Povestile Irakului – Episodul IV:  Moartea prietenului meu, Duraid

Vineri, 23 mai 2008, 17:23 Actualitate | Esenţial

Duraid Mohammed Issa este, pentru mine, o insiruire de imagini si povesti. Le voi scrie, pe cateva dintre ele, stiind ca rezultatul va fi doar o schita vaga a portretului sau.

1995, Universitatea Baghdad, Facultatea de limbi straine, Departamentul de engleza. Un individ inalt, slab, mustacios, zambitor, ma irita putin prin solicitudinea sa, dorinta evidenta de a invata si de a se afirma. Stam de vorba tot mai mult. incep interminabile partide de ping pong. Ne imprietenim.

1996, Ramadan. Duraid spune ca este hotarat sa tina postul. Rad si imi aprind o tigara spunandu-i ca nu ii ofer pentru ca nu are voie. in uriasa sala-bufet, Duraid sta in partea stanga, alaturi de majoritatea studentilor. Partea din dreapta, separata cu un gen de draperie, este pentru cei care nu tin postul, oficial  crestini. Duraid ni se alatura la ceai si tutun dupa doar doua zile; spre sfarsitul Ramadanului, partea din dreapta devenise neincapatoare.

Candva in 1995 sau 1996. Duraid si tatal sau merg sa schimbe 100 de dolari. Le iese in cale un individ cu un pistol. Duraid ii smulge pistolul si il bate. Tribul individului vrea sa razbune ofensa. Duraid se ascunde la bunici cateva luni. incep negocierile. Tribul individului ameninta ca va viola surorile lui Duraid. Tribul lui Duraid ameninta ca va viola toate femeile celuilalt trib. Cu astfel de schimburi de replici, negocierile se prelungesc. La un moment dat Duraid ia cativa prieteni cu el, se duce la individ si ii spune ca il lasa sa il bata. Vazand gasca lui Duraid, individul se cam albeste. Refuza sa il loveasca pe Duraid si declara, cu martori, ca din punctul lui de vedere pot face pace. seicii triburilor afla si rasufla usurati.

2003. Noiembrie. Otail, prieten comun, imi spune ca Duraid lucreaza pentru CNN in Palestine, hotelul vis-a-vis de Sheraton, unde ma cazasem. Ne intalnim. Seara iesim toti trei cu un cameraman american, in Baghdad, pentru a revedea vechile locuri. Ne oprim pentru una dintre acele saorme uriase, de un cot lungime.

Iarna 2003 – 2004, dupa miezul noptii. Ma lungisem la vorba cu o prietena egipteanca, Asmaa, care acum trebuia sa ajunga acasa. Nu aveam masina, asa ca il sun pe Duraid sa il rog sa mearga cu mine. Desi avea casa in oras, unde stateau sotia si cei doi copii, unul de patru, altul de un an, dormea deseori la hotel, din cauza muncii. in 5 minute este la mine si ne aventuram pe strazile Baghdadului.

Iarna 2003 – 2004. Duraid povesteste cum s-a tras impotriva convoiului CNN din care facea parte. Rade spunand ca americanii vroiau sa o intinda cat mai repede insa „eu sunt irakian”, ridica capul demonstrativ si priveste in jur amintindu-mi de un strut, „ma uitam sa vad de unde vin gloantele”.

Iarna 2003 – 2004. Duraid ma intreaba unde i-as recomanda sa mearga in Romania, la vara. Cunoscuse o ucrainianca si se gandea la o mica escapada extra-conjugala.

Iarna 2003-2004, fotoliul din fata biroului CNN. Am mers, impreuna cu Otail, sa il vedem pe Duraid. Apare, insa ne spune ca nu poate sta decat pret de o tigara. il luam peste picior „vai, Duraid este atat de ocupat in ultima vreme”. Nu se supara. Ne spune ca postul i-a promis o promovare si plecarea, cu toata familia, la biroul din Hong Kong. stiam ca cei de la CNN il apreciaza; la unele chefuri chiar ii prezic ca va deveni viitorul presedinte al Irakului.

Primavara 2004. in masina cu Otail, ascultam o caseta pe care era inregistrata o emisiune a radioului irakian din vremea lui Saddam, emisiune la care Duraid fusese DJ. Simt un nod in gat atunci cand ii aud vocea.

Primavara 2004. Un prieten comun imi povesteste cum, cu cateva saptamani inainte de caderea lui Saddam, serviciul secret al acestuia a venit sa il caute pe Duraid, care lucra deja pentru CNN. A fugit, s-a ascuns, dupa care s-a strecurat in sud, in intampinarea fortelor Coalitiei. in ziua caderii lui Saddam, Duraid apare in inregistrarea video cu irakienii care darama statuia dictatorului si, apoi, o bat cu papucii pe fata – una dintre cele mai mari ofense posibile.

27 ianuarie 2004, seara. Ma trezeste telefonul mobil. Este tatal meu:
„Auzi, pe prietenul tau Duraid il cheama si Mohammed Issa?”
Ii raspund ca eu stiu doar de Duraid Issa:
„De ce?”
„A fost omorat, saracul”

Desi piciorul ma doare, inca, foarte tare dupa accident, aproape ca alerg catre biroul CNN, sperand, in mod absurd, sa fi avut un angajat Duraid Mohammed Issa diferit de Duraid Issa. Ma intampina Tomas, un cameraman ceh, care imi spune ca, in urma cu cateva ore, convoiul CNN a fost atacat in desert.

Prima masina reusise sa scape, dupa ce un glont i-a sters crestetul unuia dintre ocupanti, provocandu-i o rana usoara. Cea de-a doua masina din convoi, in care erau Duraid si un sofer irakian, fusese scoasa de pe carosabil, probabil pentru dupa ce soferul a fost ucis sau ranit. Atacatorii au urmarit un timp prima masina, apoi au abandonat urmarirea si s-au intors la cea de-a doua.

Duraid Mohammed Issa, in varsta de 27 de ani, a fost ucis cu cateva gloante in ceafa.