Un bărbat din China este izolat la domiciliul din Iaşi, după ce în urmă cu câteva zile s-a întors de acasă, unde a petrecut Anul Nou Chinezesc, transmite Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi susţin că măsura este preventivă şi de monitorizare, bărbatul fiind asimptomatic.

„Este un bărbat venit din China să lucreze în Iaşi, unde s-a stabilit cu familia. De zece zile el se află în carantină la domiciliu, după ce a fost în China pentru a petrece cu familia de acolo Anul Nou Chinezesc. Când a revenit, a fost evaluat atât în Germania, cât şi pe Aeroportul Internaţional Otopeni din Bucureşti. Starea de sănătate îi este monitorizată de când a ajuns în România, nefiind înregistrată nicio stare de rău”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Marius Voicescu.