Europarlamentarul PSD Claudiu Manda susţine că nu are nicio legătură cu "negocierile" despre care vorbeşte liderul Pro România, Victor Ponta, şi îi transmite că social-democraţii se află în situaţia de a pierde guvernarea "strict din cauza trădării lui".

Claudiu MandaFoto: Agerpres

"Observ că Victor Ponta îmi amestecă numele în tot felul de negocieri cu care nu am nicio treabă de altfel. Vreau să-i transmit doar că suntem în această situație, de a pierde guvernarea, strict din cauza trădării lui și a negocierilor pe care le făcea, pe la Neptun, fie cu PNL pentru președinția Camerei sau pentru comisarul european, fie cu PSD pentru locuri în guvern.

Lumea urăște trădătorii ca tine, Victor, și oricât ai încerca acum să faci pe domnișorul de pension, nu mai păcălești pe nimeni! Ai căzut între scaune după ce ai încercat să fii jolly joker-ul politic și nu ți-a ieșit.

PSD-iștii care au făcut campanie cu poza ta pe piept și care ți-au oferit toate funcțiile politice posibile nu mai vor nici măcar să audă de tine. Dacă nu crezi, deschide frigiderul...", este mesajul lui Manda pentru Victor Ponta.

PSD-iștii care au făcut campanie cu poza ta pe piept și care ți-au oferit toate funcțiile politice posibile nu mai vor nici măcar să audă de tine. Dacă nu crezi, deschide frigiderul...", este mesajul lui Manda pentru Victor Ponta.

Atacul liderului Pro România vine în contextul în care prim-vicepreședintele partidului Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu și alți parlamentari ai formațiunii vor să voteze pentru noul Guvern, chiar dacă Ponta se opune. Printre „disidenți” se numără și fostul premier Mihai Tudose, în prezent europarlamentar, pe care Ponta îl acuză nu doar de negocieri cu PNL, ci și cu PSD.

"​Dacă vă puneati întrebarea cine este “negociatorul” cu PNL - tot Mihai Tudose care a negociat cu Claudiu Manda în timpul săptămânii să plece înapoi la PSD și cu Ludovic Orban în Weekend să votăm cu PNL! Cel pentru care am muncit toți să ajungă la Parlamentul European - și care ne-a mințit în față pe toți că nu merge, doar candidează să ajute lista! Cel pentru care am cedat mandatul meu câștigat pe lista Pro Romania! E bine că măcar separăm apele / dar este greșeala mea că am lăsat de la mine să treacă toate trădările și ticalosiile la adresa noastră! Mergem mai departe - mai puțini dar fără vânzători! Mihai Tudose a descoperit acum grija față de guvernare - tocmai el care a fugit de la Guvern de frica lui Dragnea și l-a lăsat pe Premierul Japoniei singur prin București! Chiar responsabil!”, a scris Ponta pe Facebook.