romaneasca (64%) si ofertele de angajare (55%). In acest context, 38% dintre cei chestionati au declarat ca "Nu stiu" daca se vor intoarce in Romania, 36% au raspuns "Nu" si 24% au raspuns ca se vor intoarce in tara.

Specialistii din domeniu avertizeaza, insa, ca elevii si parintii trebuie sa fie atenti la firmele care dezvolta aplicatii pentru strainatate, fara a avea o expertiza in domeniu. "A aparut o adevarata industrie a aplicatiilor in strainatate, iar elevii / parintii dornici sa isi vada copiii la universitati de top sunt in pericol de a fi indusi in eroare de aceste "firme" care incearca sa fie profitabile prin realizarea de aplicatii, desi nu detin expertiza necesara", a precizat Scarlat.

Mai multe informatii despre studiile in strainatate, conditiile de admitere si taxe de scolarizare puteti accesa aici.

Citeste si: