Primarul Iașiului, Mihai Chirica, rămâne cu amenda primită la începutul anului 2020 de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a susținut că „o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac”, scrie repoteris.ro. Decizia de menținere a amenzii pentru declarații cu „conținut rasist expres și accentuat” a fost luată de instanța supremă și este definitivă.

Mihai ChiricaFoto: Agerpres

Mihai Chirica a contestat la Curtea de Apel Iași amenda primită de la CNCD, susținând că nu a făcut trimitere niciun moment la culoarea pielii, nu a declarat că „albii vor fi înlocuiți cu negri”, nu a pronunțat cuvântul „maimuță” în mod comparativ, iar declarațiile nu au vizat niciun moment o discriminare „pe considerentul culorii pielii” sau a „statutului de inferioritate umană”, așa cum argumenta CNCD.

Un complet condus de judecătorul Andrei Florin Alexandru a anulat sancțiunea pe motiv că afirmațiile lui Chirica „relevă lipsa oricărui scop sau intenții de a aduce atingere demnității umane, ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate sau la o categorie defavorizată” și că CNCD a utilizat „un raționament greșit, în mod intenționat și abuziv, introducând elemente ce se nu se regăsesc în afirmațiile incriminate”. După această sentință, reporteris.ro a scris că judecătorul era parte, în aceeași perioadă, a unor dosare în care reclama drepturi salariale, iar pârât era chiar CNCD.

CNCD a făcut recurs, cerând menținerea amenzii, iar miercuri această cerere a fost admisă de judecătorii de la Înalta Curte, care au casat sentința de la Curtea de Apel Iași și au respins acțiunea lui Chirica prin care acesta solicita anularea amenzii de 10.000 de lei. Decizia este definitivă.

„O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi și o să ne cucerească și o să ne devină și șefi”

În septembrie 2019, ​​primarul din Iași, Mihai Chirica, s-a lansat, într-un interviu acordat BZI, într-o serie de teorii. Precizând că vine de la o discuție cu mai mulți academicieni, Chirica a declarat că un copil ar trebui să fie dus la școală cu forța, comentând că, dacă nu se investește în educație, „o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac și o să ne cucerească și o să ne devină și șefi”.

După educație, primarul din Iași a lansat și o teorie „medicală”: „Cel mai bun tratament de cancer este munca. S-a demonstrat științific”.

Despre cum vom fi cuceriți de națiuni care sunt coborâte din copac”:

  • „Am fost la o discuție cu domnul vicepreședinte Bogdan Simionescu, domnul academician, cu domnul academician Irinel Popescu care e președintele Academiei Oamenilor de Știință, și alți academicieni și chirurgi de peste Prut. Resursa principală a unui stat care se dorește a fi longeviv este educația. Nu se investește în educație, putem spune „La revedere!”.
  • Adică o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi și o să ne cucerească și o să ne devină și șefi. Adică o să ne conducă, pur si simplu o să te trezești la Primăria municipiului Iași cu un congolez, că mai sunt și de ăștia de naționalitate română, dar se comportă ca niște congolezi, și or să vrea să ne conducă”.

Despre școala cu forța:

  • „Pentru că nu se mai pune accent pe educație, fiecare copil e obligat prin legea educației să facă școlă. Cine răspunde în România că un copil părăsește școala? Unde scrie în completarea legii că părintele va fi sancționat și/sau tutorele, și/sau dirigintele lui sau altcineva care trebuie să fie responsabilizat ca acel copil să fie dus cu forța la școală?
  • Lumea zice că sună așa puțin cam dictatorial. Măi, îți fac bine cu forța dacă trebuie. Te iau de guler, te iau de la oi, de la păscut vaca sau ce te mai pune tată-tu să faci pe acolo, te pun în școală, te închid, îți pun cărțile acolo și-ți dau voie să te duci la masă peste patru ore după ce ai temele făcute.
  • Dacă e nevoie să aplicăm și o soluție de felul acesta e o soluție salvatoare, pentru că cine va beneficia de acest tratament să facă școală? Copilul”.

Despre muncă și cancer:

  • „Mi-am propus să conving cât mai mulți ieșeni să iasă din casă, să se plimbe, să mai uite de griji, să-și facă viața frumoasă văzând o floare, un porumbel, o pisică, un cățel pe care să te oprești să-l mai și mângâi, nu trebuie să-l lovești că s-ar putea să te muște.
  • Dacă te apropii de dânsul și-l mângâi s-ar putea să-ți faci un prieten. Să ajuți o bătrânică să treacă strada, să iei o hârtie de pe jos fără să-l înjuri pe cel care a aruncat-o și să vedeți ce stare de bine îți creează. Lucrul ăsta îl spun din propria mea experiență. (...)
  • Dacă fiecare dintre noi mai iese din grija zilei din casă în fața blocului, mai joacă o carte, mai discută despre vreun film, mai strânge o hârtie, mai sapă într-o grădiniță acolo... Cel mai bun tratament de cancer este munca. S-a demonstrat științific. Pentru că apăsarea gândului că ai cancer este mult mai neproductivă în tratament decât cancerul însuși.
  • Muncind, într-o grădiniță, luând doi copii și învățându-i o poezie, făcând ceea ce știi tu din profesia ta, nu știu, poate ai fost un bun zidar, ți-ajuți un vecin să construiască ceva... Toate lucrurile astea contribuie la tratamentul de cancer într-o manieră mult mai energică decât tratamentul însuși. Sfatul meu este să mai ieșim din casă”.

Despre românii care preferă să meargă la cerșit:

  • „Fiecare cetățean este o resursă a țării pe care trebuie să o exploatezi într-o manieră cât se poate de inteligentă pentru a putea crea continuitate de la generație la generație ca această resursă să nu se epuizeze. Ei, noi nu avem cu cine, că dacă mai apare de vreo două-trei ori un deputat zero care spune „băi, 27.000 o să muriți!”, clar că oamenii își iau valiza: „De ce să mor, mai bine stau sub cerul liber în Roma, e cald, mai cerșesc un pic, mai văd eu ce mai fac pe acolo noaptea și supraviețuiesc”. Asta înseamnă iresponsabilitatea clasei politice de care tot vorbește lumea”.

„Este o metaforă”

Chirica s-a apărat spunând:

  • „Este o metaforă pe care o folosim de fiecare dată când facem trimitere la discrepanțele majore dintre un stat european, cum este România, care acum 100 de ani făcea descoperiri de care se bucura tot globul astăzi, mă refer poate și la motorul cu reacție. Iar din lipsa de educație ajungem să ne dezintegrăm și să ajungă popoare africane să ne conducă, pentru că ei investesc în educație, iar noi trăim din trecut și nu înțelegem că fără a da atenție acestui domeniu vital al națiunii române ne vom descompune”.