Ambasada Romaniei la Paris solicita prezentarea de scuze dupa ce postul public France 2 a ironizat asa-zisul salut romanesc
Reprezentanti ai ambasadei au comunicat agentiei Mediafax ca au fost trimise inca de luni trei scrisori de protest dintre care una presedintelui France Television, care include postul France2, una directorului de programe al France Television si una Consiliului Superior al Audiovizualului, institutia franceza omoloaga a CNA.
Ambasada a cerut prin intermediul acestor scrisori sa fie prezentate scuze publice precum si sa fie sanctionati cei responsabili. De asemenea, ambasada a solicitat prezentarea masurilor ce vor fi adoptate pentru a evita repetarea, pe viitor, a unor situatii de acest gen.
In scrisorile transmise se arata ca este vorba despre un gest "inacceptabil" deoarece promoveaza "defaimarea rasiala" si "incitarea la xenofobie".
HotNews.ro a relatat, luni, ca intr-o emisiune TV, umoristul Jonathan Lambert face un joc de cuvinte intre "Salutul Roman" si noul "Salut Romanesc" - "S'il vous plait, Messieurs, Mesdames!", rostit aplecat, cu mana intinsa si pe un ton rugator

Cum și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii din funcția de ministru al Sănătății
Ziua demiterii lui Vlad Voiculescu. Ce le-a explicat Barna colegilor despre discuția cu premierul
Landerul InSight al NASA luptă pentru supraviețuire și va intra în hibernare de urgență
VIDEO Demonstrație cu un elicopter de atac la București. Elicopterul multirol pe care Airbus îl propune Armatei române: „E ca un briceag elvețian, bun la toate”
Nu imi aduc aminte sa existe vreun salut romanesc, si era chiar grav daca ar fi existat unul similar cu ce a fost ironizat. Orice ironie porneste de la un fapt real, iar faptul real nu exista (ca doar noi nu ne salutam aplecandu-ne ca sclavii).
asta am vrut sa zic si eu
Stimabile Ionele, atata vreme cat o persoana are cetatenie si pasaport romanesc, atata timp cat provine din parinti si strabunici cu aceeasi cetatenie, omul e roman, nu francez.
A arunca o problema in ograda altuia (pt ca n-ai fost capabil s-o rezolvi), nu e vina nici a problemei, nici a celuilalt. Ci a matale. Primitivismul postarilor prezenta - ca si a reactiei oficiale romanesti, dealtfel - il confirma pe comicul francez in justetea viziunii sale asupra romanismului. Parol!
inclinatul in fatza femeilor si sarutatul mainii este un alt semn de respect.
faptul real, de care s'a facut bascalie, exista. sunt concetatatzenii nostrii la produs.
si la frantzuji se aplecau gentilomii, ba isi faceau si reverentze cu palaria'n mana.
io nu cred ca frantzujii ironizau aplecatul "ca sclavii", ci intinsul mainii la cersit.
cel putzin daca zic s'il vous plait, inseamna ca's mai politicosi decat astia ramasi "acasa" care te iau la fix, la imperativ: da'mi si mie un ban !
salutul roman era cu mana la piept si apoi in sus. seamana cu cel nazist...
sau mai bine zis, nazistii l'au imitat, cum au imitat si acvila romana la steagurile lor.
aluzia la cersetorii cu pasaport romanesc e clara.
dar, pana la urma e bascalie. io cred ca nu erea cazul sa intervina ambasada. face parte din umor, llibertatea de exprimare. asa ne vad ei.
Oricum ne putem consola cu gandul ca dl. humorist mananca broaste, ca un "bun" francez ce este!
misu caftangiu arata cu barda : daca nu suntetzi in stare, la dealul spirii tantalailor !
Din pacate e unul din adevarurile alea care "doare".
Stii mesajul de la meciul cu steaua?!
Ai protestat, ai facut ceva legat de faptul acesta?
Nu prea cred....
E dreptul tau sa te simti ofensat, dar in egala masura este dreptul lor sa faca glume despre orice subiect.
Daca era macar vorba o emisiune informativa, nu umoristica, aveai dreptul cel mult sa ceri un drept la replica.
Ce-ar fi sa faca o televiziune din Romania glume cu scotieni zgarciti, si sa vina ambasada lor sa se planga si sa ceara scuze si sanctiuni? E mai mult decat penibil.
Se mai chinuie niste obsedati islamici sa omoare niste oameni care au publicat niste caricaturi cu Mohamed.
Asta ar mai lipsi acum eventual, niste romani care sa ameninte televiziunea respectiva ca daca nu-si cere scuze, o sa-i omoram pe "vinovati".
In sfarsit ceva care dovedeste ca Ambasada isi face treaba asa cum se cuvine. Multumim ca ne reprezentati, toata cinstea!
Din America va salut,
Roman American
inseamna ca n'ai citit presa sau n'ai vazut emisiunile dela televiziunile americane legate de satul glod.
dar, sa nu confundam marfa cu ambalajul. una e americanul ca poporean si alta e o emisiune umoristica.
era difuzat in america un show, un serial englezesc, "alo, alo" in care fac o bascalie teribila de frantzuji, de italieni si de nemtzi. n'am auzit ca vreuna din ambasadele acelor tzari sa ceara interzicerea showului.
cand e de ras, razi !
si ca veni vorba de romani, in afara de saut(!) mai aveau ei si'o vorba, ridendi castigat mores !
nu cred ca e cazul in ceia ce priveste conatzionalii, dar, de aia's minuni pe lumea asta.
principala trasatura de caracter a poporeanaului american este ingaduintza.
daca noi stim ce si cine suntem, ce ne pasa ce cred altzii ?!
tocmai ignorarea acelui tantalau de umorist ar fi avut un efect mai bun.
nebagarea in seama e un raspuns mai dur decat formalitatea diplomatica...
De ce nu mentionati si faptul ca Romania, cand vine vorba de copiii din orfelinate si de ingrijire medicala e vazuta ca facand parte din lumea a III-a? Si aici e impreuna cu tari din America latina, Asia de SE si Africa. Romania si Basarabia sunt niste pete pe harta Europei dpdv-ul asta.
Sau tu il vezi pe D-zeu vinovat de cutremure si nenorociri? Un D-zeu care abia asteapta sa-i razbune pe prea iubitorii si indelung rabdatorii de romani? La ce D-zeu te inchini tu??
Pacat ca nu ne baga nimeni in seama....
Si s-au sucit cand au vazut ca e groasa?
hmmmmm........presimt ceva .........
Plus ca nu toti din diaspora stau in Paris, asa ca nu se pot pronunta fara sa stie ce se intampla "la fata locului".
Scurt test:
- E plin de cersetori tigani in Paris/ Franta?
- Folosesc salutul mentionat mai sus?
- Sunt majoritatea romani?
PS: Indiciu: raspunsul la toate intrebarile de mai sus e DA.
- Folosesc salutul mentionat mai sus?
- Sunt majoritatea europeni?
- Francezii sunt europeni?
- Limba folosita in salut e franceza?
- E salut frantuzesc?
PS: Indiciu: raspunsul la toate intrebarile de mai sus e DA.
Eu unu cunosc extrem de multi romani in Paris care nu saluta asa.
Ganduri bune celor care se mai simt romani.
Pentru cei cazuti pe spate dupa vest, fara discernamint, ar trebui sa intelegeti ce e aia jignire si cum se trateaza pe "dincolo". La fel cum eu unui pakistanez nu am voie sa ii spun paki, asa nici ei nu au voie in public la un post TV sa ne face tigani si etc. Oricat de rau ne-ar fi noua ca natie, mai avem un pic de demnitate, macar individuala, daca cea colectiva s-a sters in comunism. Eu ca individ, ca platitor de taxe in UE, intr-o tara puternica a UE, ma simt jignit de astfel de afirmatie. Am muncit legal si la nivel inalt si nu am cersit si nu am cerut nimic de la dansii. Asa ca la loc comanda cu astfel de jigniri, si ma bucur ca Ambasada Romaniei la Paris a luat atitudine, desi, dupa mine un pic cam tarziu...
Tocmai pentru ca presa e libera, e obligata sa aiba si o anumita conduita. Comportamentul lor nu demonstreaza nici un fel de civilizatie si nici un fel de superioritate morala.
Asa cum eu nu comentez de francezi ca-s niste bolsevici milogi cu grevele lor interminabile, asa sa nu comenteze nici dansii despre cat si cum cersim noi.
Hai sa-ti explic cum e cu omul si calitatile: le ai, se folosesc strainii de tine si cand le vine bine te dau afara si isi aduc oamenii lor. Asta am vazut de prea multe ori asa ca nu tine treaba cu 'calitatea este platita'. Mai degraba: calitatea e pacalita chiar si in tari cu pretentii de mari civilizatii. Tu nu vezi ca traim intr-o lume a golanilor? Ti se pare ca numai in Romania e nedreptate? HA HA HA!
Daca sunt din lumea asta? Depinde la care lume te referi. Daca te referi la lumea din mintea ta atunci raspunsul este categoric NU...nu sunt din lumea asta.
Cand o dai la TV devine altceva, instigare la ura, defaimare, etc. S-au purtat razboaie pentru mai putin...
Plus ca poate ar tb sa vizionezi prestatia, oamenii au gandit bine totul, multimea s-a ridicat in delir, etc etc.
Eu vreau scuze de la ei, si nu e adevarat ca ne meritam soarta. Nu au nici ei o solutie la problema tigneasca cum n-am avut nici noi atatia ani.
Adevarul e ca ei nu se ating de tigani ca sa nu tipe ca le sunt incalcate "drepturile minoritare". Politia lor, in neputinta de cauza le spune doar sa plece, si smecheri s-au prins ca sunt intangibili, si isi muta hidosenia in alt loc de cersit. Daca ii prind la furat statul francez nu ii baga la inchisoare ca e cost prea mare, si ii trimite pachet inapoi, de unde o iau de la capat.
Si cu aceasta frustrare traiesc... iar acum s-a gasit un destept sa faca o gluma pe seama unei natii...
Spuneai ca o gluma este periculoasa?!? Eu nu cred ca gluma in sine este periculoasa ci prostia oamenilor care o iau in serios sau o interpreteaza gresit. Daca vrei sa te "protejezi" cu adevarat de aceste asa zise jigniri, incearca sa te lupti cu propria ta mentalitate si nu cu cea a oamenilor care incearca sa ti-o exploateze. Si asta o faci citind foarte mult si purtand conversatii cu prietenii tai si pe alte teme decat fotbal, masini, telefoane, femei etc. In felul asta ajungi sa intelegi oamenii si sa afli ca a intelege un om nu este acelasi lucru cu a-l aproba. Tot in felul asta ajungi sa stii la ce sa te astepti de la oameni si pe baza acestor asteptari sa iei decizii mai rationale, mai adecvate starii de fapt a lucrurilor...cu alte cu vinte ajungi sa nu te mai superi aiurea pentru orice tampenie pe care o spun altii despre tine.
Cat despre razboaie purtate din cauza unor instigari la ura rasiala...Europa are o experienta bogata in domeniul asta(cel putin un secol) si cred ca avut destul timp sa invete din propriile greseli ca sa nu le mai repete.
Si unde vezi tu ca vreau sa ma protejez? Mai durex fugi d'aci ca imi strici placerea... Eu vreau doar ca sa se inteleaga ca Roman inseamna altceva decat Rrom, si invers.
http://en.wikipedia.org/wiki/Romanians
diferit de
http://en.wikipedia.org/wiki/Rrom
Dupa asta, fiecare cu a ma-sii. Voi va faceti numele, noi pe al nostru. Pana una alta n-am auzit nici un savant cu numele de Parpanghel...
Cat despre intelegere vs aprobare, ce vrei sa inteleg si ce ar trebui sa aprob? Ca aici unde lucrez eu (si nu e in Romania) mi s-a prezentat filmul cu uite ma, cine sunteti de fapt?
Din cauza unui tembel care a zis ce a zis ca sa faca audienta si a unora ca tine care cred ca democratia inseamna sa faci ce vrei, uitand ca nu trebuie sa ii superi pe ceilalti, trebuie sa sufar eu?
Hai sictir... Si nu incerca sa transformi acest comentariu intr-o instigare la ura. Stiu ca ti-ar conveni, il pui imediat in jalba, fuga la traducator si cu avocatul la Bruxelles
PS: incer sa sar peste comentariile personale... Dar, tema cu telefoane/masini/femei ai luat-o din maneau care iti canta pe inalte in combina?
Cat despre restul atacurilor ad hominem(cauta pe wiki ce inseamna ca n-am chef sa-ti explic) si despre mediocritatea limbajului folosit nu-i prea mult de comentat. Faci speculatii, judeci oamenii in termeni de "noi" si "voi"(asemenea unui rasist) si in acelasi timp ii acuzi pe altii ca instiga la ura rasiala. Asta se numeste ipocrizie in caz ca nu stiai.
Nu trebuie sa o iei ca pe o jignire ci ca pe o mica observatie obiectiva pe baza careia sa iti corectezi caracterul...daca vrei...e alegerea ta...
Vezi ca eu nu te atac pe tine, nu iti zic nimic de natie, si nici nu incit pe nimeni la nimic pe cand tu o faci. Sunt dobitoci de ambele parti, insa m-am saturat sa mi se spuna tigan din Romania in lume...
Si stai jos, nu trebuie sa imi explici nimic, si cu atat mai putin sa imi corectezi caracterul. Daca tot esti asa pornit, fa o fundatie, mergi si educa-i pe aia de stau cu mana intinsa prin metrouri/piete in Europa, ajuta sa fie prinsi si pedepsiti aia care le culeg banii seara si isi fac palate si isi iau Merc-uri.
Schimba-le lor caracterul. Invata-i ca a munci nu e o rusine, dar a sta cu capul in pamant si cu cartonul pe care scrie "Roman muritor de foame" este. Nu de alta, dar daca schimbati "brandul" poate va ajuta si pe voi...
Si da, e alegerea mea, si dupa atat timp in care am zis lasa-i ca poate se civilizeaza si ei, am ales sa nu mai accept. Asta ca sa nu mai zici ca e ipocrizie.
De fapt te deranjeaza faptul ca sunt si romani care au curajul sa zica nu cererilor voastre. Si atat.
Pe langa ca or sa ne creada in continuare tigani or sa zica ca nici macar nu stim de gluma, asa ca la ce bun cererea de scuze? A am uitat e in firea romanului sa ceara ceva..bani, scuze..numai de la francezi sa fie.
Într-un fel au și francezii dreptate, tocmai s-a întors un prieten de unui prieten de-al meu din Franța și zicea că face același lucru acolo, folosea aceleași cuvinte (cred că erau singurele pe care le știa).
E cam ciudat să îți fie rușine de "gunoiul" pe care îl faci.
ma bucur ca aveti timp de dezbateri asa importante.
Emisiunea lui Ruquier e un spanac galagios si de prost gust, programat special noaptea târziu, ca sa se poata uita in liniste la el niste persoane amatoare de asemenea evenimente.
România nu are monopolul emisiunilor de proasta calitate, departe de asa ceva ...
Asa ca nu va asteptati sa se perenizeze bancul prost al unui asa zis "comique de foire" - pe limba frumoasa a lui Anton Pann ar veni "caraghioz de iarmaroc".
Ambasada României si-a facut treaba corect, jos palaria ...
Apropo, cersetorii români nu prea stau la Paris in sezonul asta ... vin "la mine" in Sud, unde e soare, frumos si 23°C, iar politia are prea multa treaba sa alerge dupa comersantzii de Marijeanna ...
Si tot apropo, la Paris (Primaria Arrt 5 ) are loc mâine un vernisaj al expozitiei anuale internationale LIGNE ET COULEUR, a arhitectilor-artisti plastici, unde expun mai multi români ...
Se duce fr'un zmecher din teamul de la hotnews sa le faca salutul rromanesc ?
Ar trebui ... intrarea e libera si bufetul gratis !
Va multumesc pentru atentie !
1. Tiganii respectivi sint cetateni romani.
2. Prefera sa acuze un stat (Romania) decit un popor de nomazi fara tara pe care nici nu stiu de unde sa-l ia si cum sa comunice cu el. Paseaza problema tiganilor cu pasaport romanesc romanilor si Romaniei. Cui sa o paseze?
3. Corectitudinea politica ii impiedica sa "glumeasca" pe seama unor minoritati ca tiganii sau negrii, iar FRICA ii impiedica sa aduca macar vorba de musulmani si evrei. Nu e insa nici un pericol sa-i ia la misto pe romani, pe nemti, pe americani.
Daca romanii ar incepe sa reactioneze la insulte in maniera musulmanilor, s-ar termina urgent cu astfel de glume pe la tv-urile frantuzesti. Dar nu cred ca e cazul, fiindca romanii nu sint nici tigani, nici musulmani, nici evrei, nici hoti, nici nespalati, nici teroristi, ci un popor, oricum, civilizat in comparatie cu multe altele.
Personal, astfel de glume nu ma ating. Nu am nici cel mai neinsemnat complex de inferioritate fata de occidentali. Am lucrat si lucrez cu ei de zeci de ani, le vorbesc limba (engleza, franceza) si profesional le sint superior celor mai multi dintre cei cu care am avut de-a face.
Lasati-i sa glumeasca si luati-le job-urile si banii! E mai sanatos decit sa va pierdeti vremea cu fleacuri. :-) Hai ca va las, ca am treaba. ;-)
de ce oare l-o fi ironizand lambrea ala?
O fi si ala f-un balaure mai spalat care se da mare humorist?
pai nu stie boratul ala ca la sfarsit tre' sa puie terminatia :MANCATZASH ?
ce s-a degradat bre televizia franceza !
tiganii nostri si ai altora vin si pleaca. organizati, neorganizati. cei mai multi se dau kosovari dar sunt "luati" tot de romani. incompetenta crasa, de lunga durata, a guvernantilor romani in politici sociale de lunga durata, ignorarea elementelor infractionale au dus la imaginea noastra a tuturor. nu mai are sens sa sarim individual ofuscati ca "ne fac" tigani. sa replicam si noi cu umor. e singura replical nivel de individ.
lucrurile "stau" si evolueaza foarte prost pe teren. in sectorul VI parizian, unul din cele mai turistice datorita basilicii Saint Sulpice, cersetorii romani - asa au si scris in revista primariei!! - i-au adus la disperare pe locuitori, cei mai multi din "haute-bourgeoisie". ei cauta si chiar gasesc solutii.
parcometrele pe baza de monede din Paris au fost inlocuite toate cu parcometre pe baza de cartela electronica ...din cauza hotilor romani!!
ps : tenisul dnei udrea a fost o perfecta frectie cu apa chioara de sena pe banii contribuabilului roman. felicitari dnei ministese pentru avansare:((
In Franta tiganii mergeau inca din anii 80, doar ca in perioada aceea erau priviti cu toleranta, ca ceva "picant". Deabea acuma si-au dat seama francezii cu cine au de aface!
Multumim dle. Petre Roman pentru masura antinationala pe care ati luat-o!
Traiesc de aproape 10 in vestul Europei si n-am vazut inca un cetatean belgian, german, francez, englez.. care sa plece capul, sa aiba complex de inferioritate sau sa accepte sa fie jignit. In schimb citesc pe site-uri romanesti comentarii (legate de subiectul articolului) de genul "asa ne trebuie".
Daca noi insine nu ne respectam, nimeni nu o va face in locul nostru.
Bravo Ambasadei Romaniei pt reactia categorica!