Parchetul General, ajutat de Secret Service in ancheta privind acordarea frauduloasa a cetateniei romane unor persoane din Republica Moldova

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 2 martie 2012, 13:40 Actualitate | Esenţial


Secret Service din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti a ajutat procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică să documenteze modalitatea de transfer a banilor din străinătate, utilizată de către inculpaţii din dosarul acordării cetăţeniei române unor persoane din Republica Moldova, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit Agerpres. "Din cercetările efectuate a rezultat că modalitatea de transmitere a sumelor de bani din străinătate se realiza prin transfer. Documentarea modalităţii de transfer a banilor utilizată de către cei implicaţi a fost realizată de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei cu sprijinul Secret Service din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti", se precizează într-un comunicat al Parchetului General.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis vineri dimineaţa mandate de arestare preventivă de 29 de zile pe numele a 11 persoane implicate în acest caz.

Printre cei arestaţi se află Mariana Bişa (personal contractual - Serviciul Public Comunitar Evidenţa Persoanelor Bucureşti nr.5), Iulian Niţu (funcţionar, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie), Crina Ionescu (funcţionar), Emilia Gina Tache (funcţionar Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie), Alexandra Niculae (funcţionar la Starea civilă, Sector 1 Bucureşti), restul fiind intermediari cu dublă cetăţenie româno-moldoveană: Aliona Stolearenco, Larisa Sireţeanu, Liliana Gutnic, Dumitru Prisăcaru, Nicolae Ghiciov, Iurie Popov.

De asemenea, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus faţă de 6 persoane măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Totodată, faţă de 8 persoane s-a început urmărirea penală.

Şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Valentin Şelaru, a declarat joi că această anchetă a fost demarată la jumătatea anului 2011, ca urmare a unei sesizări formulate de Serviciul Roman de Informaţii şi în urma investigaţiilor s-a ajuns la concluzia că există mai multe persoane cu dublă cetăţenie, română şi moldoveană, care, în schimbul unor sume de bani, intermediază redobândirea cetăţeniei române pentru persoane din Republica Moldova.

Din primele date ale anchetei rezultă că, în scopul eludării dispoziţiilor legale, persoane intermediare române şi din Republica Moldova, contra unor sume de bani cuprinse între 500 şi 1.000 euro sau alte "atenţii", au dezvoltat o metodă pentru acordarea cetăţeniei şi obţinerea paşaportului românesc şi a vizei de şedere în România (în special în municipiul Bucureşti) pentru diverşi cetăţeni ai Republicii Moldova.

Miercuri, procurorii au efectuat şapte percheziţii domiciliare iar joi dimineaţa alte 25 de percheziţii, fiind ridicate importante sume de bani şi documente: formulare tipizate, dovezi de înregistrate a cererilor, agende cuprinzând evidenţa persoanelor ce urmau a obţine cetăţenia în acest mod fraudulos şi sume importante de bani, în lei şi valută, de ordinul a zeci de mii de euro, sisteme informatice.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1738 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    SRI, Secret Service, SIE si CIA coopereaza total (Vineri, 2 martie 2012, 14:12)

    Romania, aliat strategic al USA [anonim]

    Romania si USA au o alianta strategica, cu relatii excelente la toate nivelurile si asta incep sa o priceapa si altii, chiar daca mai greu, ca sunt obisnuiti cu denigrarea sistematica.

    Un exemplu e fostul sef al CFR extradat din USA dupa ani de zile sau contabilul infractorului Vantu, Nicolae Popa, extradat din Indonezia (desi aceasta tara nu are tratate de extradare aproape cu nimeni).

    USA au o incredere foarte mare in Romania si in valoarea umana serviciilor romanesti de informatii ("humint"), iar noi utilizam tehnologia si resursele materiale ale americanilor.
    De altfel, nu e deloc intamplator ca au ales sa desfasoare parte balistica a scutului anti-racheta pe teritoriul nostru.

    E foarte util ca Romania sa nu se bazeze doar pe UE, organizatie cu mari probleme de disciplina interna si frauda.
    Si tari ca Rusia nu respecta UE, in schimb sunt atente la USA si aliatii privilegiati ai americanilor.

    Chiar si discursul rusesc si actiunile Moscovei s-au schimbat fata de Romania.
    Si sa vedeti pupincurism de la rusi dupa ce punem AGRI pe roate si incepem sa si scoatem gazele naturale din M. Neagra, cu ajutorul americanilor dela Exxon !
    • 0 (2 voturi)    
      vorbe goale insirate (Vineri, 2 martie 2012, 15:16)

      propaganda de doi bani [anonim] i-a raspuns lui Romania, aliat strategic al USA

      ai idee dece a fost implicat secret sevice, ce este secret service si cu ce se ocupa secret service ?!
      le bagasipe toate intr'o oala. cia, laba gastii, sri, porcul care zboara si coada caprii.

      altfel, bla-bla de propaganda basi$ta.
  • 0 (2 voturi)    
    care, cui? (Vineri, 2 martie 2012, 14:39)

    curios [anonim]

    cand au fost arestati vamesi, unii au zbierat ca vamesii dadeau lui Blejnar si Basescu. Pot acum sa intreb daca functionarii de la sect.1 dadeau lui Chiliman si Antenescu????
    • 0 (0 voturi)    
      Iti raspund eu, mai curiosule... (Luni, 5 martie 2012, 11:39)

      mimir77 [utilizator] i-a raspuns lui curios

      Esti de rasul curcilor cu intrebarea asta. Tu crezi ca orice mica cotcareala e protejata politic? Cand vorbim de sume de 5 EUR sau 20 lei pe dosar, cat luau fraierii aia de la starea civila, vorbim de o gainarie facuta de niste functionari marunti si cam prostovani, dupa parerea mea, nu de o "retea internationala de coruptie". Aia care trageau sforile au gasit niste fraieri si le-au dat niste bani de seminte sa urgenteze dosarele. Banul greu s-a dat la Autoritatea Nationala pentru Cetatenie, din subordinea Ministerului Justitiei. De Predoiu nu te intrebi daca a luat cota-parte? Ca eu nu ma intreb, ca sigur nu a luat. Nu de alta, dar unei gainarii scarboase ca asta niciun om cu minim de inteligenta nu-i acorda suport politic. Asta a fost o manarie clasica de tip moldo-romanesc, in care au fost gasiti niste functionari fraieri si prost platiti, care au pus botul la niste spagute. A compara aceasta poveste cu mafia vamilor (de care nu se mai aude nimic, apropo) e ca si cum ai pune in aceeasi oala castelul de la Peles cu un apartament de bloc.
    • 0 (0 voturi)    
      Zau? (Luni, 5 martie 2012, 16:24)

      Anton [anonim] i-a raspuns lui curios

      Poti sa te intrebi, dar si tu stii raspunsul: nu,nu-i vad pe Chiliman si Antonescu amestecandu-se in astfel de treburi necurate. Acolo era vorba clar de Basescu si Blejnar. In plus ar trebui rezolvata problema vamesilor ,raul trebuie taiat de la radacina: de la Basescu.
    • 0 (0 voturi)    
      Ai gandit-o pe asta (Luni, 5 martie 2012, 20:40)

      cetateanulsurmenat [utilizator] i-a raspuns lui curios

      Clar asta se intampla. Amice, Chiliman nu e un individ care face politica pentru a se capatui. Nu are nevoie. Si Antonescu nu inteleg ce treaba are...
    • 0 (0 voturi)    
      Ciudat ca esti curios... (Luni, 5 martie 2012, 23:25)

      rds [utilizator] i-a raspuns lui curios

      Si la fel de ciudat ca a venit stirea asta acum , aproape de inceperea campaniei... As putea sa zic ca este teoria conspiratiei ... Si nu , nu cred ca primarul sectorului 1 ia spaga sau lua spaga din aceasta chestie , este o persoana integra!
  • +2 (2 voturi)    
    s-a inchis robinetul (Vineri, 2 martie 2012, 15:00)

    hop-stop [anonim]

    hopaaaaa - s-a inchis robinetuuuuul :) era si timpul - daca ajungeai ca muritor de rand la ghiseu (atat ambasada RO din MD cat si in Bucuresti) nici nu te bagau in seama... si ce daca astepti sa-ti redobandesti cetatenia in mod legal de 5 ani? puteai doar sa te intrebi retoric cum e posibil oare ca unii sa se vada cu pasaportul in buzunar in 6 luni... GOOD JOB!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by