Înscrierile pentru persoanele fizice şi juridice în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus 2023 - care vin cu o serie de modificări - au început vineri la ora 10.00. Bugetul alocat programului Rabla Clasic 2023 este de 560 de milioane de lei, iar pentru programul Rabla Plus, de 780 de milioane de lei. Autoritățile au anunțat că bugetul pentru programul Rabla Plus destinat persoanelor juridice a fost epuizat în patru ore.

Masini electrice la incarcatFoto: Chernetskaya, Dreamstime.com

Vineri, la ora 10.00, au fost lansate sesiunile pentru înscrierile persoanelor fizice și juridice în programele Rabla Clasic și Rabla Plus.

Persoanele juridice, precum și instituțiile publice pot încărca în aplicația informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe până la 30 iunie 2023 sau până la epuizarea bugetului alocat acestei sesiuni.

Câte dosare au fost depuse pentru Rabla Clasic și Rabla Plus în primele ore de la lansare

Administrația Fondului de Mediu a anunțat că până la ora 14:00 au fost depuse în cadrul programului Rabla Clasic:

  • 247 dosare pentru persoane juridice,
  • 21 dosare pentru instituții publice,
  • 986 înscrieri persoane fizice.

Pentru Rabla Plus au fost depuse:

  • 2.015 dosare pentru persoane juridice - bugetul a fost epuizat în patru ore de la deschiderea sesiunii,
  • 60 dosare pentru instituții publice,
  • 1.902 înscrieri persoane fizice (1.665 pentru autovehicule electrice și 237 pentru autovehicule electrice hibride).

„Și în acest an bugetul pentru programul Rabla Plus destinat persoanelor juridice a fost epuizat foarte rapid, în patru ore de la startul sesiunii de finanțare. Avem încă o dată confirmarea că românii au înțeles necesitatea “alegerilor verzi” pentru a micșora impactul asupra climei, astfel încât fiecare dintre noi să aducă o schimbare pe termen lung”, a declarat președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Adrian Neculaescu, citat într-un comunicat.

Bugetele pentru Rabla Clasic și Rabla Plus

Bugetele acordate pentru această etapă, 24 martie-30 iunie 2023, sunt:

Rabla Clasic:

  • Persoane juridice - 130.000.000 lei
  • Persoane fizice - 235.000.000 lei
  • Unități administrativ teritoriale și instituții publice - 27.000.000 lei

Rabla Plus:

  • Persoane juridice - 200.000.000 lei
  • Persoane fizice - 300.000.000 lei
  • Unități administrativ teritoriale și instituții publice - 46.000.000 lei

Modificările aduse programelor Rabla Clasic și Rabla Plus 2023

Conform Ministerului Mediului, programele vin cu o serie de modificări.

Mofificări Rabla Clasic 2023

  • Pentru Programul Rabla Clasic, prima de casare a fost majorată la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate.

La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri, astfel:

  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
  • ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
  • Pentru achiziţionarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO_2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga:
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Modificări Rabla Plus 2023

Prin Programul Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul finanţării este de:

  • 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;
  • 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;
  • pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară casat, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei.
  • Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 75.000 euro, cu TVA inclus.
  • Ecotichetul pentru achiziţionarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2023 este de 560 de milioane de lei, iar pentru Programul Rabla Plus bugetul alocat este de 780 de milioane de lei. (Foto: Dreamstime.com)