Deputatul PSD Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, s-a prezentat, miercuri dimineata, la Directia Nationala Anticoruptie, in dosarul in care este cercetat pentru fapte de coruptie in legatura cu renovarea casei mamei sale, scrie Agerpres.

La iesirea din sediul DNA, Miron Mitrea a confirmat ca a fost citat pentru prezentarea materialului de urmarire penala. El a adaugat ca e acelasi dosar, din 2005, in care cercetarea a fost intrerupta si care a mai fost restituit de instanta pentru refacerea urmaririi penale.

"Nici nu aveam ce sa citesc. Este acelasi dosar. Am solicitat niste martori, dar asta solicit de cand e dosarul. (...) Eu ii cer de 8 - 9 ani de cand e dosarul. (...) O sa vedem, nu se raspunde pe loc", a afirmat Mitrea.

In 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au citat pe fostul ministru al Transporturilor pentru a-i face cunoscut faptul ca au inceput din nou urmarirea penala fata de el in acest dosar, prilej cu care acesta le-a spus anchetatorilor sa fie mai atenti la proceduri.

Atunci, Miron Mitrea a declarat la iesirea din sediul DNA ca i s-a comunicat ca s-a reluat urmarirea penala in acest dosar, inceput in 2005, si a fost pus sa semneze un proces-verbal.

In 16 mai 2011, completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis restituirea la DNA a dosarului privindu-i pe Miron Mitrea, Irina Jianu, fostul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii, si Nicolae Popescu.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrarilor Publice si Locuintei in perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mita, instigare la fals material in inscrisuri oficiale, in legatura directa cu infractiunea de coruptie, uz de fals.

In acelasi dosar a fost trimisa in judecata Irina Jianu, fost inspector de stat, sef adjunct la Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), ulterior inspector general de stat in constructii la ISC, aceasta fiind acuzata de dare de mita, folosirea cu rea-credinta a bunurilor societatilor comerciale intr-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals in inscrisuri sub semnatura privata.

De asemenea, a fost trimis in instanta Nicolae Popescu, fost arhitect-sef la Primaria Voluntari, acuzat de fals material in inscrisuri oficiale si favorizarea infractorului, ambele in legatura directa cu infractiunile de coruptie.

Potrivit DNA, in perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite in cuantum de 927.420 de lei in schimbul numirii si mentinerii acesteia in functia de inspector sef adjunct si inspector-sef al Inspectoratului de Stat in Constructii.

DNA sustine ca aceasta suma reprezinta contravaloarea lucrarilor de constructii, amenajare si dotare efectuate, cu titlu gratuit si in lipsa unor contracte de antrepriza sau subantrepriza, de SC Conimpuls SA Bacau, SC Vertcon SA Bacau, SC Durimpuls SRL Bacau si SC Regal Glass SRL Bacau la un imobil din judetul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

Procurorii mai arata ca, la momentul numirii in functia publica, Irina Jianu avea calitatea de vicepresedinte si, respectiv, actionar la aceste societati comerciale.