Au cumparat oameni ca pe vite sau au platit pentru libertate?

de Dan Tapalaga     HotNews.ro
Joi, 8 mai 2014, 21:46 Actualitate | Esenţial


Heinz Gunther Husch
Foto: Konrad-Adenauer-Stiftung
Scriu acest text marcat cumva de ce tot ce am auzit joi dimineata la o conferinta organizata de Fundatia Konrad Adenauer. Am avut ocazia sa-l ascult intr-o mica sala povestind  o fila tragica din istoria noastra recenta. Numele nu va spune, poate, mai nimic. Se numeste Heintz Gunther Husch si a negociat, vreme de aproape 30 de ani, pretul unor oameni. Este unul din actorii cheie ai negocierilor secrete dintre Germania si Romania pe capul sasilor si svabilor. 

Inainte de povestea lui Hush, o mica precizare de ordin personal pentru a va introduce putin in atmosfera epocii. Eram, inainte de 89, printre putinele familii de romani pe o strada plina cu sasi. Am crescut cu obsesia sasilor pentru plecarea in Germania, cu visul lor de a primi intr-o buna zi formularul mare, ulimul pas inainte de fericire. Eram prea mic pentru a intelege de ce familia Schuster primea formularul in doi ani, apoi imediat pasaportul si gata, dusi erau, iar familia Schneider astepta hartiile zece ani sau chiar mai mult. Altii se prapadeau cu gandul la Germania, incercau an de an sa emigreze si nu se intampla nimic asta vreme de 20 de ani. N-am inteles niciodata de ce.
Umblau zvonuri, nimic cert. Sasii nu vorbeau niciodata despre plecarea lor, cu cine si cum aranjau actele de emigrare. Zvonurile ca Nicolae Ceausescu si Securitatea vandusera sasii exact ca pe evrei, ca spagile date peste tot cumparau in final pasaportul s-au adeverit oficial mult mai tarziu, mult dupa 89 cand in Romania sasii aproape disparusera.

In 2011, a aparut volumul "Actiunea «Recuperarea», realizat de un grup de istorici si cercetatori de la CNSAS, despre acordurile secrete dintre Romania si Germania. Rezulta clar, cu documente si probe, ca sasii transilvaneni si svabii banateni erau vanduti pur si simplu, avand tarife diferite in functie de studii (de ex, un titrat - 11.000 de marci vest-germane (aproximativ 3.000 de dolari, un student - 5.500 de marci vest-germane (aproximativ 1.506 de dolari), un tehnician - 2.900 de marci vest-germane (aproximativ 792 de dolari) fara pregatire - 1.800 de marci vest-germane (aproximativ 490 de dolari).

Negocierile nu s-au purtat niciodata oficial, intre cele doua state, ci printr-un avocat din partea statului german si prin ofiteri de securitate din partea Romaniei. Avocatul german se numeste Heintz Gunther Husch.

Pe 8 mai s-a aflat la Bucuresti, in fata unui mic auditoriu, la conferinta organizata de KAS, povestind ce si cum s-a intamplat. Am ascultat cutremurat detaliile unor tocmeli sinistre. Redau mai jos pasajele mai relevante asa cum au fost ele traduse.

Au fost negociati cam 200.000 de oameni, si-a inceput domnul Husch povestea, si e posibil ca banii sa fi fost folositi pentru a finanta Securitatea. Sunt singurul care stie aceasta istorie de la A la Z. In varianta romaneasca "Recuperarea" sunt anumite erori. Activitatea mea incepe in 1967. In 1940 existau cam 800.000 de etnici germani in Romania. Cam 70.000 au facut armata in SS sau Wermacht asa ca dupa 1945 nu se mai puteau intoarce in Romania.

Se punea, deci, problema reintregirii unor familii. A existat apoi o pedeapsa colectiva pentru alianta cu Germania nazista. Aproximativ 70.000 au fost deportati in Rusia, 12.000 deportati in Baragan. Au existat apoi dezradacinari si deposedari de drepturi. In 1967 s-a ajuns la stabilirea de relatii diplomatice intre RFG si Romania, fiind chiar prima tara din blocul de est care a facut-o. Exista deja intentia multor etnici germani de a parasi Romania.

Husch isi continua povestea ca si cum totul s-a intamplat ieri. Romania semnase si conventia crucii rosii, s-au rezolvat unele probleme contra unor sume foarte mari de bani. In 1967, un avocat pe nume Garlepp, spune ca Romania este gata sa stabileasca un act oficial care sa reglementeze plecarea etnicilor germani. In 1968 are loc prima negociere la Hotelul Lido cu un domn din Romania, Martinescu. Pe langa secretizarea negocierilor, se mai cerea plata in cash, fara chitanta. 1800 de marci pentru studenti, 5000 pentru muncitori si 10.000 de marci pentru cei cu studii finalizate. Se cerea un avans de 400.000 de marci dar am hotarat sa nu ne asumam acest risc. Ne-am limitat la 200.000 de marci si am decis sa nu facem liste. La Viena s-a stabilit sa avem 1000 de persoane in primul an. Banii au fost dati cash partii romane. In 1968 incertitudinile au disparut. Partea romana a fost interesata de un contract/ tratat pentru 3000 de persoane.

In martie 1970 s-a ajuns la al doilea contract, pentru 20.000 de persoane. S-a mai vorbit atunci de plata unui bonus de cateva milioane de marci germane daca nu vor pleca 20.000, ci 40.000 de marci. Tot atunci am promis partii romane si cateva masini Mercedes cu toate dotarile, inclusiv Mercedes 500. In 1973 la Koln a aparut un general Dragan, despre care aveam sa aflu ca era de fapt Doicaru (n.red fost sef al DIE inainte de 89) si el a spus ca se pot stabili alte conditii in contract, dar nu in scris. S-au platit, in medie, 4000 de marci de persoana, plus ca acceptam ca statul roman sa se poata imprumuta cu 200 de milioane de marci.

In 1978, diplomatia germana a avut ideea de a duce negocierile la un nivel al dreptului international. Helmut Schmidt a vizitat Bucurestiul, dar Ceausescu a refuzat orice negociere oficiala. Pleaca totusi inca 55.000 de persoane in 4 ani. Apare apoi incidentul Pacepa. Am fost banuit ca eu l-am ajutat pe Pacepa sa fuga pentru ca a fost luat de la hotelul unde negociasem. Defectarea lui Pacepa a dus la schimbarea lui Marcu din pozitia de negociator.

Ceausescu a dat apoi decretul 402, care spunea ca orice cetatean care paraseste Romania trebuie sa platesca scolarizarea plus ii erau confiscate bunurile. Se permitea in continuare emigrarea etnicilor germani, dar despagubirile trebuiau platite in valuta iar cetatenii romani nu aveau atunci dreptul sa detina valuta. Acest decret a incurcat mult. Din partea romana negocierile sunt purtate acum de un domn Andronic. Se incheie nou acord din 83 pentru suma de 7000 de marci de persoana. Numai ca de data asta cheltuielile de calatorie trebuiau platite nu in lei ci in DM, ceea ce multi oameni simpli nu puteau. Statul german a platit cheltuielile de calatorie, cam 350 de marci.

In 1983, Andronic a fost schimbat. Ceausescu a facut o vizita de stat in RFG, Kohl a promis si el ca o sa vina dar la nivelul NATO s-a decis sa nu mai fie profilat Ceausescu la nivel international. Kohl (n.r fostul cancelar) m-a intrebat daca putem rezolva problema printr-o singura plata. I-am sugerat sa faca vizita cu conditia sa se ridice contingentul de emigranti si daca Ceausescu renunta la sistematizarea satelor. Ceausescu m-a primit ca emisar a lui Kohl, a avut loc o discutie de 40 de minute.

Ceausescu voia sa lasam totul asa cum era, adica pe canale secrete. In Romania se interzisese primirea de pachete, Ceausescu s-a aratat de acord sa se permita din nou primirea de pachete. Catre sfarsitul lui 89 primesc solicitarea de a merge urgent in Romania. Urma congresul PCR, dar am venit abia dupa Congres. In septembrie 89 am aflat ca partea romana a anulat toate intelegerile. In decembrie, Romania dorea 22 de milioane de marci germane si apoi inca 8 milioane subventie de dobanda. Apoi, dupa 89 s-a ajuns la plecarea precipitata a etnicilor germani.

Am avut in total 315 negocieri din care 80 aici la Bucuresti. 300.000 de etnici germeni au putut astfel emigra. Toate au fost negocieri neoficiale. Totul a fost o actiune umanitara. Expresia "cumparat oameni" este ingrozitoare, am cumparat libertate nu oameni.

Batranul Husch, fost negociator vreme de 30 de ani, a prezentat toata istoria sec, fara emotie. N-a parut nici o secunda implicat emotional si a subliniat ulterior, raspunzand la intrebari, ca veneau tot felul de politicieni sau industriasi cu liste, dar ca ele n-au fost luate niciodata in seama, ajungeau direct la cos.
Intr-un exceptional discurs, directoarea Departamentului de Investigatii din cadrul CNSAS, Germina Nagat observa ca "tocmeala pe cap de om" a inceput, ca între adevăraţi oameni de afaceri, simultan cu tocmeala pe cap de vite".  "Tratativele comerciale pentru vite, oi şi porci s-au purtat la un loc cu cele pentru eliberarea de vize – adică pentru eliberarea de oameni – şi sunt consemnate în aceleaşi documente".

Nagat cosntata ca in mai 1958, rezidenţa română din Londra a transmis la Bucureşti că s-a perfectat închirierea unui avion pentru transportul a 11 porci rasa Landrace, achiziţionaţi prin intermediul unui comerciant britanic pe nume Henry JAKOBER, nume conspirativ ”KRAUS”. Îl putem considera personajul central în iniţierea şi extinderea ”combinaţiei operative” prin care Securitatea a extirpat din corpul naţiunii române sute de mii de oameni, majoritatea aparţinând comunitătii evreieşti şi comunitătii germane.

Cele mai relevante observatii facute de Germina Nagat pe tema vanzarii sasilor la conferinta organizata de KAS 
  • "Prin filiera engleză s-au rezolvat cu timpul tot mai multe cereri de plecare în ţări occidentale, în primul rând Franţa şi Austria, dar şi în Columbia. Majoritatea solicitărilor din 1960 privesc nu doar eliberarea de vize, ci şi eliberarea din închisoare: se dau decrete de graţiere pentru persoanele condamnate, aflate pe listele lui JAKOBER, şi sunt graţiaţi nu doar cei condamnaţi pentru delicte de drept comun (speculă, trafic cu aur şi valută etc.), ci şi cei cu delicte grave şi cu sentinţe de 10-15 de muncă silnică, pentru crimă de trădare de patrie sau înaltă trădare (SIE 2871 vol. 4, f. 331). Subliniez că această disponibilitate pentru graţieri contra cost se petrece într-o perioadă în care puşcăriile din România sunt pline – fuseseră populate, timp de un deceniu, cu sute de mii de oameni (acesta fiind ordinul de mărime minim despre care discută istoricii şi care poate fi documentat). Evident, graţierile şi vizele se decid la vârf – toate propunerile ajungând, obligatoriu, la Alexandru DRĂGHICI".
  • Pe „lista de cumpărături„ a dictatorilor români – Gheorghiu Dej si Ceausescu – n-au fost însă doar animale de rasă si credite preferentiale. La schimb cu pasapoartele pentru sasi s-au cerut si autoturisme (mai ales germane), masini de pompieri, autosanitare, cabinete dentare, analizoare de sânge, diverse alte instalatii, dar si mărfuri câte se poate de frivole, a căror destinatie nu putea fi decât satisfacerea mofturilor de toapă parvenită, ale elitei politice de la Bucuresti: fântâni arteziene electrice, genti Samsonite, cu accesorii pentru pescuit, brichete de masă din cristal, scrumiere cu buton, truse de manicură si pedicură etc. Totusi, dincolo de flecustete, cei mai importanti au fost si au rămas banii, valuta forte, cât mai multă si cât mai repede. La schimb, tabelele conținând numele sasilor sau evreilor lăsati să părăsească tara se livrau în plic închis, fiecărui negociator în parte. Cazurile speciale s-au discutat si s-au evaluat separat.
  • Dintre toate poncifele pe care le auzim de la securisti – inclusiv de la personajele principale ale operatiunilor ”Peregrinii”, „Recuperarea”, ”Mostenirea”, ”Comisionul” sau cum s-au mai chemat ele – cel mai absurd si mai cinic mi se pare acela potrivit caruia puterea comunista ar fi pretins în mod legitim bani în schimbul vizelor, fiindca statul investise mult în scolarizarea cetatenilor (motiv pentru care si pretul libertatii era diferentiat, în functie de studii). Cinismul vine din faptul ca, desi securistii pretind ca nu doreau decat sa protejeze un capital uman extrem de valoros, tot ei sunt cei care au avut grija ca aceste fiinte sa ajunga mai întai în închisoare. Daca creierele din Romania pretuiau atat de scump, e foarte greu de înteles de ce mai întai Securitatea a umplut cu ele puscariile, si abia pe urma aeroporturile si garile.
  • Apoi, argumentul este absurd pentru ca, daca statul ar fi dorit cu adevarat sa împiedice fenomenul brain drain, ar fi reglementat de la bun început situatia printr-o lege, ar fi actualizat tarifele periodic, în mod oficial, si ar fi aplicat tuturor aceeasi unitate de masura. Or, documentele arata ca, dupa calculul paritatii – marca / dolar – echivalarea studiilor era cat se poate de arbitrara si în orice caz varia, de la un grup etnic la altul. La începutul anilor 80 a fost într-adevar promulgat un decret care prevedea plata studiilor pentru cei care solicitau plecarea definitiva din tara, numai ca aplicarea a fost arbitrara si cat se poate de ineficienta: în forma în care a aparut, el nu oprea pe nimeni sa ceara emigrarea, si cu atat mai putin garanta acordarea pasaportului. Daca recuperarea investitiei în educatie ar fi fost singurul motiv al tranzactiei, calculul s-ar fi facut dupa o metodologie corecta si accesibila tuturor. Cati n-ar fi fost dispusi sa renunte în mod legal la tot avutul – care în cazul sasilor nu era deloc neglijabil – ca sa obtina, altfel decat în chinuri si dupa ani de asteptare, mult doritul pasaport?
  • Parcurgand dosarele declasificate recent, devine tot mai evident ca nu s-a urmarit în nici un caz simpla „recuperare a investitiei”. A fost un joc cat se poate de murdar, prin care Securitatea a extorcat valori uriase pe toate caile: de la semi-oficialii germani si evrei, adica de la cumparator, pe de-o parte, si simultan, de la cei vanduti, pe de alta parte. Dosarele de urmarire individuale arata nu doar la ce chinuri au fost supusi titularii cererilor de emigrare – supravegheati acasa si la serviciu, scosi de la locurile lor de munca si pusi sa faca altceva, pana la plecare, intimidati – ci si cum se prevenea vanzarea caselor si a bunurilor înainte de parasirea Romaniei, case, autoturisme si valori care intrau, prin extorcare, tot în vistieria statului Roman. Informatorii dirijati pe langa amatorii de pasapoarte au fost instruiti în mod special sa observe daca persoana vinde lucruri din casa sau vinde casa; ideea era ca la plecare sa aiba un bagaj cat mai sumar si sa ramana cat mai mult în visteria Ministerului de Interne. Nu de putine ori, proprietarii au fost pacaliti sa-si cedeze casele ofiterilor sub acoperire, prin false acte de vanzare / cumparare, în schimbul unei vize care fusese deja platita si ras-platita din exterior. Cum am spus, „recuperarea investitiei” s-a facut pe mai multe cai si niciuna nu a fost suficienta, în ochii Securitatii. Tratamentul aplicat înainte de plecare sasilor rascumparati ar merita o discutie lunga, de sine-statatoare.
  • În loc de concluzie, o constatare simpla si o întrebare. Constatarea ar fi ca nu întotdeauna dilemele etice se pot rezolva pragmatic. Ele raman dileme, spre nelinistirea constiintei – desigur, atunci cand constiinta exista. Listele de germani si de evrei cumparati din Romania pot fi niste liste ale lui Schindler, dar în acelasi timp nu trebuie sa uitam ca ele au fost si liste de cumparaturi ale dictatorilor. Cu oameni s-au cumparat animale de rasa, masini, tehnologie, arme, tehnica operativa cu care erau supravegheati alti oameni, credite cu dobanzi idilice – cu oameni s-a decontat „progresul economic”, dealtfel, cat se poate de iluzoriu, al unei tari, în care regiuni întregi au ramas pustii si din care s-a evacuat fizic, istoria. În ce priveste întrebarea, nu e deloc retorica si sper sa-i poata da cineva un raspuns: poti spune ca ai eliberat într-adevar omul tratandu-l ca pe o marfa?"
In loc de final, retinem observatia lui Radu Preda, moderatorul conferintei organizate de Fundatia Konrad Adenauer: coruptia din Romania este azi o inspaimantatoare continuare a ceea ce s-a intamplat atunci. Observatie perfect valida, deoarece vanzarea sasilor dezvoltase retele intregi de coruptie in Romania: retele de intermediari, securisti care jefuiau familiile viitorilor emigranti confiscandu-le casele sau bunurile sub pretextul unor vanzari fictive, ii amenintau sau santajau cu obtinerea formularelor. In fine, numele etnicilor germani care obtineau pasaportul de Germania era stabilit in Romania, nu in Germania.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


8199 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    Vorbeau de Draghici si parca-l vedeam pe Ponta! (Joi, 8 mai 2014, 22:08)

    Excelsior [utilizator]

    Josnic individ si asta...
  • -12 (16 voturi)    
    Ceea ce a facut N. Ceausescu a fost un lucru bun! (Joi, 8 mai 2014, 22:58)

    dumitrica [utilizator]

    Prin 2002 taxa de emigrare in Canada era vreo 1500$, intr-o vreme cind o garsoniera obisnuita in Romania la Bucuresti nu depasea 10 mii $ iar salariile se invirteau undeva la 75-100$ din care 80-90% se duceau pe strictul necesar. Suma pe care trebuia sa o platesti pentru a obtine viza de Canada era enorma.

    Nu a facut nimic rau Nicolae Ceausescu ca a cerut 490 $ pentru eliberarea vizei de plecare din tara a unui neamt fara pregatire sau 3000 $ pentru unul cu studii superioare.

    Canada proceda la fel. Dupa un interviu (si acela platit de tine cu citeva sute de $) in care vedeau cu cine au de-a face si decideau daca esti sau nu potrivit pentru ei iti cereau taxa de 1500$ la care se adauga pretul biletului de avion plus o suma de peste 2500$ pe care trebuia sa-i ai la aterizare ca sa te intretii acolo o perioada.
    • +7 (9 voturi)    
      :)) (Vineri, 9 mai 2014, 2:09)

      Stars_and_Stripes [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      Tovarase, esti confuz. Nu ceausescul tau cel iubit elibera vizele. Este normal ca sa iti platesti taxe consulare la tara gazda daca vrei sa imigrezi acolo. Este normal sa ti se ceara sa faci dovada suportului financiar, ca sa nu devii asistat social de-ndata ce aterizezi acolo. A cere insa Romania bani cind paraseti tara (sub pretext ca te-a crescut?!) este o aberatie enorma. Alta aberatie, inca existenta: taxa enorma pe care trebuie s-o platesc daca renunt la cetatenia romana.
      • -12 (14 voturi)    
        Si cine platea pensiile nemtilor ramasi in tara? (Vineri, 9 mai 2014, 6:54)

        dumitrica [utilizator] i-a raspuns lui Stars_and_Stripes

        3000$ plata studiilor era o suma modica. Mi se pare foarte normal ca statul Roman sa o fi cerut. Faci facultatea pe gratis si pe urma pleci in RFG. Ai pacalit Romania!

        Sumele pe care le lua statul pentru eliberarea vizelor de iesire a germanilor erau folosite pentru plata pensiilor nemtilor care din motive de batrinete nu emigrau.

        Fiecare etnic german tinar care statea si lucra in Romania achita cel putin o pensie. Daca pleca pe gratis plata pensiei parintilor lui revenea unui roman. Acei 3000$ tot pentru nemti erau!
        • +2 (2 voturi)    
          pst (Vineri, 9 mai 2014, 10:11)

          hollow [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

          /// "Statul" asta nu e un personaj de legenda, care "plateste studii" dintr-o avere personala si misterioasa. Cetatenii sai platesc taxe si impozite, si din acestea, statul cheltuieste mai eficient sau (cel mai adesea) mai putin eficient. Studiile alea gratuite ale unui tanar sunt platite cu varf si indesat din impozitele percepute parintilor sai de-a lungul vietii lor. Iar "pensiile nemtilor" erau platite conform contributiilor sociale anterioare, nu lucrau tinerii ca sa-i tina, ca in comuna primitiva. A, ca pe vremea aia contributiile se duceau direct in buget si nu erau banii pusi deoparte, drept pt care trebuia echilibrat raportul contribuabil/pensionar (ma rog, ca si acum, partial), e cu totul altceva, dar dreptul de a avea o pensie tine de contributia ta de-a lungul vietii, nu de faptul ca munceste fi-tu.
          Comunistul tot comunist.
      • -3 (3 voturi)    
        prietene (Vineri, 9 mai 2014, 10:20)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui Stars_and_Stripes

        acelasi sistem al platii studiilor se practica si astazi de corporatiile si banciile occidentale care opreaza in Romania. Adica, daca tu esti angajat la o banca, si banca te trimite chiar si la un amarat de curs la Institutul Bancar Roman, si tu pleci din banca catre alt job, va trebui sa iti platesti acel curs. Semnezi un contract cu banca prin care te angajezi sa returnezi toate costurile cu perfectionarea ta profesionala, daca parasesti banca mai devreme de 5 ani de la terminarea cursului.
        Asa ca nu il mai blamati pe Ceausescu ca a cerut bani pentru scolarizarea sasilor, pt ca occidentalii cer si mai multi bani, pentru acelasi lucru. Eu spre ex am fost la un curs de o saptamana in Germania, si la plecare am semnat o clauza ca nu am voie sa parasesc banca mai devreme de 5 ani, sau daca nu platesc 3000 EUR.
        Pai, scuzati-ma, 3000 USD cat cerea Ceausescu costuri de scolarizare pt un sas cu studii superioare este putin, mai putin decat imi cer mie la serviciu pt un curs de o saptamana la Frankfurt.
    • +1 (1 vot)    
      comentariul tau e cam de Radio Erevan (Vineri, 9 mai 2014, 9:11)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      In cazul Romania-Germania, Romania, tara de plecare era cea care cerea bani si nu tara de destinatie. Canadienii percep taxe consulare si de procesare si vor sa se asigure ca ai cu ce sa te intretii acolo dupa ce ajungi.
      Ar mai fi detaliul ca nemtii care alegeau sa plece in RFG vroiau sa scape de un sistem criminal pe cand romanii care pleaca in Canada pleaca majoritar din motive economice(uni se intorc dar asta e alta poveste)
      Undeva spui ca statul roman investise bani in pregatirea respectivilor si ca trebuia sa-si recupereze investitia. Asa e cam bulshit comunist, dar valoarea adaugata de acei oameni si de parintii lor cata vreme au trait in Romania unde este? Dar contravaloarea caselor lasate de ei in tara?
  • +9 (9 voturi)    
    .... (Vineri, 9 mai 2014, 0:10)

    kelye [utilizator]

    Cand te gandesti ca mai exista dobitoci care sa-l pupe in cur pe Ceausescu si 'realizarile' lui economice...

    300.000*5000(minimul mediei) = 1.500.000.000 ... un miliard si jumatate de marci ca sa-si recupereze cetatenii.
    Ce a facut Ceausescu pentru romanii deportati in Siberia ? Pentru cei din Basarabia sau Transnistria ?

    Nu neg, de bine de rau a scos mai mult de jumatate din Romania din evul mediu... dar cu ce pret ?
    • -1 (5 voturi)    
      ... (Vineri, 9 mai 2014, 10:48)

      Dacu [utilizator] i-a raspuns lui kelye

      Ceausescu - a fost personaj negativ. corect.
      Insa sa-ti rezolvi toate problemele acuzandul pe Ceausescu suna a ... ceea ce se intampla acum cu Basescu.

      Inseamna ca nu stiti ca demonizarea adversarului, concurentului se practica ca task de background in istorie (ruleaza fara intrerupere).

      Da hai sa vedem si cate ceva ce-a mai facut Ceausescu - asa mai bine:
      1. a creat un spirit patriotic - asa cum era el, cu hibele lui, bazat pe mitificarea Istoriei. Parinti pe vremea aia mi-au data numele Dacian. Am fost intotdeauna mandru ca sunt Roman, dar de anul trecut am renuntat sa mai pun steagul de 1 Decembrie, ca incepe sa-mi fie scarba.
      Spiritul asta patritotic au reusit cei 20 de ani de democratie sa-l distruga complet. Predomina scarba pt. tara - de fapt pt. cei care o locuiesc. Nu cred ca am mai vazut popor care sa vorbeasca atat de mult rau despre el insusi.
      Daca e sa reducem la esenta (fara detalii - ca ar fii prea multe, sa vedem doar esenta) cum e mai bine: cu spirit patriotic sau fara ?
      Ceausescu a muncit mult sa-l creeze (chiar facand erori grave), astia muncesc mult sa-l desfiinteze.

      2. Ceausescu economic vorbind a incercat sa-si creeze un hinterland. State in nordul Africii, Arabia unde a avut contracte de dezvoltare infrastructura, etc. Ducea muncitori si ingineri romani cu flota romaneasca sa construiasca de la zero scoli, spitale, drumuri, cu materiale romanesti (stiu ca ducea lemn in Libia si dulgherii romani faceau usi din el), materiale obtinute in mult blamatele combinate uriase (uriase pt. ca erau dimensionate pt. o piata care depasea piata nationala), etc.
      Adica totul era romanesc - tot lantul de producere - era romanesc. A fost totusi o realizare. Nu s-a sfarsit bine dar ... cred ca multi o simteau ca o amenintare.
      Oricum ce e cel mai important - in tarile alea inca insemana ceva cuvantul roman - ne privesc cu respect. Restul e can can acum.
      Ca observatia: mighty China - face exact asta acum in Africa. Na, ca la altii e bine.
      • 0 (0 voturi)    
        iar banii pe toate aceste exporturi... (Vineri, 9 mai 2014, 11:46)

        IancuJianu [utilizator] i-a raspuns lui Dacu

        ...intrau in conturile ICE Dunarea, adica la Voiculescu, Catarama, senioarea Mazare, etc, in buzunar, deoarece Secu' lucra atunci cu persoane fizice interpuse.
        • 0 (0 voturi)    
          nu imi place Ceausescu pt ca am (Vineri, 9 mai 2014, 12:01)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui IancuJianu

          cunsoscut teroarea din anii '80, dar ce spui tu este o ineptie. Pe vremea aceea exista legea ilicitului, si daca Voiculescu, Catarama, Copos si altii deturnau vreun dolar, ajungeau in fata plutonului de executie. Banii ajungeau in conturile firmelor de comert exterior, si apoi se platea cu ei datoria externa. Este adevarat altceva: ca dupa revolutie Voiculescu si Catarama au devalizat aceste conturi si banii au ajuns in conturile lor din Cipru, dar s-a intamplat dupa revolutie, sub obladuirea lui Iliescu si Petre Roman.
  • -2 (12 voturi)    
    Oare e mai bine acum!??? (Vineri, 9 mai 2014, 5:32)

    albescu [utilizator]

    Acuma nu ne mai vindem specialistii, ii dam pe gratis!! Din banii mei si probabil si din banii dlui Tapalaga (daca isi plateste impozitele) scolarizam o multime de medici vreme indelungata. Dupa absolvire acestia pleaca in Germania Franta sau aiurea. Sigur, poate dl Tapalaga are banii necesari ca atunci cand se imbolnaveste sa mearga in Franta sa-l trateze un medic roman. Majoritatea romanilor de azi insa nu au! Iar situatia de azi din Romania poate fi numita criminala. Mor oameni cu zile... Desigur, metoda lui Ceausescu de a recupera banii investiti de stat in pregatirea profesionala este tembela. Astazi nu se mai poate accepta asa ceva. In acelasi timp avem insa o alta procedura tembela. INu pricep de ce in Romania invatamantul superior este finatat de stat intr-un sistem socialist/comunist. Statul are obligatia de a finanta invatamantul obligatoriu. Punct! Invatamantul superior, de genul medicina, filologie, etc. adica acele meserii pe care statul le solicita insistemul sanitar si de invatamant, unde are obligatia sa asigure specialisti poate fii sustinut prin burse. Studentul face un contrat prin care se obliga sa profeseze n ani contra o bursa care sa-i acopere toate nevoile pe durata studentiei. Actualul sistem are doua neajunsuri criminale pentru societate: platesc niste taxe degeaba, ba chiar as zice ca sistemul medical romanesc a ajuns in situatia de a omori oameni, nu de a-i vindeca, si cel mai grav, statul roman pierde resurse umane de cea mai buna calitate si cu o pregatire superioara de inalt nivel. Ca sa-l parafrazez pe Taleyrand as zice ca e mai mult decat o greseala, e o crima!
    • +6 (14 voturi)    
      "îi dăm pe gratis" (Vineri, 9 mai 2014, 8:02)

      Nicolae Kidman [utilizator] i-a raspuns lui albescu

      Ca-căpşunar de ani buni, cu ceea ce se numeşte "studii superioare" făcute în România, pe vremea lui nea nicu, îţi spun ceva:

      în acei ani absolveai, să zicem, Facultatea de Aeronave. Facultate bună, serioasă, educaţie la marele fix. Eh, cum economia naţională era centralizată şi planificată, şi repartiţia era la fel. Iar planificatorii decideau "nu avem nevoie de un inginer în aeronave, în schimb avem un deficit serios de şefi de aprozar". Aşa că absolveai Aeronave şi profesai ca gestionar la evidenţa leuşteanului în Moţăţei, judeţul Olt.

      Explică-mi, te rog, cum valorifica statul român banii investiţi in educaţia oferită absolventului, şi cum absolventul "returna" statului, cu "dobândă", acea investiţie numărând, ca inginer în Aeronave, grămezi de leuştean.

      Eu n-am renunţat la cetăţenia română - încă. Mulţumită globalizării, îmi pot valorifica acele bune cunoştinţe de bază ce mi le-a oferit statul român într-o altă ţară, pe termen nelimitat, ce mi le valorifică net mai bine decât statul român. Şi acea ţară câştigă mai mult, şi eu câştig mai mult profesând ca inginer în Aeronave, decât ar câştiga statul român, şi eu, profesând în România ca numărător al grămezilor de leuştean.

      Aşa că, în ce mă priveşte, scuteşte-mă, te rog, de şabloane gen "Acuma nu ne mai vindem specialistii, ii dam pe gratis!!", şabloane ce duhnesc a leuştean patriotard.
      • -3 (5 voturi)    
        daca ai trai in capitalism (Vineri, 9 mai 2014, 8:31)

        demaGOGU [utilizator] i-a raspuns lui Nicolae Kidman

        ai stii deja ca educatia nu e gratis. ba chiar costa al deak de scump, zeci de mii de coco

        sigur, ai preferat ca ceilalti romani sa-ti plateasca integral studiile si apoi te-ai carat vitejeste

        curat murdar coane leustean.
        • +2 (2 voturi)    
          ma faci sa rad (Vineri, 9 mai 2014, 11:42)

          Nicolae Kidman [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

          In cati ani de serviciu zici tu ca se amortizeaza scolarizarea mea? Poate ca atunci cand m-am tirat din tara "eram chit". Sau, in opinia ta de patriot, trebuie sa contribui pentru tot restul vietii? :D
        • 0 (0 voturi)    
          bull manure (Vineri, 9 mai 2014, 20:10)

          Stars_and_Stripes [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

          Mi-e greata cind aud asa ceva... Emigrantii nu datoreaza statului absolut nimic. Crezi ca de bine ce le era in Romania au emigrat? E vina statului ca nu a fost in stare sa-si indeplineasca rolul. Dupa logica ta, ar trebui sa te intreb cum ramine cu banii platiti de mine statului sub forma de taxe si impozite (inclusiv banii de pensie pe care n-o sa-i vad vreodata) pina sa aleg sa ma car din tara. Sau cum ramine cu anii aia din viata mea irositi stind acolo, batjocorit zilnic de un stat condus de comunisti de cea mai joasa speta precum Iliescu, batjocorit de orice functionaras de stat care se crede zeitate. Cum ramine cu dreptul meu de a nu fi alergat cu bita pe strazile unei capitale europene de catre minerii chemati de acelasi Ilescu ca sa apere tarisoara de legionari? Si sa-ti mai spun ceva: pina nu am pus mina si am invatat pe ruptele de unul singur si pina nu am facut un master "afara" nu am simtit ca sint la acelasi nivel cu cei din tara adoptiva. Stii de ce? Pentru ca invatamintul ala mult laudat din Romania e la pamint, avea dreptate Bas cind spunea ca scoate pe banda rulanta numai i... Si sa nu imi spui de olimpici, aia sint olimpici pe munca lor si banii parintilor (meditatii), nicidecum nu e meritul "stralucitului" invatamint romanesc.
      • -3 (5 voturi)    
        Intrebare naiva si deloc malitioasa! (Vineri, 9 mai 2014, 9:18)

        Vali Cel Batran [utilizator] i-a raspuns lui Nicolae Kidman

        Si cine te opreste pe Dumneata, Inginer de aeronave, care nu te-ai putut desfasura in Romania dar profesezi cu success in alta tara, sa iti platesti ratele si dobanda pentru bursa pe care ti-au asigurat-o cu marinimie amaratii din Romania? Nu conteaza unde profesezi amice, problema e ca profitati de lipsa unor legi care sa va oblige sa va platiti scolarizarea asistata de statul roman din banii amaratilor de contribuabili romani, oriunde v-ati afla si profesa. Am umblat si eu prin lume si pe acolo invatamantul superior aproape in cvasitotalitatea lui se bazeaza pe burse platite de stat si returnabile dupa absolvire.
        • +1 (1 vot)    
          imi scapa ceva (Vineri, 9 mai 2014, 11:38)

          Nicolae Kidman [utilizator] i-a raspuns lui Vali Cel Batran

          Tu te referi exclusiv la burse? In cazul asta, esti intr-o mare confuzie, din cateva motive:

          - in primul rand, invatamantul de stat era obligatoriu - opt ani. Cu alte cuvinte, erai "fortat" sa te "indatorezi" la stat, conform logicii tale.

          - apoi, bursele erau oferite doar in invatamantul superior, nu si in cel gimnazial, liceal si prescolar.

          - apoi, bursele nu le primea oricine - erau burse sociale si burse de merit, si ambele se primeau ca urmare a indeplinirii unor criterii. Bursierii erau exceptia, nu regula. Bursa oferea, generic, contravaloarea cazarii in camin si a mesei la cantina. cei care nu beneficiau de bursa si voiau sa locuiasca in camin sau sa manance la cantina isi plateau din proprii bani aceste facilitati. Manualele, cursurile lito, si le cumpara fiecare student sau le imprumuta de la biblioteca.

          - apoi a echivala pregatirea profesionala a unui absolvent cu contravaloarea bursei e ceva de-a dreptul ridicol: unde se regaseste o fractiune din salariul profesorilor, al costului materialelor didactice din laboratoare, al costului curentului electric, incalzirii, etc?

          - nu in ultimul rand, este problema statului in ce masura-si valorifica investitia facuta in specialisti oferindu-le un serviciu (exploatandu-i) pe masura pregatirii lor profesionale. Daca nu e capabil, inseamna ca e un manager incompetent. Daca nu vrea sa-i lase sa plece, sa nu semneze tratatele aferente internationale si/sau sa faca precum in acei ani: sa puna sarma ghimpata si patrule militarizate la granite pentru a opri exodul.
          • 0 (2 voturi)    
            Asa sa fie . . . (Vineri, 9 mai 2014, 13:01)

            Vali Cel Batran [utilizator] i-a raspuns lui Nicolae Kidman

            . . .cum spui dumneata eu nu te contrazic. Dar am pe cineva din familie student in strainatate cu cetatenie luata in statul respectiv caruia statul ii acorda o bursa sub forma de imprumut pentru a-si plati studiile bani pe care trebuie sa ii inapoieze dupa terminarea studiilor pana la ultimul banut. Stiu si eu ca in Romania bursele se acorda doar in invatamantul superior si nici macar o secunda sau o litera din ce am scris anterior nu se refera la cel primar sau gimnazial. In rest raman la ideia ca daca nu muncesti pentru poporul care te-a platit pentru a studia si muncesti pentru altii trebuie sa ai bunul simt de a-I inapoia banii.
    • -1 (3 voturi)    
      ai dreptate (Vineri, 9 mai 2014, 10:29)

      Dacu [utilizator] i-a raspuns lui albescu

      Nu inteleg cum gandesc astia de tot dau minusuri.

      Sa-ti aperi ceea ce ai si sa nu te mai uitati hipnotizat la vest (indiferent ce-ti fac si promit aia) mi se pare ceva de baza - ca cei 7 ani de acasa - ar trebui sa o avem in reflex, nici sa nu discutam despre ea.

      Se pare insa ca o atitudine de genul asta e perceputa ca negativa, esti prost daca gandesti asa.
      Dimpotriva zic eu, asa trebuie gandit.

      In Ungaria Orban parca a incercat sau a si introdus o reglementare asemanatoare - platirea studiilor la plecarea din tara.

      Dar fraierii rad.

      Franta si Germania - marile democratii la care ne holbam ochii - stabileste pe discriminatorii imigratia: primim numai ingineri, etc - (asta intra la discriminarea omului), incearca sa creeze cadru legal sa-i refuze pe tigani, dar vreau sa-i ia gratis pe medici si ingineri. Asta o fi corect la ei in democratie, in economia lor de piata in care scolarizarea unui doctor si inginer costa mult, dar sa-l iei gratis e un bussiness.
      In afara de aceste categorii restul nu pot sa-i refuze (ei si-ar dori un cadru legal sa-i refuze) dar nici nu au drept de munca - deci le ingradeste indirect posibilitatea de emigratie.
      • +1 (3 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Vineri, 9 mai 2014, 11:33)

        [anonim] i-a raspuns lui Dacu

        • 0 (2 voturi)    
          bai omule (Vineri, 9 mai 2014, 13:30)

          Dacu [utilizator] i-a raspuns lui

          nu ma lua tare ca nu ma cunosti !!!
          Ai nervi ? ma faci "stapan de sclavi" ?

          De aia e Romania asa cum e, de aia clasa asta politica nu mai poate fi data jos. E plin de superficialism, de diletanti, de nervosi, de suparati. Imediat le sare tandara, ataseaza imediat cu bucurie distructiva etichete de fruntea tuturor cu opinii diferite. Fascist care va sa zica. Un exemplu recent.

          Fara maturitate sociala (da sociala - adica toata societatea tre sa fie matura - nu doar 2%) nu se schimba nimic.

          1.N-a vorbit nimeni de invatamantul obligatoriu. Facultatea insa ar trebui reglementata altfel. Cum zice cineva mai sus : " daca nu muncesti pentru poporul care te-a platit pentru a studia si muncesti pentru altii trebuie sa ai bunul simt de a-I inapoia banii. "

          2.Toata lumea vrea sa-l dea jos pe Ponta. Si eu. Da nu stiu cum ca tot iasa astia (care trebe dati jos) in fata. Halal democratie. Sictir "media-democratie".

          3. IO NU ASTEPT DELOC DE LA STAT AJUTOARE. Nu mai insinua aiurea.

          4. scapa de corupti. Cine sa scape de corupti ? Ai idee de "economic assasins" si alte "teorii ale consiratiei"? Mi-e frica ca coruptii sunt doriti si sustinuti de marile puteri. De aia nu putem usor scapa de ei. Apoi ne arata cu degetul. Nu va bagam in seama ca aveti corupti. De ce nu se gaseste contractul cu Bechtel ? Americanii au fost corecti, ai ? Numa noi am fost corupti ?
          Suntem COLONIE, eu cred.

          5. si da, ma uit in oglinda linistit. Asa cum banuiesc ca se uita si milioanele de hoti si asistati in romania. Din pacate. Asta e blestemul nostru.
          • -1 (1 vot)    
            penibil (Vineri, 9 mai 2014, 21:49)

            Stars_and_Stripes [utilizator] i-a raspuns lui Dacu

            Absolut odios. Poporul care m-a platit?? Deci individul exista in Romania numai pentru ca ii da voie statul, iar el nu are absolut nici o contributie, statul ii da si il plateste iar el traieste fericit in poala statului... Hahahaha, uite, din cauza genul asta de ginde am plecat eu din Romania. Alba sau neagra, nu te poti pretinde "stat social" (o porcarie, daca ma intrebi) si sa ceri banii inapoi cind nu iti mai convine. Ori e gratis, ori e platit, dar sa fie clar pentru toata lumea, si sa nu fie discriminati aia care "nu au mincat salam cu soia". Dupa logica ta si a altora ca tine, ar trebui sa platesc cu viata ca am plecat, pentru ca, nu-i asa, m-am nascut intr-un spital de stat, pe spuza clasei muncitoare care mi-a permis in generozitatea ei sa ma nasc in ra...ul ala de tara. Dar ia spune-mi, esti convins ca pe coruptii din fruntea tarii i-au pus "marile puteri" acolo, nu? :)) Despre contractul cu Bechtel intreaba-l pe Ponta, caci PCR... asta... PSD-ul il tine la sertar, ca sa nu se vada ce tun au dat. N-ar trebui sa se teama, poporul roman ii voteaza oricum. Somn usor!
    • +1 (3 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Vineri, 9 mai 2014, 11:17)

      [anonim] i-a raspuns lui albescu

      • 0 (0 voturi)    
        ehe, le vorbesti de piata libera... (Sâmbătă, 10 mai 2014, 3:13)

        Stars_and_Stripes [utilizator] i-a raspuns lui

        Tu crezi ca el si multi altii ca el inteleg asta? Dupa ei statul are un sac fermecat de unde prin bunavointa lui nemarginita scoate bani si da la popor, iar tu cind pleci din raiul ala de tara musti mina care te-a hranit cu atita darnicie. Dupa comunisti, nu parintii te cresc si au grija de tine, ci statul, el ti-e mama si tata si el decide ce faci tu cu viata ta, totul in schimbul votului pentru partidul (soon to be) unic.
  • 0 (0 voturi)    
    Frumos articol (Vineri, 9 mai 2014, 11:06)

    Cutezatorii2013 [utilizator]

    care arata adevarata fata a Romaniei in Europa. As vrea sa cred ca mentalitatea de la capitala s-a schimbat de atunci, dar sentimentul meu este ca s-a schimbat doar marfa care se negociaza.

    Tot n-am inteles de ce Schusters primeau formularul in doi ani si Schneiders asteptau zece ani. Inca sunt prea mic :)
  • +1 (1 vot)    
    ==== 111 ==== (Vineri, 9 mai 2014, 11:19)

    solar [utilizator]

    Domnu Tapalaga,
    poti vedea cu ochii proprii cati comunisti si securisti sadea misuna pe HOTNEWS! Te mai miri pentru ce scriu pe acest sit de sute de ori JOS COMUNISMUL? Mii dintre leprele comunisto-securiste si odraslele lor au impanzit , s-au strecurat sub o forma sau alta , bine mersi, in Occident. in special in Germania ,Canada si Australia!! M-am nascut si am trait intr-o mare comuna banateana (pe vremea aceea 8000 de locuitori ), unde jumatate dintre noi erau schvabi.Le cunosc toata odiseea ,toate complicitatile, compromisurile, actiunile de supravietuire etc. etc. Doar pe strada unde locuiam erau cateva zeci de familii de nemti cu copii care mi-au devenit prieteni si prieteni mi-au ramas pana astazi, chiar daca s-au stabilit in Germania. Bine a spus acel domn PREDA, coruptia de acum e continuarea coruptiei de atunci.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by