Scolile doctorale risca sa nu mai poata exista legal in anul universitar 2016-2017 din cauza lipsei evaluarii periodice impuse prin Legea Educatiei Nationale. Conform legii, toate scolile doctorale trebuie evaluate extern din 5 in 5 ani. Problema e ca din 2011, cand a intrat in vigoare Legea Educatiei Nationale, si pana la aceasta data, o astfel de evaluare nu s-a produs. Pentru a rezolva aceasta problema, in conditiile in care mai sunt doua saptamani pana la inceperea anului universitar 2016-2017, ministrul Educatiei vrea sa emita un ordin de ministru in care va considera autorizate provizoriu toate scolile doctorale care au organizat examen de admitere la studii universitare de doctorat pentru acest nou an universitar.

Acordarea unui titlu academicFoto: Agerpres
  • In ceea ce priveste situatia pe termen mediu si lung, ordinul va prevedea ca autorizarea provizorie a scolilor doctorale sa fie realizata de Ministerul Educatiei pe baza unui set de standarde minimale necesare.
  • UPDATE ora 16:00 Ministerul Educatiei: Evaluarea scolilor doctorale trebuia facuta cel tarziu pana la data de 3 august 2016. Analizam modul in care ARACIS poate fi responsabilizata, astfel incat astfel de situatii sa nu se mai repete.

Documentul de baza care reglementeaza desfasurarea invatamantului in Romania stabileste la Art. 158 (al.4) ca toate scolile doctorale trebuie evaluate din 5 in 5 ani.

O scoala doctorala care dupa o perioada de 5 ani de la ultima acreditare nu a trecut printr-un proces de evaluare externa si nu a fost reacreditata isi pierde acreditarea, spune Codul Studiilor Universitare, care a intrat in vigoare in data de 3 august 2011.

Odata cu anul universitar 2015-2016, au trecut 5 ani de la intrarea in vigoare a Legii Educatiei Nationale, cand toate scolile doctorale care functionau la acea data au fost acreditate automat odata cu universitatea in care erau organizate, astfel ca situatia scolilor doctorale a ramas suspendata in aer. In teorie, acestea nu mai au dreptul de a mai inmatricula studenti pentru ciclul de doctorat. In practica, ele fac inscrieri si se pregatesc de admiteri, care urmeaza sa se desfasoare pana la finalul lunii septembrie.

Raspunzand unei solicitari HotNews.ro, Ministerul Educatiei a confirmat ca "de la intrarea in vigoare a ordinului de ministru 3850/2012 (10 mai 2012), nu au fost intreprinse procedurile necesare evaluarii externe a scolilor doctorale".

Intrebat ce solutie intrevede pentru a rezolva problema evaluarii si a reacreditarii scolilor doctorale pentru acest an universitar, Ministerul Educatiei a precizat ca "va emite, in urmatoarea perioada, un ordin de ministru prin care va fi revizuita metodologia de autorizare provizorie, acreditare si evaluare periodica a scolilor doctorale. Acelasi document va oferi cadrul legal pentru ca inmatricularea in anul universitar 2016 - 2017 sa se desfasoare in conditii optime si cu respectarea cadrului normativ".

"Ordinul de ministru mai sus mentionat va avea in vedere ca, pe termen mediu si lung, autorizarea provizorie a scolilor doctorale sa fie realizata de Ministerul Educatiei pe baza unui set de standarde minimale necesare (prevazute in ordin). Totusi, prin exceptie, pentru anul universitar care va incepe curand, Ministerul Educatiei va considera autorizate provizoriu scolile doctorale care au organizat examen de admitere la studii universitare de doctorat pentru anul universitar 2016-2017", a precizat Ministerul Educatiei.

Evaluarea scolilor doctorale a devenit un subiect spinos in contextul problemei doctoratelor plagiate. In martie 2016, zeci de profesori si academicieni l-au somat pe ministrul Educatiei de atunci, Adrian Curaj, sa evalueze scolile doctorale. Anterior, acesta anuntase ca ministerul pregateste un proiect de evaluare internationala a scolilor doctorale pe care urma sa il prezinte pana la finalul lunii iunie si care ar fi stat la baza unei evaluari ce urma sa dureze in jur de doi ani. Curaj mai afirma ca se asteapta ca in urmatorii 2-3 ani in jur deo treime din scolile doctorale sa se inchida. Intre timp Arian Curaj a plecat din guvernul Ciolos la remanierea de la inceputul lunii iulie iar despre proiectul de evaluare internationala nu s-a mai auzit nimic.

Intrebat de HotNews.ro in ce stadiul se afla proiectul evaluarii internationale a scolilor doctorale, Ministerul Educatiei a precizat ca "evaluarea externa a scolilor doctorale face obiectul unui proiect cu finantare din fonduri europene. Suntem in dialog cu Ministerul Fondurilor Europene pentru a putea demara cat mai rapid acest proces absolut necesar pentru recredibilizarea cercetarii doctorale."

In schimb, presedintele Klaus Iohannis a anuntat la inceputul lunii august evaluarea, in premiera, a scolilor doctorale, acuzand intarzierea cu care e realizata: "recunosc ca nu inteleg exact de ce a trebuit sa asteptam 5 ani de la promulgarea Legii Educatiei pentru a demara acest proces".

Ce spune legea, cui ii revine datoria de a evalua scolile doctorale?

Legea Educatiei Nationale stabileste ca evaluarea unei scoli doctorale se face individual si periodic, din 5 in 5 ani, de catre ARACIS (Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior) sau de catre o alta agentie de asigurare a calitatii, din tara sau strainatate, avand la baza rapoartele CNCS (Consiliul National al Cercetarii Stiintifice) referitor la calitatea cercetarii si rapoartele CNATDCU (Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare) privind calitatea resurselor umane.

Intrebat de HotNews.ro, Ministerul Educatiei a reiterat, invocand art. 4 din ordinul de ministru nr. 3850/2012 privind metodologia de evaluare a scolilor doctoraleca "evaluarea externa (...) se face de catre Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in invatamantul Superior (ARACIS) sau de alta agentie inscrisa in EQAR si are loc potrivit legii si standardelor internationale in domeniu". Precizam ca ARACIS este singura institutie romaneasca inscrisa in EQAR (European Quality Assurance Register for Higher Education).

Evaluarea se face "pe baza performantei scolii doctorale si a capacitatii institutionale a IOSUD (Institutie Orgaizatoare de Studii Universitare de Doctorat) din care face parte scoala doctorala".

Sistemul de criterii si metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului Educatiei, pe baza propunerilor comune ale ARACIS, CNCS si CNATDCU.

Codul Studiilor Universitare de doctorat din 29 iunie 2011, actualizat in martie 2016, vine in completare precizand ca sistemul de criterii si metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului Educatiei, pe baza propunerile comune ale ARACIS, CNCS si CNATDCU.

O evaluare a scolilor doctorale ar fi trebuit de fapt facuta pana la finalul anului universitar 2012-2013, potrivit unei Ordonante de Urgenta date de Guvernul Ponta in 2012, contrasemnata de ministrul interimar al Educatiei de la acea data, Liviu Pop. Potrivit OUG 21/2012, institutia careia ii revenea responsabilitatea de a efectua aceasta evaluare era ARACIS sau o alta agentie de asigurare a calitatii, din tara sau din strainatate, fara a mai fi necesare rapoartele CNCS si CNATDCU. Insa ARACIS nu a facut aceasta evaluare. Si aceasta ordonanta prevedea ca evaluarea fiecarei scoali doctorale se va face din 5 in 5 ani.

De asemenea, potrivit aceleasi OUG, ARACIS ar fi trebuit sa propuna la acea data ministrului Educatiei un set de criterii de evaluare precum si o metodologie de evaluare, insa nici aceasta procedura nu s-a respectat.

De altfel,OUG 4/2016, care mutileaza Legea Educatiei Nationale in privinta studiilor doctorale, intoarsa in Parlament de catre presedintele Iohannis, acorda aceleeasi institutii - ARACIS - atributia de a evalua intreaga institutie organizatoare de studii de doctorat, nemaifiind necesara o evaluara individuala a scolilor doctorale.

Subiectul evaluarii scolilor doctorale a aparut si pe agenda parlamentarilor. In septembrie 2015, deputatul PNL Raluca Turcanu a facut o interpelare catre ministrul Educatieide atunci Sorin Cimpeanu, intrebandu-l cand se va face evaluarea scolilor doctorale, prevazuta de lege, care sunt criteriile dupa care se va face evaluarea si de ce nu a fost facuta pana acum.

In raspunsul sau, Sorin Cimpeanu explica faptul ca toate universitatile care aveau in portofoliu studii de doctorat erau acreditate la data adoptarii Legii Educatiei Nationale, acreditarea anterioara fiind facuta de ARACIS odata cu acreditarea intregii universitati.

Mai arata ca ministerul a elaborat in 2012 un ordin de ministru pentru aprobarea Metodologiei de evaluare externa, asigurand cadrul legal in baza caruia ARACIS, CNCS si CNATDCU au primit drept responsabilitate elaborarea unui Ghid de evaluare a scolilor doctorale.

Cimpeanu preciza insa ca evaluarea scolilor doctorale se va demara de indata de ARACIS adopta un o metodologie care sa stabileasca costurile procesului si termene de derulare "intre cele trei entitati de evaluare". Lipsa documentului emis de ARACIS face imposibila derularea procesului efectiv, arata Cimpeanu.

"Lipsa unui document metodologic emis de ARACIS care sa reglementeze procedura efectiva de evaluare a scolilor doctorale de catre cele 3 entitati desemnate de Legea nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, nu a permis demararea procesului efectiv de evaluare institutionala", incheia Sorin Cimpeanu.

UPDATE Ministerului Educatiei: Vom analiza modul in care ARACIS poate fi responsabilizata, astfel incat astfel de situatii sa nu se mai repete

Ministerul Educatiei a transmis joi dupa-amiaza un comunicat presa in care anunta ca va emite un ordin in perioada urmatoare un ordin prin care va oferi cadrul legal pentru ca inmatricularea de noi studenti doctoranzi, precizand ca documentul va autoriza provizoriu, prin exceptie, toate scolile doctorale care organizeaza admitere pentru anul universitar 2016-2017 si va pregati reglementarile necesare pentru demararea procesului de acreditare.

Ordinul va prevedea standarde care trebuie intrunite de institutii, standarde care vor viza "respectarea cadrului legal in vigoare si a principiilor eticii academice, profesionale si deontologice, respectiv indeplinirea unor criterii minimale privind baza materiala a scolii doctorale".

Ministerul precizeaza ca metodologia de acreditare, aprobata prin acest ordin, cuprinde sugestiile ARACIS, CNATDCU si CNCS, transmise de aceste institutii in urma unei solicitari inaintate de MENCS in 1 august.

"Luand in considerare situatia creata, MENCS va analiza modul in care ARACIS poate fi responsabilizata, astfel incat astfel de situatii sa nu se mai repete", arata ministerul.

Vezi mai jos comunicatl integral al Ministerului Educatiei:

Avand in vedere ca, de la adoptarea Legii Educatiei Nationale (2011) si pana in prezent, nu au avut loc evaluarile externe ale scolilor doctorale, Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice va emite un ordin prin care va oferi cadrul legal pentru ca inmatricularea de noi studenti doctoranzi, in anul universitar 2016-2017, sa se desfasoare in conditii optime si cu respectarea legii. Documentul va autoriza provizoriu, prin exceptie, toate scolile doctorale care organizeaza admitere pentru anul universitar 2016-2017 si va pregati reglementarile necesare pentru demararea procesului de acreditare.

Ordinul de ministru va fi emis in perioada imediat urmatoare si va stipula ca, pe termen mediu si lung, autorizarea provizorie a scolilor doctorale sa fie realizata exclusiv pe baza unui set de standarde minimale necesare, parte a documentului ce va fi aprobat. Standardele vor viza respectarea cadrului legal in vigoare si a principiilor eticii academice, profesionale si deontologice, respectiv indeplinirea unor criterii minimale privind baza materiala a scolii doctorale.

In materie de acreditare a scolilor doctorale, acestea vor trece printr-un proces de evaluare externa in baza unei metodologii aprobate prin ordinul de ministru mai sus mentionat, care va revizui prevederile ordinului de ministru nr. 3850/2012.

Mentionam ca in vederea revizuirii metodologiei de evaluare a scolilor doctorale, Ministerul Educatiei a solicitat inca din data de 1 august punctele de vedere ale Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in invatamantul Superior (ARACIS), CNATDCU si Consiliului National pentru Cercetare Stiintifica (CNCS). Sugestiile acestora au fost integrate in metodologie, iar in acest moment se lucreaza la corelarea metodologiei cu cadrul legislativ in vigoare si cu prioritatile strategice din domeniul educatiei. Luand in considerare situatia creata, MENCS va analiza modul in care ARACIS poate fi responsabilizata, astfel incat astfel de situatii sa nu se mai repete.

Precizam ca, potrivit reglementarilor legislative in vigoare, fiecare scoala doctorala este evaluata individual, pentru fiecare domeniu in parte, in vederea acreditarii. Evaluarea scolii doctorale se face pe baza performantei scolii doctorale si a capacitatii institutionale a institutiei organizatoare de studii de doctorat (IOSUD) din care face parte scoala doctorala.

Evaluarea scolilor doctorale se face de catre ARACIS sau de catre o alta agentie de asigurare a calitatii, din tara sau strainatate, pe baza rapoartelor CNCS referitoare la calitatea cercetarii si a rapoartelor CNATDCU referitoare la calitatea resurselor umane. Fiecare scoala doctorala este evaluata periodic, din 5 in 5 ani.

Conform cadrului normativ anterior expus, evaluarea scolilor doctorale trebuia facuta cel tarziu pana la data de 3 august 2016.

Despre ARACIS

Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) a fost infiintata prinOUG 75/2005, odata cu Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP), avand drept functie "evaluarea externa a calitatii educatiei".

ARACIS cuprinde doua departamente - unul de acreditare, si unul de evaluare externa a calitatii.

Printre atributiile sale se numara efectuarea de evaluari a "calitatii unor programe si institutii de invatamant superior, la solicitarea Ministerului Educatiei si Cercetarii". De asemenea, ARACIS exercita atributiile conferite de Legea nr.1 /2011.

Consiliul ARACIS, structura care conduce agentia, este format din 21 de membri, din care:

  • 17 sunt cadre didactice cu functii de predare in invatamantul superior care reprezinta, de regula, domeniile de studii universitare;
  • 2 studenti, reprezentanti ai federatiilor studentesti din Romania, reconfirmati la inceputul fiecarui an universitar;
  • un reprezentant al patronatului;
  • un reprezentant al sindicatului cu cei mai multi membri din invatamantul superior;

Consiliul ARACIS este condus de un presedinte si un vicepresedinte, alesi prin vot secret, cu majoritatea membrilor consiliului. La aceasta data presedintele ARACISeste prof. univ. dr. Petrescu Iordan, de la Universitatea Tehnica de Constructii din Bucuresti. iar postul de vicepresedinte este ocupat de prof. univ. dr. Ghitulica Cristina de la Universitatea Politehnica din Bucuresti.

Secretarul general al ARACIS este prof. univ. dr. Stan Vasilica de la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti.

Durata unui mandat de membru al Consiliului ARACIS este de 4 ani. La fiecare 4 ani, Consiliul ARACIS se innoieste prin scoaterea la concurs, de regula, a 1/3 din numarul de mandate de membru in Consiliul ARACIS. O persoana poate indeplini calitatea de membru a Consiliului ARACIS pentru doua mandate.

Componenta Consiliu GeneralARACIS:

  • Presedinte: Prof. univ. dr. Petrescu Iordan - Universitatea Tehnica de Constructii din Bucuresti
  • Vicepresedinte: Conf. univ. dr. Ghitulica Cristina - Universitatea Politehnica din Bucuresti
  • Secretar general: Prof. univ. dr. Stan Vasilica - Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti

Director al Departamentului de Evaluare Externa a Calitatii:

  • Prof. univ. dr. Popa Ion - Academia de Studii Economice din Bucuresti

Membri ai Departamentului de Evaluare Externa a Calitatii:

  • Prof. univ. dr. Ianos Ioan - Universitatea din Bucuresti
  • Prof. univ. dr. Opre Adrian - Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
  • Prof. univ. dr. Cojocaru Dorian - Universitatea din Craiova
  • Prof. univ. dr. Bunoiu Madalin - Universitatea de Vest din Timisoara
  • Prof. univ. dr. Georgescu Lucian - Universitatea Dunarea de Jos din Galati
  • Prof. univ. dr. Lascar Ioan - Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti
  • Prof. univ. dr. Luca Iamandi - Universitatea Danubius din Galati
  • Chereches Vlad - Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR)

Director al Departamentului de Acreditare:

  • Prof. univ. dr. Simona Lache - Universitatea Transilvania din Brasov

Membri ai Departamentului de Acreditare:

  • Conf. univ. dr. Corbu Nicoleta - Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti
  • Prof. univ. dr. Grigoras Gheorghe - Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
  • Prof. univ. dr. Nagy Ladislau - Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
  • Prof. univ. dr. Hadar Anton - Universitatea Politehnica din Bucuresti (reprezentant al sindicatului cu cei mai multi membri din invatamantul superior)
  • Tunsoiu Nicolae - Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR)

Din Consiliu General mai fac parte un responsabil al Comisie de Etica, un responsabil al Comisiei Consultative si un responsabil cu Invatamantul la Distanta. Numele acestora nu apar trecute pe pagina ARACIS dedicata componente Consiliului General.