​O persoană a murit duminică, după ce ar fi sărit în fața metroului în stația Piața Unirii 1. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 14:39, iar circulatia s-a desfășurat cu dificultate în următoarele peste două ore.

La metrou în BucureștiFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Metrorex a anunțat incidentul, precizând că este vorba de o posibilă tentativă de suicid.

Ulterior, Poliția Capitalei a anunțat că echipajul medical ajuns la fața locului a declarat decesul persoanei care a fost lovită de metrou.

„Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada de Poliţie pentru Transport Public au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o staţie de metrou din Sectorul 4, o persoană s-ar fi precipitat în calea de rulare şi ar fi fost lovită de trenul de călători. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului pentru a demara primele verificări şi pentru a asigura zona”, a precizat sursa citată.

Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs decesul.