Muftiatul cultului musulman din România a renunţat la proiectul de construire a Marii moschei în Bucureşti, din cauza lipsei de fonduri, informează site-ul publicaţiei Courrier des Balkans, conform Mediafax. Terenul oferit de Guvernul României pentru construirea acestui locaş de cult va fi returnat.

Muftiul Murat IusufFoto: Agerpres

"Costurile depăşeau cu mult bugetul curent al instituţiei noastre, iar comunitatea musulmană nu-și poate asuma această sarcină", a explicat muftiul Iusuf Murat, citat de Courrier des Balkans.

Acesta a precizat, pentru Mediafax, că nu se mai are în plan construcţia unei altei moschei în Capitală.

"Noi ca instituție nu avem putere financiară ca sa suportăm toate cheltuielile pe care le necesită această construcție. Terenul l-am dat înapoi Secretariatului de Stat Bucureşti ca sa-l dea înapoi RAPPS-ului. Nu mai avem în plan să facem altă moschee. Proiectul acesta pe care l-am avut nu l-am abandonat din cauza unor voci, asa cum se spune și cum s-a mai spus, noi am abandonat proiectul dintr-o singura cauză, lipsa fondurilor financiare. Nu a fost strânsă nicio sumă de bani, noi facem proiectul și stabilim la ce sumă va ajunge și după calculăm dacă vom reuşi să avem acești bani", a declarat muftiul Iusuf Murat.