Comandantul fortelor terestre ale SUA din Europa a medaliat 10 militari romani cu misiuni in Afganistan
Astfel, comandantul si seful de stat major ai Batalionului 495 Infanterie, respectiv colonelul Dorin Toma si Stefan Mihalcea, au primit din partea Comandantului fortelor terestre ale SUA din Europa "Army Star Medal".
In timpul ceremoniei, Donald M. Campbell a declarat ca actiunile militarilor romani in Afganistan au fost remarcabile si contributia trupelor terestre in aceasta tara a fost "superba".
Acesta a aratat ca, in calitatea sa de ofiter, a vizitat Afganistanul si stie cat de dificil poate fi serviciul militar acolo.
"Va multumesc pentru serviciul dumneavoastra si fiti mandri de acesta", le-a spus Donald M. Campbell militarilor decorati.
Seful Statului Major al Fortelor Terestre, general-locotenent Sorin Ioan, a aratat, in interventia sa, ca acest moment completeaza "arhitectura" parteneriatului strategic dintre Statele Unite si Romania.
Comandantul american a inmanat, de asemenea, comandantului de companie al Batalionului 495 Infanterie, capitan Serban Vasile Ilie, si comandantului de grupa de la Baza Militara 99 Deveselu, plutonier major Victoras Iliescu Sarbu, "Army Commendation Medal".
In cadrul ceremoniei au mai fost medaliati comandantul de companie al Batalionului 2 Infanterie, locotenent Valentin Bolma, comandantul de pluton locotenent Viorel Adrian Vilcu si comandantul de grupa plutonier major Razvan Felix Stanimir, de la acelasi Batalion. Acestia au primit din partea oficialului american "Army Achievement Medal".
Aceeasi medalie a fost acordata si comandantului de grupa la Batalionul 49 Aparare CBRN plutonier Petre Boncea, ajutorului comandantului de grupa de la Batalionul 202 Aparare CBRN sergent major Eduard Vlad Romila si comandantului de grupa de la Batalionul 495 Infanterie sergent major Victor Urlan.
Comandantul fortelor terestre ale SUA din Europa, general-locotenent Donald M. Campbell, efectueaza, in perioada 17-19 aprilie, o vizita in Romania, la invitatia sefului Statului Major al Fortelor Terestre, general-locotenent Sorin Ioan.
Pe timpul vizitei in Romania, oficialul american vizitaza facilitati de instruire ale militarilor romani si are intalniri cu personalitati militare si civile din conducerea Ministerului Apararii Nationale.

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci