O hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care priveşte procesul civil dintre fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi şi postul Antena 3 şi angajaţi ai acestuia a fost anulată de Curtea de Apel Bucureşti.

Laura Codruta KovesiFoto: Agerpres/EPA

Prin acea hotărâre, din 19 aprilie 2018, plenul CSM stabilise că adresa DNA de solicitare a unor înscrisuri din dosarul civil de la Curtea de Apel Ploieşti dintre Laura Codruţa Kovesi şi Antena 3 "este de natură a încălca independenţa judecătorilor din compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului".

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel București a admis, marţi, în parte, o acţiune introdusă în instanţă de procurorii DNA Marius Bulancea şi Mihaela Beldie-Canela, în calitate de reclamanţi, şi a anulat hotărârea emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, scrie Agerpres. Decizia poate fi atacată cu recurs.

În martie 2018, Curtea de Apel Ploieşti a decis că Laura Codruţa Kovesi va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3.

În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti, reclamând că în emisiunea "Sinteza zilei" din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu.

Ulterior deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, pârâţii din dosar au formulat o contestaţie în anulare, speţa fiind pe rolul aceleiaşi instanţe.

La ultimul termen, din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea dosarului de la CAB privind hotărârea nr.435/19.04.2018 a CSM.