Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de numire a generalului de brigadă Răducu Gheorghe-Stancu în funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, începând cu 1 august, informează Administrația Prezidențială.

Klaus IohannisFoto: Administrația Prezidențială

Acesta ar urma să-l înlocuiască pe generalul Voinescu George-Viorel.

Astfel, potrivit sursei citate, Iohannis a semnat decretul de eliberarea din funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații generalului-locotenent – cu trei stele Voinescu George-Viorel – la data de 1 august, acesta fiind înaintat la gradul de general – cu patru stele, la trecerea în rezervă.

Cine este noul adjunct al directorului SRI (sursa - aici)

Gheorghe-Stancu Răducu, 47 de ani, a fost admis în anul 1992, pe locurile SRI, la cursurile de zi ale Academiei Tehnice Militare. La finalizarea anului III de studii i s-a acordat gradul de locotenent, iar la 25 mai 1998 a fost repartizat la Serviciul Român de Informaţii şi numit în funcţie la Direcţia Logistică.

Începând cu anul 2002 a fost promovat în funcţia de şef birou, iar la data de 15 mai 2006 în funcţia de şef sector.

La data de 01 iulie 2008 ofiţerul a fost numit în funcţia de locţiitor al şefului Direcţiei Înzestrare şi Patrimoniu.

La data de 20 octombrie 2009 a fost numit şef al Direcţiei Logistică (prevăzută cu gradul de general-locotenent).

Prin Decretul nr.1120 din 29 noiembrie 2017 i-a fost acordat gradul de general de brigadă, cu o stea.