Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri: temperaturile pot depăşi 30 de grade Celsius. Unde sunt posibile ploi

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 29 mai 2018, 6:37 Actualitate | Esenţial


Vremea se va menţine caldă şi va fi în general frumoasă, informează ANM.
 
MARŢI

ÎN ŢARĂ

Vremea se va menţine caldă şi va fi în general frumoasă. Temperaturile maxime se vor încadra între 22...23 de grade pe litoral şi 29...30 de grade în zonele de câmpie şi podiş, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, până la 3 grade, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 19 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, în special după-amiaza, în zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, precum şi, trecător, în regiunile nord-vestice şi estice, unde izolat se vor semnala ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări, în cursul zilei în sud-estul teritoriului, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor.

LA BUCUREŞTI:

Vremea se va menţine caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 12...14 grade.
 
MIERCURI

ÎN ŢARĂ

Vremea se va menţine caldă şi va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil şi doar izolat, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Apuseni, după-amiaza, vor fi ploi slabe, de scurtă durată şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în sudul Banatului şi în Dobrogea, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 31 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei spre 4 grade, potrivit mediafax.

















342 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version