Copilul de trei luni accidentat de fostul prefect al judetului Cluj Calin Platon pe o trecere de pietoni a murit, duminica dupa-amiaza, astfel ca soferul va fi acuzat pe langa vatamare corporala grava din culpa si de ucidere din culpa, informeaza Mediafax.

Surse din cadrul Clinicii de Neurochirurgie din Cluj-Napoca au declarat, duminica pentru Mediafax ca baietelul a decedat. "Copilul de trei luni a decedat, din pacate. Sansele de supravietuire erau ca si inexistente", au spus sursele citate.

La randul sau, purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Cluj, inspectorul Gina Pop, a declarat ca in urma decesului micutului, politistii vor completa incadrarea juridica pentru Calin Platon, el urmand sa fie acuzat, pe langa vatamare corporala grava din culpa, si de ucidere din culpa.

De asemenea, mama copilului, in varsta de 32 de ani, urmeaza sa fie operata, luni, la Clinica de Ortopedie si Traumatologie "Alexandru Radulescu" din Cluj-Napoca.

Fostul prefect al judetului Cluj Calin Platon, in prezent inspector guvernamental, a lovit cu masina, vineri seara, o femeie si copilul acesteia, care se aflau pe o trecere de pietoni dintr-un cartier din Cluj-Napoca, in urma accidentului cele doua victime fiind transportate in stare grava la spital.

Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Cluj, inspectorul Gina Pop, a declarat ca, in urma cercetarilor facute in acest caz, s-a stabilit ca fostul prefect Calin Platon avea permisul de conducere suspendat, insa avea dovada inlocuitoare. Ulterior, s-a stabilit ca dovada era expirata.