Ludovic Orban a afirmat, joi, că cele 25 de Ordonanțe de Urgență adoptate în ședința Executivului de marți seară vor fi publicate în Monitorul Oficial, deși există "voci" care spun contrariul.

Sedinta Guvern Orban Foto: Guvernul Romaniei

"Cum să nu fie publicate? (cele 25 de OUG emise în ședința de marți - n.r) Există o procedură”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat despre cele 25 de ordonanțe adoptate marți seară, în ultima ședință a Cabinetului Orban.

Orban a spus că "a ascultat vocile” care spun că este posibil ca acestea să nu fie publicate în Monitorul Oficial, Guvernul fiind demis, dar "important e conținutul acestor acte normative, care generează efecte benefice pentru România și realizarea unor obiective fundamentale”.

Și Raluca Turcan a susținut că OUG-urile sunt în drum spre Monitorul Oficial și că vor fi, cu siguranță, publicate, fiindcă au toate avizele. "Acesta este o intoxicare. Nu există. În momentul în care premierul le aprobă în ședința de Guvern, sunt publicate”, a declarat Turcan pentru Mediafax.

Până la ora transmiterii acestei știri, niciuna dintre ordonanțe nu fusese publicată în Monitorul Oficial.

Fostul secretar general al Guvernului Toni Greblă susținea că cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate marți de Cabinetul Orban nu mai pot fi publicate în Monitorul Oficial, întrucât a fost publicată decizia prin care Guvernul este demis prin moțiune de cenzură.

O teză similară a fost susținută și de liderul Pro România, Victor Ponta. El a susținut la Parlament că din cele 25 de ordonanţe de urgenţă emise de Guvernul Orban cu o zi înainte doar şase vor intra în vigoare, deoarece celelalte nu ar avea avize şi nu pot fi publicate în Monitorul Oficial. Victor Ponta a susţinut că ordonanţa privind organizarea alegerilor s-ar afla printre cele care nu vor intra în vigoare, în schimb ordonanţa de urgenţă pe sănătate are toate avizele.

Avocatul Poporului a anunțat miercuri că își rezervă dreptul de a ataca la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență adoptate de guvern în ședința de marți, precizând că aprobarea, într-o singură ședință, a 25 de ordonanțe reprezintă o gravă abatere de la norme, iar Executivul s-a substituit practic Parlamentului. În replică, Ludovic Orban a spus că toate ordonanțele sunt indispensabile și că "misiunea Guvernului nu este să facă filosofie pe constituționalitate".

Cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate marți de Guvernul Orban

Marți, cu o zi înainte de votul pe moțiunea de cenzură, Guvernul Orban a ținut o ședință maraton, care s-a terminat spre miezul nopții, fiind adoptate 25 de ordonanțe de urgență. Este un număr record de ordonanțe de urgență adoptate într-o singură ședință de Guvern.

Ordonanțele de urgență aprobate:

  • 1. ORDONANȚĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr.145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare
  • 2. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat
  • 3. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • 4. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
  • 5. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
  • 6. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor fazate finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020
  • 7. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru asigurarea descentralizării managementului Fondurilor Europene structurale și de investiții, la nivel regional
  • 8. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri structurale în vederea evitării riscului de decomitere pentru anul 2020, precum și de modificare și completare a unor acte normative
  • 9. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile pentru perioada de programare 2021-2027
  • 10.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind instituirea Programului național de introducere a gazelor naturale în localitățile încălzite cu combustibil solid
  • 11.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind recensământul general agricol din România runda 2020
  • 12.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind organizarea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor din România în anul 2021
  • 13.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, precum și pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării Institutului Național de Statistică în calitate de asociat în cadrul Comitetului de Statistică și Guvernanță în Statistică al OCDE
  • 14.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice
  • 15.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate
  • 16.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare
  • 17.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei
  • 18.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat de salvare
  • 19.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 cu modificările și completările ulterioare
  • 20.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”
  • 21.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice
  • 22.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011
  • 23.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
  • 24.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea unor acte normative în domeniul transportului naval
  • 25.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale