Liviu Dragnea: Viitura pe Dunare va ajunge la Portile de Fier in aproximativ 30 de ore

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 21 mai 2014, 0:33 Actualitate | Esenţial


Viitura pe Dunare urmeaza sa ajunga la Portile de Fier in aproximativ 30 de ore, cand se va atinge si varful debitului la intrarea in tara, a spus, la Mehedinti, vicepremierul Liviu Dragnea, sustinut ca debitele vor fi controlate, astfel incat "nu se pune problema evacuarii vreunei localitati", relateaza Mediafax.

Vicepremierul Liviu Dragnea a mers, marti, in judetul Mehedinti, unde a declarat ca viitura pe Dunare va ajunge la Portile de Fier in aproximativ 30 de ore, urmand sa fie gestionata prin barajele de la Portile de Fier I si II de reprezentantii Apelor Romane si reprezentantii Hidroelectrica.

El a adaugat ca nu exista "niciun punct vulnerabil de-a lungul Dunarii", care sa necesite evacuarea localnicilor.

"Trebuie sa tinem cont ca ne asteapta patru sau cinci saptamani cu o presiune constanta pe Dunare. De modul cum colaboreaza Apele Romane cu Portile de Fier, ne fac noua viata mai usoara sau mai grea in aval, pe tot cursul de apa al Dunarii. Nu se pune problema evauarii niciunei localitati. Nu exista la aceasta ora niciun punct vulnerabil de-a lungul Dunarii unde sa existe riscul ruperii sau prabusirii digului. Prin sistemul permanent de monitorizare, zi si noapte, de-a lungul intregului dig de aparare a Dunarii pe teritoriul Romaniei, Apele Romane, ISU, pompierii, monitorizeaza permanent daca eventual apar fisuri, daca apar infiltratii", a declarat Dragnea, la Sucursala Hidroserv Portile de Fier.

Potrivit reprezentantilor Apelor Romane, viitura care se asteapta pe Dunare din Serbia, cel mai tarziu in 22 mai, va fi urmata de o alta care vine din Austria si Ungaria, fapt ce creeaza o presiune de lunga durata pe malurile fluviului.

"Singura problema a noastra, a celor de la Apele Romane, este sa supraveghem zona intrucat aceasta viitura va fi pe o durata destul de mare, de trei-patru saptamani, si intrucat ea s-a declansat in principal din Serbia, Croatia, Bosnia, urmand ca la o zi, 36 de ore, un alt varf de viitura de pe Dunare din Austria, Ungaria, insa spre norocul nostru aceste viituri nu s-au suprapus, astfel incat sa creeze un debit mult mai mare, sa ne creeze probleme in aval, Portile de Fier gestionand situatia. Noi avem sarcina sa monitorizam digurile. Ele sunt foarte mult timp sub presiune, exista riscul sa apara grifoane, exista riscul sa apara infiltratii si noi trebuie sa le observam din timp, sa intervenim, pentru a nu se produce o rupere de dig, care ar putea intr-adevar sa produca anumirte probleme in aval de Portile de Fier II", a declarat directorul Administratiei Bazinale Jiu, Marian Talau.

Talau a dat asigurari ca debitele care se asteapta pe fluviu nu vor depasi 13.500 de metri cubi pe secunda, acestea putand sa fie controlate fara sa provoace pagube materiale insemnate, el adaugand totodata ca in anul 2006, atunci cand s-au produs inundatii in localitatile din aval de Portile de Fier, debitele la intrarea in tara erau de 15.800 - 16.000 de metri pe secunda.

Deversoarele de la Barajul Portile de Fier I au fost pornite in noaptea de vineri spre sambata, pentru ca debitul sa fie reglat pe fluviu, astfel incat sa nu se creeze probleme nici in Serbia, in zona Belgrad, si nici in aval.

Intrebat despre productia de energie electrica de la Portile de Fier, directorul Hidroelectrica Portile de Fier, Nicolae Tudorescu, a declarat ca desi la debite mari, energia electrica produsa este mai scumpa, compania nu este in pierdere.

"Hidroelectrica asigura acum 45% din energia Romaniei. Chiar daca noi producem acum energie mai scump, compensam cu energia de pe Olt, Arges, Ramnicu Valcea, Bistrita, unde sunt debite foarte mari pe rauri si cu costuri foarte mici. Deci, Hidroelectrica nu este in acest moment in pierdere, dimpotriva", a declarat Nicolae Tudorescu.

Dunarea se afla, de sambata si pana in 26 mai, sub cod portocaliu de inundatii, in judetele Mehedinti, Dolj, Olt si Teleorman.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


1013 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    lasati apele sa curga libere (Miercuri, 21 mai 2014, 8:29)

    Tritonul [utilizator]

    Daca autoritatile nu sunt in stare sa ne scape de digul ala comunist care a distrus Lunca Dunarii, transformand un paradis cu zavoaie, zeci de lacuri si pajisti cu inalta productivitate biologica, sursa de bogatie si bucurie pentru localnici, intr-un semidesert dezolant si afectand si clima Campie Romane, poate-si face sarmanul fluviu dreptate singur.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by