Situatie socanta la cel mai mare spital de copii din Republica Moldova: medicii sunt nevoiti sa foloseasca instrumente industriale in interventiile chirurgicale. Bormasinile si clestii folositi de muncitorii din constructii fac parte din instrumentarul de baza al chirurgilor, relateaza Publika.md. In timp ce medicii sunt revoltati de conditiile in care sunt obligati sa lucreze, directorul spitalului considera ca folosirea acestor instrumente intr-o operatie este normala, mai scrie sursa citata.

  • Imaginile video in care se vede cum un grup de chirurgi folosesc in timpul unei interventii o bormasina industriala si un cleste ruginit au aparut pe pan.md.

Potrivit sefului Sectiei Traumatologiei de la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii "Valentin Ignatenco" din Chisinau, Grigori Rusanovschi, aceste ustensile sunt folosite practic la fiecare interventie din aceasta sectie. Rusanovschi sustine ca ar fi solicitat in repetate randuri directorului spitalului sa fie procurat un echipament special numit masina pentru prelucrarea oaselor, dar plangerile lor ar fi ramas fara raspuns.

"Noi lucram cu instrumentarul care ne este prezentat de catre conducerea spitalului. (...) De unde au aparut clestele, eu nu pot sa va spun. Probabil ca de la piata, ori de la magazin, de acolo de unde se vand instrumente pentru constructii. Instrumentul acesta nu este binevenit pentru efectuarea interventiilor, pentru ca nu este posibil de sterializat. Cu acest instrument nu poate lucra chirurgul sau asistentul", spune medicul traumatolog Nicolae Curca.

In acelasi timp, directorul Spitalului "Valentin Ignatenco", Nicolae Starciuc, sustine ca anul trecut au fost cumparate trei bormasini speciale, recomandate de ministerul Sanatatii din Ucraina, insa acestea nu sunt folosite, dintr-un moft al chirurgilor din sectia respectiva. "Domnul Rusanovschi vrea masina de cel mai scump pret. Noi nu putem cumpara astazi asemenea utilaj, care costa sute de mii de euro", a precizat acesta.

Totusi, Nicolae Starciuc afirma ca asemenea bormasini se folosesc in toate institutiile medicale din tara. "Toate spitalele de traumatologie folosesc asemenea ustensile. Ea nu este industriala, dar este medicala", a mentionat directorul spitalului.

Cat despre clestele ruginit, seful Spitalului Clinic Municipal pentru Copii "Valentin Ignatenco" spune ca ustensila si-a perdut culoarea din cauza substantelor dezinfectante.

Anual, la Spitalul Valentin Ignatenco sunt efectuate anual aproape 3.600 de interventii chirurgicale. Institutia medicala are 310 paturi si, in medie, 260 de pacienti zilnic.