Vine vara și vacanțele sunt un mod practic și necesar pentru a te rupe puțin din cotidian, pentru a îți da restart. Dar pentru a avea o vacanță reușită ai nevoie, evident, de bani. Dar dacă pe lângă vacanță mai trebuie să îți renovezi casa și poate să faci și ceva revizii la mașină? Cheltuielile sunt multe, iar dacă încerci să le rezolvi pe toate într-un timp scurt, atunci, acest lucru poate duce la o presiune mare pe bugetul personal. Așadar, ce soluții avem?

Fericirea vine din lucrurile marunteFoto: Captura YouTube

Sigur, o primă soluție ar fi să fii prevăzător de cheltuielile care urmează și să strângi bani lunar, astfel, presiunea să fie mai mică pe buget. Dar asta este o soluție pentru cei foarte pragmatici și chibzuiți. Nu știu câtă lume poate pune bani de-o parte sau dacă îi aduni, să nu intri în ei, mai ales acum, când tentațiile sunt mari, multe lucruri de cumpărat și niciodată nu sunt bani suficienți pentru micile plăceri ale vieții. :)

O soluție mai pratică ar fi să intrați în posesia unui card de cumpărături. Da, acum vine momentul în care o să spuneți, of, încă un advertorial în care încurajați oamenii să se îndatoreze. Ei bine, cuvântul cheie este cumpătarea.

Evident că un card de cumpărături se adresează persoanelor care nu au sume de bani enorme și nici persoanelor care au și așa un grad mare de îndatorare și se chinuie să trăiască de pe o zi pe alta. Cardul de cumpărături este un produs bancar destinat persoanelor care vor să facă niște cheltuieli, dar nu vor să pună o presiune prea mare pe buget.

Să luăm un exemplu clar și simplu. Te pregătești să mergi într-o vacanță în Grecia peste câteva luni și trebuie să plătești două bilete de avion + cazare. Pentru asta trebuie să îți iei un pachet de vacanță de la o agenție de turism sau aranjezi totul în regim propriu. Oricare soluție ai alege, trebuie să cheltuiești o sumă considerabilă într-un interval foarte scurt de timp. În plus, trebuie să aduni și banii pentru a avea ce să cheltuiești acolo. Iată cum apare presiunea pe bugetul personal sau al familiei.

Folosind un card de cumpărături, ai oportunitatea ca suma pentru cazare+transport să o eșalonezi într-un număr de până la 24 de rate lunare, astfel fiind mult mai ușor de gestionat finanțele.

Concluzionând, cum ar fi mai ușor pentru voi? Să scoateți acum, pe loc, din buzunar pentru o vacanță suma de 9.500 de lei sau să plătiți lunar suma de 395,83 de lei* timp de 24 de luni?

*Calculul a fost efectuat folosind calculatorul de la CEC Bank, cei care au lansat cardul de cumpărături Mastercard, la care ai până la 24 de rate lunare, cu 0% dobândă la orice comerciant din lume. Da, la orice comerciant din lume, evident, acolo unde se acceptă plata cu cardul sau online. Mai multe informații puteți afla aici.

ATENȚIE

Este foarte important să îți știi limitele și să nu te supraîndatorezi. Tentațiile sunt mari atunci când aparent îți poți lua aproape orice fără eforturi mari, dar la fel de bine, poți depăși puterea ta de a restitui sumele împrumutate. Cheltuiți cu responsabilitate și bucurați-vă mai mult de micile plăceri ale vieții.

Vă las în compania spotului publicitar. Coloana sonoră este asigurată de Smiley. Da, pentru ăi’ mai bătrâni, piesa originală este cântată de Alifantis. Dar voi știați deja asta.

"Așa că vino sus dacă plouă,

Piața Romană, numărul 9..." ♪♫