Poliţiştii din Botoşani a deschis o anchetă penală faţă de membrii biroului electoral al unei secţii de votare din municipiul Botoşani după ce aceştia ar fi împiedicat un bărbat să îşi exprime dreptul de a vota, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Maria Carp.
Potrivit sursei citate, bărbatul, care are domiciliul într-o comună din judeţul Botoşani, s-a prezentat la o secţie de votare din municipiul reşedinţă de judeţ pentru a vota la referendum, însă a fost refuzat, spunându-i-se că nu poate face acest lucru în municipiul Botoşani. Nemulţumit, bărbat a sunat la 112, iar autorităţile au declanşat o anchetă.
"În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de împiedicarea exercitării dreptului de vot şi se efectuează cercetări pentru a stabili cu certitudine situaţia de fapt, în vederea luării măsurilor legale", a afirmat Carp.
Ulterior, alegătorul a s-a deplasat la o altă secţie de pe raza municipiului, unde şi-a exercitat dreptul de vot.
Președintele unei secții de votare din comuna Turburea, județul Gorj, a trimis, sâmbătă, doi membri cu urna mobilă în localitate, fără să fie însoțiți de un polițist, în acest caz fiind deschis un dosar penal pentru că nu a fost respectat regimul urnei de vot, transmite Mediafax.
Incidentul electoral s-a înregistrat, sâmbătă, în comuna Turburea, din județul Gorj.
„Președintele unei secții de votare din comuna Turburea a desemnat doi membri ai comisiei pentru a se deplasa cu urna mobilă, în zona arondată secției de votare, fără să fie însoțiți de polițistul desemnat. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului urnei de vot”, a declarat pentru Mediafax Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Contactat de Mediafax, preşedintele secţiei de votare a refuzat să facă declarații în acest caz.
„Nu am să vă dau nicio declarație, în momentul acesta. Nu vreau să declar nimic”, a spus femeia care este președinte al secției de votare.
Atât președintele secției de votare, cât și cei doi membri ai comisiei sunt cercetați de polițiști.
Reprezentanții MAI au informat că un bărbat din București a încercat să fugă cu 80 de buletine pe care le-ar fi luat de pe o masă din secția de votare. Bărbatul a fost prins imediat de jandarmii care păzeau secția.
„O membră a biroului electoral dintr-o secție din București a sesizat faptul că o persoană ar fi luat de pe masă peste 80 de buletine de vot și ar fi încercat să fugă cu ele. Persoana a fost prinsă imediat de jandarmii care asigurau paza secției”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, potrivit Mediafax.
Potrivit sursei citate, acestuia i s-a întocmit dosar penal.
"E o secție din Niles, Illinois, la care atunci când observatorul nostru s-a dus la ora deschiderii ca să stea să observe nu a găsit-o, pentru că acel centru comercial în care ar trebui să aibă loc votarea, unde ambasada a închiriat un spațiu, era complet închis și nu erau niciun fel de semne că ar fi secții de vot acolo", a explicat Ioan Țața de la Pro Democrația.
Acesta a adăugat că Asociația a făcut o sesizare către Biroul Electoral Central (BEC).
"Noi am sesizat BEC, care au un departament care se ocupă de aceste secții din străinătate. Am trimis imaginile și tot ce avem acolo. Se pare că ei au luat legătura și după aceea ne-au răspuns că l-au găsit pe președintele de secție care a întârziat câteva ore la secție și nu a mai deschis-o. Practic președintele de secție era și responsabil să o marcheze. Până la urmă e o problemă pentru că sunt cetățeni care și ei căutau, la pachet cu observatorul nostru, secția ca să voteze dimineața. El urma să marcheze acea secție și să pună afișe. Fiind în străinătate, se pun niște afișe, iar asta se face în mod normal măcar cu o oră înainte de deschiderea votului. Ori noi eram deja în orarul de votare și el nu era acolo", a completat Ioan Țața.
Întrebat de Mediafax dacă au fost luate măsuri, președintele Pro Democrația a spus că nu a primit încă o confirmare cum că secția de votare din Illinois ar fi fost deschisă.
"Acum așteptăm confirmarea că s-a deschis secția de la observatorul nostru. El e în continuare în zonă. Așteaptă să vadă ce se întâmplă. Nu avem o confirmare în momentul acesta și nu ne bazăm pe ce spune BEC", a conchis acesta.
MAE a anunțat că organizează, pentru referendumul pentru familie, 378 secţii de votare în străinătate, din care 192 pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale, iar 185 în alte locaţii, cele mai multe fiind în Italia, Spania şi Republica Moldova.
“Au întârziat (n.r - la secția 556) două ore. Oamenii care sunt la secția nr. 556 veneau la noi și i-am îndrumat să vină puțin mai târziu. Le-am explicat că e o problemă cu președintele și au înțeles și au revenit. Am văzut mulți oameni care au revenit sa voteze. (...) Acum e totul normal, lumea votează", a spus pentru Mediafax preşedintele secţiei de votare nr. 557 din Capitală, Ion Şchiopu.
Şchiopu precizează că secţia nr.556 a fost închisă pentru două ore din motiv că preşedintele secţiei a lipsit.
"Nu a venit pur și simplu (n.r - președintele). Am înțeles ca mulți președinți au renunțat din diverse motive. Într-adevăr, și eu se pare ca am luat locul altcuiva, am fost și eu anunțat în ultimul moment. Am înțeles ca președintele a fost anunțat târziu (cel de la secția alăturată, n.r.), probabil ca l-a anunțat cineva, a fost anunțat cu două ore înainte de a veni. (...) În jur de 20 de persoane de la cealaltă secție au venit la noi. Au revenit și au votat la secția unde erau arondați", a mai adăugat Ion Şchiopu.