VIDEO. UPDATE Bărbatul din Vatra Dornei care a ajuns în comă la spital, după ce a fost imobilizat de jandarmi și i s-a dat cu gaz lacrimogen în față, a murit / Parchetul Iași a preluat ancheta

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 20 iulie 2019, 10:23 Actualitate | Esenţial


momentul in care i se da cu spray lacrimogen desi este jos
Foto: Captura video
Bărbatul de 50 de ani din Vatra Dornei, reclamat că ar fi atins indecent o fetiță în timpul unui spectacol și care a ajuns vineri seară în stare gravă la spital după ce jandarmii l-au imobilizat și i-au pulverizat spray lacrimogen în față, a murit.

Potrivit unor surse locale, bărbatul din Vatra Dornei a murit sâmbătă dimineață la spital. Parchetul Militar Iaşi a preluat cazul şi efectuează o anchetă. ”S-a declarat decesul sâmbătă în jurul orei 11.00. Dosarul este instrumentat de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi", a declarat, pentru MEDIAFAX, insp. Corina Dumitraş, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Suceava, Mircea Macovei, a declarat, pentru Medifax, că bărbatul fusese adus la spital în stop cardiorespirator, resuscitat și ventilat mecanic.

„A fost internat pentru supraveghere. În cursul dimineţii, din cauza fenomenelor simptomatologice digestive, s-a intervenit chirurgical și s-a găsit un infrarct enteromezenteric masiv. S-a intervenit chirurgical, însă la ora 11.00 s-a declarat decesul”, a spus Mircea Macovei.

VIDEO AICI

Jandarmeria Suceava a reacționat după decesul bărbatului imobilizat cu spray lacrimogen la Vatra Dornei, susținând că acesta devenise agresiv, iar jandarmii au fost nevoiți „să folosească materialele de intervenție din dotare”.

Un bărbat de 50 de ani din Vatra Dornei a ajuns în stare gravă la spital, în comă profundă, vineri seară, după ce a jandarmii chemați să intervină de tatăl unei fetițe care l-a acuzat de comportament indecent l-au ținut minute bune la pământ și i-au pulverizat în față spray lacrimogen de la doar câțiva centimetri distanță. Medicii de la Spitalul din Vatra Dornei suspectează că bărbatul a suferit un infarct și au cerut să fie transferat cu un echipaj al Ambulanței la Spitalul din Suceava, relatează Mediafax.

Incidentul în urma căruia bărbatul și-a pierdut cunoștința s-a petrecut vineri seara în Vatra Dornei, în timpul unui spectacol de muzică populară. Tatăl unei fete de 12 ani a cerut ajutorul jandarmilor, reclamându-l pe bărbatul de 50 de ani că a atins-o, indecent, pe fetiță.

„Echipajul de jandarmerie s-a deplasat în zona indicată, a identificat persoana în cauză și i-a solicitat acesteia să se deplaseze în afara zonei de spectacol, în vederea stabilirii identității. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a devenit recalcitrant și agresiv, jandarmii fiind nevoiți să folosească materialele de intervenție din dotare. La scurt timp, bărbatul și-a pierdut cunoștința, iar jandarmii au solicitat imediat echipajul medical pentru acordarea primului ajutor. Bărbatul a fost stabilizat și transportat la spitalul din localitate” se arată într-un comunicat transmis presei de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava.

În acest caz, Inspectoratul de Poliție Suceava a deschis o anchetă, verificări fiind efectuate și de conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














34554 vizualizari

  • -40 (68 voturi)    
    usor cu pedofilu'... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 10:34)

    Martha Logu [utilizator]

    la 50 de ani vrea senzatii tari, atingand fetite de 12... dar intra in coma cand isi ia niste piper in plamani....
    • +34 (46 voturi)    
      sa vina jandarmii (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 11:01)

      muciflenduri [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

      Martha Logu e pedofil, am zis, s-a demonstrat, sa il bagam in coma. Merita!
    • +13 (29 voturi)    
      Da, fara indoiala (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:11)

      Criminal in paralel [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

      Barbatul poate sa fi fost pedofil. Dar momentan este doar declaratia unei fetite de 12 ani. Tu executi un om doar pe baza declaratiei unei fetite de 12 ani? Nu il iei in urmarire, nu stabilesti cine e si ce trecut are?
      • -17 (29 voturi)    
        Poate trebuie să verificăm dacă nu cumva (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:49)

        BleahBleah [utilizator] i-a raspuns lui Criminal in paralel

        Puștoaica i-a făcut avansuri moșneagului ... Ce spui?
        • +5 (9 voturi)    
          Mai bine îl omori cu șuturi în burtă, nu? (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 17:53)

          Harald [utilizator] i-a raspuns lui BleahBleah

          Nu e niciun fel de infarct în cazuri din astea, psihopații îi dau șuturi în burtă până îi fac praf organele interne.
          • +1 (3 voturi)    
            Spun ca imi pare nespus de bine (Duminică, 21 iulie 2019, 0:14)

            Criminal in paralel [utilizator] i-a raspuns lui Harald

            Sa aud ca tu copil fiind ai fost un om matur, responsabil si nu ai spus niciodata o minciuna. Nici macar ca sa pari interesant. Si asa ai si ramas.
          • +1 (3 voturi)    
            Comentariul meu ultim (Duminică, 21 iulie 2019, 0:15)

            Criminal in paralel [utilizator] i-a raspuns lui Harald

            Era pt BleahBleah. Probabil ca la fel se si exprima si am fost emotionat cand am apasat click.
        • +11 (19 voturi)    
          teoria ciomagului.. (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 19:20)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui BleahBleah

          Deci avem o lista cu acuzatiile pentru care jandarmii din Romania au voie sa ucida fara sa mai treaca prin tot procesul constitutional care implica prezumptia de nevinovatie?

          Poate nu v-ati prins, dar asta s-a intamplat. Un barbat a fost aratat cu degetul.. si ucis de jandarmi. Vi se pare normal? Daca devine practica acceptata, maine poate fi oricare dintre voi.. nu trebuie decat sa va acuze cineva ca ati atins o minora. Daca esti mort, mai conteaza daca esti vinovat?.. te mai aduce inapoi adevarul?
          • +1 (3 voturi)    
            prostaci intaratati aiurea (Duminică, 21 iulie 2019, 17:05)

            c.oameni [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            aberezi... nenea "aratat cu degetul" nu a vrut sa coopereze cu organul, s-a opus din toate puterile

            organul nu e prea destept si de multe ori mult mai violent fata de cat o cerea situatia (asa e in toata lumea)

            daca cel "aratat cu degetul" mergea la sectie linistit...
    • +12 (12 voturi)    
      Clar (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 21:11)

      CipCC [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

      Dreptatea se face dupa emotiile de moment. e pedofil, trebuie sa moara, clar! Fara proces, fara judecata!
      Niste jandarmi decid soarta lui, nu-i asa!
      Martha Lungu, scuteste-ne de impulsurile tale emotionale! Omul trebuia judecat indiferent de ce a facut si aici asistam la un omor!!! Daca 3 jandarmi nu pot imibiliza un om, inseamna ca nu au fost antrenati sa faca asta, nu au respectat procedurile ptr. ca daca ar fi respectat aceste proceduri acum omul ala traia!
  • +39 (45 voturi)    
    Toanta aia (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 11:07)

    Costin33 [utilizator]

    Habar nu are cum și când se foloseste un spray lacromigen!
    Trebuie dată afară imediat!
    • +26 (32 voturi)    
      eh (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 13:45)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui Costin33

      Macar a avut remuscari. Am observat ca nu mai molfaia guma dupa ce a lesinat ala
    • +4 (10 voturi)    
      ? (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 21:51)

      CogitoErgoSum. [utilizator] i-a raspuns lui Costin33

      Data afara pentru omor? Adica cum? Sa se gaseasca cauza mortii si vinovatul!
  • +26 (48 voturi)    
    Conflict interior (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 11:09)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Pe de-o parte vreau sa aduc aminte de toate declaratiile de la 10 august incoace in care ni se explica ca exageram noi si ca lacrimogenul este inofensiv. Erau al un pas sa ne faca bebelusi ipohondri. Si iata.

    Pe de alta parte... daca monstrul asta are "hobby-uri minore" (ca sa nu zic "minore drept hobby-uri"), atunci nu m-ar deranja un studiu cu niste teste de lacrimogene pe persoana sa.
    • +29 (51 voturi)    
      cumetre (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 12:32)

      getmyextip [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

      Cumetre, chiar daca o fi avut "hobby-uri minore", nu inseamna ca trebuie sa il omori, trebuie sa judece justitia asta.

      Acesti "jandarmi" sunt de o incompetenta incredibila si intr-o lume justa ar trebui sa ajunga la inchisoare pe viata pentru asta.Dar evindent, pentru ca nu traim intr-o lume justa, probabil insa ca se va musamaliza, or sa zica ca e doar vina mortului...
      • +20 (26 voturi)    
        cam da. (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 13:52)

        g01an [utilizator] i-a raspuns lui getmyextip

        cu cat sunt mai serioase cazurile, cu atat este mai important ca interventia celor care fac arestarea sa mearga fara cusur. suspectii ar putea chiar sa scape de acuzatii daca nu sunt respectate procedurile (si pe buna dreptate pentru ca nu sunt chiar atat de complicate, dar sunt necesare pentru ca procesul sa nu fie viciat).

        sa zicem ca este adevarata acuzatia, cum ar fi fost sa scape asta doar pentru ca au intervenit in halul asta?

        si daca il lua pe altul care nu avea nicio treaba cu incidentul si murea nevinovat?

        sunt o gramada de aspecte pentru care este super important sa inceteze aceste manifestari din partea fortelor de ordine. ei nu sunt acolo sa judece, ci sa constate si sa previna. este treaba altora sa analizeze situatia sau sa aprecieze vinovatia. chestiile astea n-au nicio treaba cu vinovatia aluia, sunt necesare ca sa mearga lucrurile normal. ca sa mearga justitia (ce-si doreste romanul in mod evident) trebuie sa functioneze corect si institutiile din MAI.
      • -12 (26 voturi)    
        e na... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:01)

        Martha Logu [utilizator] i-a raspuns lui getmyextip

        si cum vrei sa il judece justitia pe pesofil daca el se opune identificarii de catre oamenii legii??

        aviz tuturor pedofiliilor: nu mai opuneti rezistenta ca muriti.
        • +9 (9 voturi)    
          Jurisprudenta (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 17:17)

          Namaste [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

          nu recomanda jandarmilor sa "scurteze drumul" ...
  • -26 (38 voturi)    
    in vest (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 11:11)

    Kosmos [utilizator]

    Mor tineri fara locuri de munca .multi de origine africana care ajung sa vanda si sa consume droguri. Cand sunt prinsi ascund drogurile in gura. Lipsa de experienta a politistilor dar si frica de conditiile de detentie ii face pe multi sa inghita drogurile care duc la stop cardio respirator.
    In cazul de fata avem de a face cu politisti fara experienta ,
    • +21 (25 voturi)    
      Bai, cum le stii tu... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 13:26)

      Tommy Bahama [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      Si ce conexiuni logice... magistral. Apropo, tu despre ce politisti vorbesti?
      • -12 (20 voturi)    
        uita-te la Mircea Bravo (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 14:11)

        Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui Tommy Bahama

        Si vezi ca are un filmulet despre ce sufera romanii..au o durere mare in cur
    • +13 (13 voturi)    
      Prietene, ai înghițit și tu droguri de alea? (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 15:36)

      BleahBleah [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      ...
      • -8 (8 voturi)    
        nu (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:13)

        Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui BleahBleah

        Era doar un ex despre lispa de experienta a politistilor..uitat te si tu la Mircea Bravo
        • +4 (4 voturi)    
          Și dacă înghite drogurile ... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:47)

          BleahBleah [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

          Pentru că știe că este ilegal să le vinzi ... Pentru a evita să fie reținut, apoi mai târziu condamnat și închis pt asta ... Ce ai vrea să-i facă poliția? Spălături gastrice?
          • 0 (6 voturi)    
            ce consumi ? (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 18:40)

            Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui BleahBleah

            Sau esti fara constiinta?
    • -8 (12 voturi)    
      In cazul de fata (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:12)

      Criminal in paralel [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      Cred ca omul a inghitit un copil.
  • +12 (12 voturi)    
    Nasolica (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 11:46)

    Geneme [utilizator]

    Se pare ca omul a decedat, @hotnews va rog sa updatati articolul.
    • -13 (17 voturi)    
      karma (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:02)

      Martha Logu [utilizator] i-a raspuns lui Geneme

      aflam maine cate copile a pipait??
      • +3 (9 voturi)    
        mata sugerezi cum ca (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 19:04)

        nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

        jindarii au executat un raufacator, asa'i ?!
        gandesti destul de oblu...
        io zic ca a venit vremea ca sa li se ia jucaria aia jindarilor, cunoscuti ca fac exces de gaze.

        a fost o figura exersata la antrenamente, doi tin ...condamnatu si altul ii gazeaza....ca prezenta opunere la organ !
  • +14 (50 voturi)    
    Jandarmii trebuie judecați (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 12:20)

    Mazeta [utilizator]

    Indiferent dacă este pedofil, criminal sau #rezistent, drepturile suspecților trebuie respectate.
    • +24 (34 voturi)    
      ... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 12:35)

      muciflenduri [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Chiar daca tu nu crezi in asta, intr-adevar drepturile trebuie respectate. In niciun caz nu vor stabili doi jandarmi care este pedeapsa ce trebuie aplicata unuia suspectat ca a atins o minora. Poate tac'su era beat, poate i s-a parut, poate a atins-o, poate nu. Nu jandarmii aplica verdicte si pedepse.
    • +10 (26 voturi)    
      Dragnea... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 12:44)

      Observator roman [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      ...acum comentezi din Rahova sub pseudonimul „Mazeta”??

      Tot nu ieși.
    • +18 (26 voturi)    
      daca te opui arestarii (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 17:45)

      c.oameni [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      se va folosi forta impotriva ta.... ceea ce este necesar si legal!

      PS pentru prostanacii care cred ca apar jandarmii: abia astept ca jandarmii care au batut demonstranti in 10.08.2018 sa fie identificati si arestati pentru agresiune. Daca la momentul arestarii se opun sa se foloseasca forta.
  • +9 (27 voturi)    
    astia sant... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 12:54)

    asada [utilizator]

    ....dintre jandarmii adusi de golanca Carmen Dan la comanda puscariasului Dragnea pe 10 august la Bucuresti.Dezbracati jandarmii de uniforme si imbracatii cu bermude si slapi in picioare si veti obtine niste borfasi de prin Pantelimon si Ferentari!!! De obicei actioneaza in haita si cu toate aste vezi doamne nu au reusit sa il imobilizeze decat folosind mijloace care iau cauzat moartea !!!Acum va urma comunicatul ca individul a decedat avand alte afectiuni !!! Plimbati ursul baieti de pe acilea !!!!
    • -11 (13 voturi)    
      era bolnav... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:03)

      Martha Logu [utilizator] i-a raspuns lui asada

      avea boala aia care se tratează cu fetițe de 12 ani...cum se numește??
      • +1 (1 vot)    
        Martha Logu? (Duminică, 21 iulie 2019, 0:17)

        Criminal in paralel [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

        Suna a boala, fara indoiala.
  • +21 (39 voturi)    
    Miroase de la o posta a musamalizare (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 13:10)

    vudejea [utilizator]

    Adica a fost adus in stop cardio respirator la spital !!! Adica a fost adus mort dar a doua zi l-au operat, mort fiind, si hopa /infract enteromezenteric, adica din cauza ca murise, i se oprise tranzitul intestinal si s-au gandit sa/l opereze , mort fiind !! Pentru fiecare operatie mai primesc ceva cascaval...Atentie apartinatoriolor !! Sa ceara urgent expertiza medico legala judiciara asistata la IML, adica familia sa plateasca bine de tot, un medic legist foarte bun care sa asiste la autopsie..E esential aceasta intrucat fiind multi medici implicati in musammalizare, adica numerosi colegi, , o sa reiasa drept cauza a decesului un alt stop cardio respirator in timpul operatiei, or probabil acesta era deja mort...O sa reiasa ca l-au sectionat, operat/taiat fara sa curga sange, adica decedat, oricata heparina i/ar fi bagat...O sa gaseasca si heparina in sange, daca mai avea un pic de viata in el cand l-au adus, tocmai sa impiedice sangele sa se coaguleze, or daca avea heparina era interzis sa-l opereze...Despre cei care deja s-au pronuntat in sensul ca asa-i trebuie, va doresc sa fiti acuzati si voi spontan ca atingeti fetite si ucisi imediat, ca la Aushwitz, dar cu gaz inofensiv, lacrimogen, care pulverizat in gura de aproape ca in poza o sa va ucida pe loc, prin stop respirator urmat firesc de stop cardio dupa cateva clipe...Evident, morti fiind, sa se stabileasca drept cauza a decesului vina voastra, normal...Un avocat bun care citeste astea, ar trebui sa caute urgent familia!
  • +9 (31 voturi)    
    "AR FI atins indecent"... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 13:16)

    unins [utilizator]

    Da, lucru mai grav, chiar s-ar fi uitat indecent....
  • +7 (49 voturi)    
    Ireal. (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 13:21)

    MindOverMatter [utilizator]

    Ce s-a intamplat cu nevinovat pana la proba contrarie? Vizionand aceasta filmare, am impresia ca am asistat la o crima. Ireal, suntem in 2019 totusi.
    • +10 (32 voturi)    
      prost de bubui (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 17:52)

      c.oameni [utilizator] i-a raspuns lui MindOverMatter

      multi oameni au fost "condusi" la politie, li s-a luat o declaratie si bineinteles ca li s-a dat drumul daca nu erau probe

      insa prostul asta a auzit el ca e democratie si face ce vrea... nu-l aresteaza nimeni... S-a opus arestarii si vina e doar a lui pentru consecinte!
  • +14 (32 voturi)    
    După ce te omoară te legitimează.Jandarmii. (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 13:38)

    asavreau [utilizator]

    Așa au instrucțiuni.Așa sunt pregătiți să facă.A plecat Carmen Dan,dar obiceiurile au rămas.Mai sunt șefi la Jandarmerie care au rămas cu instructajul făcut de Dragnea și Carmen Dan.
  • +14 (38 voturi)    
    Am vazut filmarea (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 14:04)

    ipolitic [utilizator]

    Am asistat la o omucidere. Sunt semne clare ca omul a decedat in mainile lor.
  • -3 (43 voturi)    
    Sa fie pace în lume! (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 14:18)

    spirache [utilizator]

    Cetățeanul trebuia imobilizat și dus la secție pentru cercetări. Cetățeanul nu era cooperant. Câteodată am impresia că toată ziua alergați prin poiene încercând să prindeți fluturi. Voi pricepeți că individul nu era cooperant? Un om cooperant merge la secție, i se ia o declarație, iar un judecător decide ce i se întâmplă. Ce trebuiau să facă jandarmii cu individul gata să o ia la sănătoasa? Serios, ordinea publică nu se face la Starbucks cu laptopul in fața. Medicina legala va stabili cauza. Dar așa aruncând cu noroi, mâine ne trezim violați, tâlhăriți, bătuți, că cei care ar trebui sa ne apere sunt timorați de oprobriul public de la KFC.
    • +18 (28 voturi)    
      eu am impresia (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 14:40)

      clam [utilizator] i-a raspuns lui spirache

      ca jandarmii alearga toata ziua prin poiene dupa fluturi. pentru ca atunci cand dau de cate un individ "necooperant", nu stiu, domle, sa-i puna catusele. sunt 3 jandarmi in carca unui batran, ala doborat la pamant, culcat, si ei nu reuseau sa-i aduca bratele la spate ca sa-l incatuseze? are you f.. kidding me?? nu va invata acolo tehnici fix pentru situatiile astea? ca banuiesc ca sunt destul de frecvente, gen "cum incatusezi un individ necooperant (in asa fel incat sa nu-l omori)". "nu, maricico, nu poti sa-i dai cu spray lacrimogen in ochi, ca il bagi in coma..."
      o gluma proasta e jandarmeria, zau.
    • -3 (33 voturi)    
      Nea Șprițache, ej cam pe lângă, bre! (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 14:49)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui spirache

      Normal că dacă e recalciuTrank, trebe prelucrat a la 10 august, dar de la a-l imobiliza și până a-i proiecta un jet de lacrimogene direct în nas de la doar câțiva centimetri distanță de nas.
      Adică deja îl imobilizaseră, tot ce aveau de făcut era să îi pună cătușe și să-l ia pe sus. Nu aveau motive să îi dea cu gaz, dar pentru că le-a făcut plăcere, i-au tras-o de la mică distanță, provocându-i moartea - o chestie ușor de prevăzut în cazul unui tip mai bătrâior. Trebuia să îi fi dat cu gaz de la distanța minimă de 50-60 cm, dar nu avea rost, așa că și-au făcut băieții damblaua, că mai trebuia să îl țină la corent de la ilectroșocuri vreo cinci minute, ca să fie siguri să i se oprește inima, și gata! Jandragneria rommă în acțiune...
    • 0 (38 voturi)    
      Ce ma? (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 14:59)

      bgd [utilizator] i-a raspuns lui spirache

      Adica daca-i necooperant, il omori...ca alte variante nu ai. Ma lasi?
      • -16 (16 voturi)    
        ești isteț (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:07)

        Martha Logu [utilizator] i-a raspuns lui bgd

        da, trebuia să-i aduca o fetiță de 12 ani sa il calmeze...
        • +2 (2 voturi)    
          Cred ca te upti prea mult (Duminică, 21 iulie 2019, 0:17)

          Criminal in paralel [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

          La PH.
    • +11 (21 voturi)    
      „că cei care ar trebui sa ne apere” (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 15:01)

      NME [utilizator] i-a raspuns lui spirache

      „Cei care ar trebui să te apere” erau ocupați, acum vreun an, cu deșertatul buteliilor de gaze în mulțime. Cam ca acum, dar la o scară mai mică.

      Treaba oricăror forțe de ordine, indiferent că vorbim de unele de la noi, din vest, din State sau de oriunde în altă parte, este, strict, dezamorsarea situației. Niciodată, nicicând, un membru al unor forțe de ordine, nu are dreptul de a judeca pe cineva. Treaba lor este de a duce suspectul în fața unui judecător. Doar judecătorul decide, pe baza unor probe, dacă suspectul este vinovat sau nu, nu un jegdarm cu mâncărimi în degete.

      Să mai auzim de „oprobriul public” după ce o trupă de golani în uniformă de jegdarmi or da și maică-tii în nas cu gaze!

      PS. Eu nu recunosc autoritatea jegdarmilor de a mă legitima. Nici măcar de a mă întreba cât e ceasul.
      Asta mă face vinovat de crimă și pedofilie, iar judecata matale e că trebuie să fiu omorât??
      • +5 (31 voturi)    
        nu te judeca (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 15:34)

        sorinnc [utilizator] i-a raspuns lui NME

        nu l-au judecat ci l-au scos din multime pentru intrebari dupa care el a devenit violent.
        Chiar si pus la pamant este inca violent si nu ii pot pune catusele.
        • -5 (9 voturi)    
          Jegdarmii nu judecă, ci omoară! (Duminică, 21 iulie 2019, 11:34)

          NME [utilizator] i-a raspuns lui sorinnc

          Dumneata nu ești zdravăn? Faci parte din Jegdarmerie, sau ce?

          Un om este acuzat că a făcut ceva. Reacția jegdarmilor, din care bănui că faci și tu parte, este de a omorî acea persoană?
          Ce judecată, ce cercetări? Pumnii mei minte nu are! Refuză să vorbească cu o gașcă de huligani în uniforme? Să-l omorâm!

          Dacă te uiți cu atenție pe străzi, jegdarmii sunt singurii care se plimbă înarmați până-n dinți, cu mașinile blindate cu plase, cu licitații bănoase pentru muniție, gaze de luptă (da, CS este gaz de luptă!), cu veste pe ei, cu de toate...
          Ăștia nu patrulează în România, ci se cred în Kosovo, Afghanistan sau chiar Siria, pregătiți să fie atacați la orice colț de stradă! Golanii ăștia nu protejează populația din România, ci sunt o forță de ocupație!

          Eu refuz să vorbesc cu asemenea huligani! Mă întorc cu spatele la ei când îi văd! Asta înseamnă că trebuie să fiu omorât?
    • -7 (19 voturi)    
      astia pe hn.... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:05)

      Martha Logu [utilizator] i-a raspuns lui spirache

      ... sunt keyboard warriori. baieti, aveti grija sa nu opuneti rezistenta la cercetari daca suneti prinsi in fapt pipăind fetite de 12 ani...
      • +1 (3 voturi)    
        Stii (Duminică, 21 iulie 2019, 0:18)

        Criminal in paralel [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

        Din proprie experienta? Vad ca ai destula...
  • -1 (23 voturi)    
    revoltator (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 14:27)

    carmen_i [utilizator]

    Indiferent ce a facut omul ala, el avea dreptul la un proces corect si trebuia condamnat in baza legii, nu omorat dupa toanele unor jandarmi.
    Inca o dovada ca jandarmeria este o adunatura de brute lipsite de creier, pentru care legile nu conteaza. La ei totul se rezolva ca in epoca de piatra, direct cu bata.
    • -7 (23 voturi)    
      pai tocmai... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:08)

      Martha Logu [utilizator] i-a raspuns lui carmen_i

      omul nu a vrut proces corect. daca vrei proces corect nu opui rezistenta la ancheta in care esti banuit că pipai fetițe de 12 ani. mergi la sectie si iti dovedesti "nevinovăția"...
      • +5 (19 voturi)    
        suspect.. (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:57)

        muciflenduri [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

        Scrii cam mult pentru un pedofil dovedit. Am scris in primul mesaj ca esti pedofil. Incerci sa iti dovedesti 'nevinovatia' scriind tot felul de prostii, pentru a ne adormi vigilenta?
      • -5 (5 voturi)    
        Proces corect (Duminică, 21 iulie 2019, 11:41)

        NME [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

        „daca vrei proces corect nu opui rezistenta la ancheta in care esti banuit că...”

        Adică exact cam cum fac șparlamentarii când sunt întrebați de sănătate de DNA, iar colegii judecă și decid că un coleg-tâlhar nu poate fi anchetat?

        Sau cum facem?
        Unul e bănuit de ceva, refuză ancheta și e omorât pe loc „pentru că putem”, (c) Cap-de-porc cum îl cheamă, iar altul e bănuit de altceva, refuză ancheta și e promovat în altă poziție, de unde poate fura mai bine?
  • +17 (21 voturi)    
    ca sa fie si mai clar: (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 14:34)

    clam [utilizator]

    3 jandarmi atat de bine pregatiti profesional incat sunt incapabili sa puna catusele unui batran neinarmat, deja imobilizat, il omoara, ca sa mearga mai repede si sa nu se faca total de kko ca nu sunt in stare sa aresteze pe cineva... ca oricum a zis o doamna ca i-a atins fetita... desigur, si doamna putea fi o nebuna, trebuia sa existe o investigatie... dar ce sa ne mai complicam.... faf-fas in ochi, si gata, omul e in coma si problema e rezolvata.

    acu pe bune, cum sa se chinuie 10 minute sa incatuseze un om deja pus la pamant?? chiar nu-i invata nimic sau atata sunt de prosti? citisem undeva, nu stiu daca scrie si aici, ca cica nu reuseau sa-i aduca mainile la spate. wtf!!! am crezut ca nu vad bine.
  • +2 (24 voturi)    
    Poate fi tentativă de omor (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 15:22)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Daca judecătorii / procurorii nu se vor lasa prostiti de Jandarmerie aici e clar tentativa de omor.
    Jandarmii dati urgent afara si judecati!
    • -14 (20 voturi)    
      asa e... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:09)

      Martha Logu [utilizator] i-a raspuns lui DomnuTrandafir

      si pedofulii liberi. daca nu vor sa se legitimeze.
      • +1 (3 voturi)    
        Spune-mi te rog (Duminică, 21 iulie 2019, 0:19)

        Criminal in paralel [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

        Erai fetita? De unde stii ca asa a si fost?
    • +3 (9 voturi)    
      Plus! (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:35)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui DomnuTrandafir

      Just, asa este.
  • +21 (21 voturi)    
    pregătirea profesională (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:07)

    of of [utilizator]

    Ce training / pregătire profesională au jandarmii?
    Au un set de proceduri, le cunosc?
    Sau orice bărbat mai voinic se poate angaja acolo fără pregătire?
    • +11 (19 voturi)    
      mostenirea lui Carmen Dan (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:54)

      ucun [utilizator] i-a raspuns lui of of

      Acel barbat a fost evident omorat de catre jandarmi. In orice tara functionala, agresorii ar fi trebuit sa plece in catuse de acolo. Indiferent daca victima era sau nu vinovata, daca era sau nu pedofil, daca a furat sau nu din magazin, nu trebuie judecat pe loc si executat de catre "organele in uniforma". Nici pe vremea lui Ceausescu nu se omorau oamenii in strada...
    • +5 (5 voturi)    
      fix (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:56)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui of of

      orice barbat voinic si orice femeie inteligenta
  • +6 (18 voturi)    
    OH. (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 17:13)

    letsoc [utilizator]

    Bai bulangiilor, cand ai infarct enteromezenteric ai dureri mari abdominale si nu-ti mai arde sa pipai o fetita oricat de pedofil sau criminal oi fi . Si chiar asa , trei jandarmi nu sunt in stare sa-l puna jos pe un individ recalcitrant ? Nu au habar acesti jandarmi de scheme de lupta corp la corp , de ceva arte martiale ? Ce fac autoritatile , le dau doar sprayul , uniforma si pistolul si , hai baieti si fete la lupta ? Stiti proverbul : cum e turcul si pistolul . Adio s-un praz verde drag popor . NC .
  • +6 (14 voturi)    
    Cretini! (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 19:24)

    Jolly Roger [utilizator]

    Prima reactie dupa ce am citit articolul a fost "daca e pedofil.. cu unul mai putin!"

    Dar cand am vazut cretinii aia de l-au prins... Bai, bine ca l-au prins. Dar...

    Unde naiba e pregatirea pe care ar trebui sa o aiba un om in uniforma?
    Unde e pregatirea fizica, de e nevoie sa stea doi handralai cocotati ca la lapte acru in spatele unuia de 50 ani? De prize, de chei, de diverse modalitati de imobilizare si conducere nu au auzit?

    Si unde e pregatirea psihica, minimul de intelect?
    Cum naiba sa te duci la unul tintuit la pamant de doi indivizi sa ii mai dai si tu un spray cu piper in nas???

    Dupa cum ziceam... niste cretini!
  • -1 (17 voturi)    
    Omor clar!!! (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 21:48)

    CogitoErgoSum. [utilizator]

    Indiferent cine era si ce era, ORICINE merita o judecata corecta! Nu uitati ca pentru asta au murit oameni in '89. Nu lasati astfel de abuzuri ale jandarmeriei sau politiei sa scape de sub control ca in America unde mor mii de oameni anual in astfel de cazuri de abuz si forta excesiva!
    • 0 (0 voturi)    
      Poate vrei să spui sute ... (Duminică, 21 iulie 2019, 14:02)

      BleahBleah [utilizator] i-a raspuns lui CogitoErgoSum.

      https://www.washingtonpost.com/graphics/2019/national/police-shootings-2019/?utm_term=.025b2e8a4362
  • +1 (5 voturi)    
    Inainte de orice omul era bolnav ! Poate chiar (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 23:02)

    deval [utilizator]

    bolnav psihic . Un pedofil nu ataca o fetita care e cu tatal ei, la un concert de muzica populara si nu e imbracat cum era omul asta ! EXCLUS ! Daca exista vreun jurnalist acolo , sa sape ! Urasc scenaritele dar e posibil ca javrele astea abrutizate/analfabete sa fi confectionat scenariul din o manifestare bahica sau devianta in una a unui pedofil neducandu-i mintea ca orice ar fi fost era in momentul ala doar un suspect care eventual tulburase ordinea publica !!!!!!!!! Cum sa stea pe orice om o huiduma de 200 kilograme care sa-l sugrume pretinzand ca il imobilizeaza , minite in sir sub privirile colegilor ?!!!! Cand i-a pus catusele, omul era inert, in coma sau deja mort !!!!!!!!!!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version