Centrul de Resurse Juridice atrage atentia asupra unor nereguli grave ale proiectului Codului de procedura penala, care nu pot fi indreptate printr-o simpla dezbatere parlamentara timp de cel mult doua saptamani, se arata intr-un comunicat al CRJ.

Aceste nereguli vor avea repercursiuni asupra dreptului la viata privata, asupra dreptului la aparare, dar si asupra institutiilor judiciare prin prisma neclaritatii textelor, necorelarii lor si, cel mai probabil, prin lipsa de resurse umane din sistemul judiciar, precizeaza comunicatul.

Cateva exemple:

  • Un articol care a suscitat dezbateri, desi initiatorul nu pare sa inteleaga gravitatea textului, este art.100 care permite folosirea de probe obtinute in mod nelegal, chiar si in mod exceptional, inclusiv probe derivate din probe obtinute prin tortura, tratamente inumane sau degradante. Rationamentul este specific Evului Mediu, nicidecum secolului 21.
  • Este supusa supravegherii tehnice si cercetarii orice persoana care se pregateste sa comita o infractiune pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 5 ani, desi pregatirea in sine nu este pedepsibila; prin urmare, simpla ipoteza ca o persoana se pregateste sa comita o infractiune duce la restrangerea dreptului la viata privata prin supraveghere audio, video, fotografiere, retinere, predare si perchezitionare a trimiterilor postale, conservarea rapida a datelor informatice si a datelor privind traficul informational, etc.
  • Respectiva persoana este intitulata suspect, desi in definitia data suspectului se incadreaza acea persoana despre care exista suspiciunea ca a savarsit o infractiune;
  • De ce a fost introdusa institutia noua a judecatorului de drepturi si libertati de vreme ce acesta nu autorizeaza decat o parte din supravegherile tehnice ori cercetari;
  • Provocarea le comiterea unei infractiuni de coruptie ( care poate merge pana la 1 an), devine mijloc de proba, desi art. 99 este in sens contrar; nu reiese care anume este institutia care se va ocupa de provocare;
  • In premiera, ofiterii de informatii pot lucra ca investigatori sub acoperire, desi nu ar avea ce sa caute in faza de urmarire penala, specifica politiei judiciare.

Aceste exemple constituie doar o mica parte din problemele identificate in proiectul Codului de procedura penala, precizeaza sursa citata, aratand ca alte comentarii, sub forma tabelara, se afla pe site-ul www.crj.ro.