Social-democrații Codrin Ștefănescu, Eugen Nicolicea și ministrul Turismului, Bogdan Trif, au fost huiduiți, luni, de protestatari, la Sibiu. Liderii PSD au încercat să discute cu oamenii, însă aceștia au continuat să scandeze împotriva lor, scrie Mediafax.

Codrin Stefanescu si Eugen NicoliceaFoto: Colaj foto / Sursa: Agerpres

Ministrul Turismului Bogdan Trif, împreună cu secretarul general al PSD și cu deputatul Eugen Nicolicea participă, luni, la o conferință de presă la Sibiu, iar la intrarea în sediul organizației locale, din centrul orașului, au fost așteptați de zeci de protestatari în zona pe care oamenii au numit-o „liberă de corupție” și unde se întâlnesc în fiecare zi. Protestatarii au scandat „PSD ciuma roșie”, „Afară cu PSD din țară” sau „Rușine, rușine”.

Codrin Ștefănescu și ministrul Bogdan Trif, care este și președintele PSD Sibiu, au încercat să discute cu protestatarii, însă aceștia au refuzat dialogul. Liderului PSD i s-a reproșat că face parte din Guvernul Viorica Dăncilă, iar lui Codrin Ștefănescu, oamenii i-au spus că nu are ce să caute în Sibiu. După câteva momente în care au insistat să discute, liderii PSD au plecat de la protest și au intrat în sediul partidului.

Protestul nu s-a încheiat, oamenii fiind hotărâți să rămână în fața sediului PSD Sibiu până când liderii partidului vor pleca.