Președintele CSM, Lia Savonea, a anunțat, marți, că ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a amânat din lipsă de cvorum, urmând să fie reprogramată la o dată ulterioară. Consiliul Superior al Magistraturii urma să decidă în ședința de marți organizarea concursului pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Secției pentru anchetarea magistraților, după ce șeful acestei controversate structuri, procurorul Gheorghe Stan, a fost numit de Camera Deputaților, la propunerea PSD, în funcția de judecător la Curtea Constituțională.

Sediul CSMFoto: AGERPRES

"Din păcate, constatăm că nu s-a îndeplinit cvorumul legal așa încât ședința nu poate să continue, urmând să fie reprogramată la o dată, oră ulterioară la care membrii pot ajunge", a declarat, la începutul ședinței, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea.

Ședința plenului CSM era programată de la ora 8.15, iar pe ordinea de zi se află organizarea concursului pentru numirea în funcţia de procuror-şef al controversatei Secţii pentru investigarea infracțiunilor în justiție, al cărei artizan este fostul ministru al Justiției Tudorel Toader.

La acest moment, Secția specială de anchetare a magistraților este condusă de procurorul Adina Stan, propusă de Tudorel Toader la șefia DNA în locul Laurei Codruța Kovesi și respinsă de președintele Klaus Iohannis.

Tot marți, CSM urma să valideze rezultatele concursului pentru numirea în funcţia de inspector-şef al Inspecției Judiciare, actualul șef, judecătorul Lucian Netejoru, fiind singurul candidat și primind punctajul maxim.

Concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef al secției speciale se organizează în condițiile în care șeful acestei structuri, Gheorghe Stan, a fost numit de Camera Deputaților - la propunerea PSD - în funcția de judecător la Curtea Constituțională.

Consiliul Superior al Magistraturii discută, tot marți, și modificarea calendarului de concurs pentru procurorii care vor să lucreze în Secția specială de anchetare a magistraților, suplimentarea numărului de posturi din cadrul secției și stabilirea componenţei comisiilor de concurs pentru numirea procurorilor acestei structuri.

Înființarea Secției speciale de anchetare a magistraților a fost criticată în repetate rânduri de Comisia Europeană, care a cerut desființarea acesteia. Prin Ordonanța 7, care i-a scos în stradă pe magistrați, la proteste fără precedent în justiția din România, Secția specială de investigare a infracțiunilor în justiție a primit puteri sporite și a ieșit de sub controlul procurorului general.

Gheorghe Netejoru, posibil un nou mandat la conducerea Inspecției Judiciare

Tot marți, plenul Consiliului Superior al Magistraturii are pe ordinea de zi validarea concursului pentru numirea în funcţia de inspector şef al Inspecţiei Judiciare.

Judecătorul Lucian Netejoru a fost singurul candidat la concursul organizat de CSM în luna martie. Lucian Netejoru - considerat un apropiat al șefei Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea - a obţinut punctajul maxim - 100 de puncte, anunța CSM. El a susţinut interviul în faţa unei comisii a CSM, condusă de președintele instituției, Lia Savonea.

Lucian Netejoru se află la conducerea Inspecției Judiciare din 2015. În septembrie 2018, lui i-a expirat mandatul de trei ani, dar a rămas în funcție interimar și a condus în continuare Inspecția Judiciară în baza unei ordonanțe de urgență ( OUG 77/2018 pentru completarea art.67 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturi) promovate de Tudorel Toader. La vremea respectivă, liderul PSD, Liviu Dragnea, a solicitat că această ordonanță să intre în vigoare cât mai rapid. El a dat de înțeles că ar fi trebuit să treacă actul normativ fără avizul CSM, ceea ce s-a și întâmplat.

În 20 aprilie, într-o emisiune la Antena 3, șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, anunța că instituţia pe care o conduce a finalizat controlul la DNA referitor la cauzele penale care îi vizau pe magistrați și că peste 2.000 de judecători și procurori erau vizați în aceste dosare, inclusiv judecători CCR sau membri CSM.

Potrivit acestuia, controlul Inspecției Judiciare a relevat că atât procurorii cât și judecătorii implicați în măsurile de supraveghere nu au dovedit destulă responsabilitate în luarea acestor măsuri ”iar controlul detaliază această susținere care va fi văzută la publicarea raportului de control”. Cu privre la măsurile de supraveghere, Netejoru spunea că ”pașii au fost respectați dar printr-o forțare a legii”.

Asociația “Forumul Judecătorilor din România" și "Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor" l-au acuzat pe Netejoru că a prezentat la Antena 3 informații nepublice din rapoarte neaprobate în CSM și a lansat acuzaţii de o gravitate fără precedent la adresa magistraților. Reprezentanții celor două asociații spuneau că Netejoru a vorbit despre 1.440 de dosare înregistrate la DNA în perioada ianuarie 2014 - iunie 2018, dar a omis să precizeze că majoritatea acestor dosare erau constituite în urma unor plângeri penale și că procentul sesizărilor din oficiu este unul scăzut.