Studenti la Geologie alaturi de un profesor de la Harvard au descoperit resturi fosile de rinoceri in judetul Vaslui
Situl fosilifer de la Pogana (Miocenul superior - aproximativ 7 milioane de ani) a atras atentia specialistilor de la UAIC din Iasi, pe parcursul ultimilor 5 ani, datorita identificarii a peste 300 de fragmente fosile. O parte din materialul fosil identificat in ultimii ani a constituit baza unor lucrari de doctorat la Departamentul de Geologie.
In timpul sapaturilor paleontologice in cariera de la Pogana, studentii au putut invata metodele de sapare pentru identificarea si colectarea fosilelor in situ dar si metodele de restaurare a fosilelor.
Timp de doua zile, studentii au reusit sa identifice in nisipurile carierei de la Pogana o serie de dinti inferiori si superiori de rinoceri genul Chilotherium, dinti de cai tridactili genul Hipparion, fragmente postcraniene de antilope si gazele, dar si fragmente din carapacea unor testoase genul Testudo.
De asemenea, au mentionat reprezentantii UAIC, alaturi de profesorul Jay Kelley, studentii au vizitat si situl de la Gherghesti de unde acum 2 ani colegii lor, alaturi de profesori de la Departamentul de Geologie al Universitatii 'Alexandru Ioan Cuza', au identificat un schelet partial de elefant fosil apartinand speciei Deinotherium proavum, care este asemanator cu cel expus la Muzeul 'Grigore Antipa' din Bucuresti.
Jay Kelley este prof. dr. cercetator la Universitatea Harvard si cercetator asociat al Institutului Smithsonian din Washington, iar domeniul sau de interes il reprezinta paleobiologia si paleogeografia gorilelor fosile din Miocenul Superior din Eurasia. Are articole publicate in reviste ca Nature, Science si Journal of Human Evolution.
Activitatea studentilor Departamentului de Geologie, sub coordonarea asist. univ. dr. Bogdan Gabriel Ratoi, a fost realizata cu sprijinul Consiliului local Barlad si al Departamentului de Geologie din cadrul Universitatii 'Alexandru Ioan Cuza' din Iasi.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
e plin judetul vaslui de rinoceri in viata... uite, de exemplu, la valeni sunt cel putin 7...