Premierul Victor Ponta a declarat la Suceava ca va mai avea o discutie luni cu presedintele Traian Basescu pe tema plecarii la Consiliul European, cand va fi la Palatul Cotroceni, pentru sedinta CSAT, dar si pentru a participa la ceremonia de depunere a juramantului de catre ministrul Culturii desemnat Puiu Hasotti si, probabil, de catre ministrul desemnat al Educatiei, Ecaterina Andronescu, transmite Agerpres.

Ponta a spus ca a primit agenda finala a reuniunii de pe 28 iunie care are doua puncte importante, respectiv cresterea economica si locuri de munca, precum si bugetul Uniunii Europene.

"Cresterea economica si locurile de munca sunt propuneri la nivel european facute atat de presedintele Comisiei Europene, domnul Barroso si Francois Hollande si de alti premieri, pentru ca acolo sunt premieri (...) Al doilea punct este bugetul UE, adica exact ceea ce am discutat la Bucuresti cu alti noua prim ministrii si cu Barroso. Ori acolo lucrurile sunt foarte clare, care este pozitia Guvernului Romaniei, cum vedem alocarea de fonduri structurale si de coeziune, dar in acelasi timp este obligatia mea si este unul din cele mai dificile puncte sau cea mai dificila provocare pentru Guvernul Romaniei, aceea de a asigura pentru 2014-2020 un mecanism administrativ care sa functioneze mult mai bine, ca sa nu mai patim ce am patit acum, cand banii stau la Bruxelles iar noi ne imprumutam de la institutii financiare internationale si de la banci (...) N-are nicio legatura cu presedintele", a spus, joi, Ponta.

UPDATE Ponta, la RTV: Discutia cu Basescu pe tema Consiliului European nu are nici un rost

Premierul Victor Ponta a declarat ulterior joi seara, intr-o interventie telefonica la Romania TV, ca Palatul Cotroceni a transmis MAE o lista cu delegatia pentru Consiliul European pe care el nu se regasea, dar la Bruxelles a fost trimisa lista de la Guvern. Ponta a precizat ca discutia pe care urmeaza sa o aiba saptamana viitoare cu Traian Basescu pe tema Consiliului European nu are nici un rost, dar el nu face altceva decat sa urmeze procedurile institutionale.

Victor Ponta a confirmat ca Presedintia a trimis la MAE lista cu componenta delegatiei pentru Consiliul European, condusa de Traian Basescu, insa a aratat ca ministerul condus de Andrei Marga a transmis la Bruxelles memorandumul intocmit pe baza propunerilor Guvernului.

Intrebat ce rost mai are, in aceste conditii, discutia cu Traian Basescu, Ponta a raspuns: "Strict personal, nu are nici un rost discutia, dar institutional vreau, cand merg la Bruxelles, sa respect un punct de vedere agreat si de Parlament si de Guvern si, daca se poate, si de presedinte. Dar institutional, daca pot sa spun ca am consensul Parlamentului, al Guvernului si al presedintelui... asa este corect".

Intrebat ce se va intampla daca pe 28 iunie va veni la Bruxelles si Traian Basescu, Ponta a aratat ca deja componenta delegatiei a fost transmisa. "Sigur ca m-am gandit si la aceasta varianta, dar am convingerea ca va fi evitata o astfel de situatie", a conchis Ponta.