Cazul Colectiv - Parchetul continuă ancheta privind intervenția autorităților și asistența medicală acordată victimelor. Sunt analizate 81 de expertize medico-legale
Potrivit Parchetului General, în cauza disjunsă din "Dosarul Colectiv” se desfășoară urmărirea penală pentru ucidere din culpă în formă agravată, abuz în serviciu și neglijență în serviciu privind intervenția autorităților și acordarea primelor îngrijiri medicale la locul incendiului, respectiv privind asistența medicală acordată acestor victime, împrejurările legate de posibile infecții nosocomiale și de acțiunile ori inacțiunile funcționarilor publici în legătură cu transferul răniților la spitale din străinătate.
Procurorii spun că sunt analizate concluziile a 81 de expertize medico-legale în cazul supraviețuitorilor din Colectiv, astfel încât să se stabilească dacă au fost încălcate normele de acordare a asistenței medicale, iar victimele incendiului au fost audiate în legătură cu asistența medicală și cu posibile infecții contractate în spitale.
De asemenea, au fost formulate solicitări către diferite autorități privind documentarea faptelor, fiind identificate și ridicate mai multe înscrisuri, și au fost audiați martori - părți civile (aparținători ai victimelor decedate), unele dintre acestea depunând înscrisuri.
"S-a solicitat și este în curs de efectuare un control al autorităților competente la spitale care au acordat asistență medicală victimelor de la Clubul Colectiv în scopul de a se verifica, aferent perioadei de interes și în raport de dispoziţiile Ordinului nr.916/2006 aflat în vigoare, existenţa şi modul de aplicare a planului anual de activitate pentru supravegherea, prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale. După finalizarea documentării urmează să se suplimenteze probatoriul inclusiv prin efectuarea unor noi expertize", adaugă Parchetul General.
În 28 aprilie 2016, au fost trimişi în judecată patronii clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă, director al firmei, şi pirotehnistul Viorel Zaharia, precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, pentru ucidere din culpă în formă agravată, vătămare corporală din culpă în formă agravată şi nerespectarea/neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
În iulie 2018, a fost trimis în instanţă un dosar disjuns din Colectiv, în care este inculpat al doilea pirotehnist, Marian Moise, dar şi o parte dintre inculpaţii din primul dosar.
Marți s-au împlinit trei ani de la tragedia din clubul Colectiv din Capitală. 64 de tineri au murit, în total, în seara incendiului din Colectiv și în săptămânile care au urmat. În iulie 2017, un supraviețuitor al incendiului s-a sinucis, ducând numărul victimelor la 65.

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate