Sindicatul Pro Lex: Politistii ameninta cu proteste, daca Traian Igas nu le rezolva revendicarile in aceasta saptamana

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 16 ianuarie 2012, 14:53 Actualitate | Esenţial


Sindicatele din politie ameninta cu proteste, daca in aceasta saptamana, ministrul Traian Igas nu stabileste o intalnire pentru rezolvarea problemelor legate de drepturile salariale si conditiile de munca. Reprezentantii sindicatului "Pro Lex" precizeaza, luni, intr-o adresa catre ministrul Administratiei si Internelor, ca are in vedere proteste de strada, daca in saptamana 16-20 ianuarie, nu li se solutioneaza o serie de revendicari, potrivit Mediafax.

Politistii cer acordarea restantelor la drepturile salariale si la norma de echipament, acordarea sporului de confidentialitate pentru promotia 2009, incadrarea agentilor de politie cu studii superioare in clasele de salarizare corespunzatoare studiilor, retinerea cotizatiei sindicale pe statul de plata si efectuarea deducerii acesteia din impozitul pe venit, potrivit adresei catre ministru.

"Pro Lex", impreuna cu alte trei sindicate ale politistilor, au solicitat o intrevedere ministrului pe aceste probleme din 22 decembrie anul trecut, fara a primi un raspuns.

Politistii au mai protestat in vara anului trecut, nemultumiti de disponibilizarile anuntate si de reducerea normei de hrana.

Anuntul politistilor privind intentia de a iesi in strada vine pe fondul a trei zile de proteste violente in Capitala. Cateva mii de oameni au iesit in strada la nivel national nemultumiti initial de scandalul dintre presedintele Traian Basescu si fostul subsecretar de stat Raed Arafat, care a dus la demisia din MS a fondatorului SMURD. Oamenii au iesit sa protesteze fiind impotriva proiectului legii sanatatii initiat de consilierii presedintelui, dar si de nivelul de viata din ce in ce mai scazut.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3001 vizualizari

  • -2 (10 voturi)    
    Politisti (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:00)

    Daniels22026 [utilizator]

    In absenta politistilor, ultrasii vor produce faradelegi. Salariile politistilor trebuie marite de urgenta. Credem despre politisti ca sint prosti. Iata ca nu sint. Si e mare nevoie de ei.
    • +9 (9 voturi)    
      Sa le dea prezervative... (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:03)

      Claude [anonim] i-a raspuns lui Daniels22026

      ....mai ales celor care bat prostituate si iau spaga de la proxeneti!
    • +7 (7 voturi)    
      Liderii de sindicat.. (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:05)

      dan [anonim] i-a raspuns lui Daniels22026

      Astia sunt liderii de sindicat care umblau la brat cu Ponta? Deja mi-e greata
    • +10 (10 voturi)    
      Ba da sunt prosti (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:05)

      aa [anonim] i-a raspuns lui Daniels22026

      Dar masura care trebuie e sa ii de-a afara cu prima ocazie pe cei recalcitranti iar salariile acestora impartite celorlalti politisti care isi vad de treaba.
    • +8 (8 voturi)    
      militieni santajisti (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:07)

      iorgos [anonim] i-a raspuns lui Daniels22026

      Ba sa nu le dea nimic militienilor ! O breasla corupta care isi face datoria numai daca primesc beneficii , sub orice forma ( prime , mita , taxa de protectie ) sa nu le dea nimic ! Jandarmii de ce nu cer nimic ? Va soun eu , pentru ca au simtul datoriei ! Mari jigodii , militienii !
    • +6 (6 voturi)    
      Bugetarii vor iarasi bani de la contribuabili (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:10)

      Santaj la Romania [anonim] i-a raspuns lui Daniels22026

      Si sindicatul mafiei din invatamant, 'Spiru Haret', a anuntat prin pesedistul Isvoranu, ca 'profesorii nu mai suporta' (nu e clar ce anume) si vor iesi si ei in strada.

      Isvoranu a spus ca jandarmii i-au provocat pe huligani si ca i-au ajutat !!

      La Iasi a participat la mitingul autorizat si sindicatul Sanitas, al carui lider, Marius Petcu, a fost arestat in 2011 de catre DNA, in flagrant, in timp ce primea mita 50.000 de euro.

      Majoritatea liderilor sindicali sunt simpli mercenari platiti de partide sau grupari de interese sa scoata oamenii in strada in functie de agenda electorala sau politica. Mare parte a acestor sindicalisti sunt implicati in afaceri ilegale, de la spatiile comerciale Metrorex sau CFR pana la achizitii de materiale fara licitatie sau in cantitati exagerate in mod intentionat.

      Acestor lideri sindicali le convine o stare infractionala de anarhie si lipsa de control din partea autoritatilor judiciare, controalele scot la iveala afacerile lor ilegale.
    • +5 (5 voturi)    
      mda... (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:12)

      eggo [utilizator] i-a raspuns lui Daniels22026

      profita de moment, cred ca totusi esti ironic.....
    • +5 (5 voturi)    
      ai dreptate,politistii nu sunt prosti.... (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:28)

      popcorn monta [utilizator] i-a raspuns lui Daniels22026

      dar militienii astia vopsiti da...
    • +4 (4 voturi)    
      Nepolitist (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:34)

      Sorin [anonim] i-a raspuns lui Daniels22026

      Toate categoriile profesionale au importanta lor, iar maririle salariale trebuie facute atunci cand se poate pentru toata lumea si nu discriminatoriu. Dupa acest model, cadrele sanitare pot anunta greva in perioada unei epidemii, profesorii inaintea bacalaureatului si tot asa.
    • +3 (3 voturi)    
      Nu suntem toti la fel (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:45)

      politisti de treaba [anonim] i-a raspuns lui Daniels22026

      Isi dau si ei seama ca daca fac acum proteste se duce de rapa tot ce s-a obtinut pana in momentul de fata...nu sunt toti o apa si-un pamant...
  • -2 (8 voturi)    
    Le da Base tot ce vor,numai scaunul sa-si pastreze (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:01)

    Cecilia [anonim]

    Sa vezi cum o intoarce cu 180°.
    Puiutii tatei, hai sa va dau eu prime si alocatii, spor de antena si toate cele.
    Doar ca....au prins miros de sange copoii si s-ar putea sa-l sfasie pe tatuc.
    • 0 (0 voturi)    
      Daca (Luni, 16 ianuarie 2012, 17:43)

      Jar [anonim] i-a raspuns lui Cecilia

      avea...nu taia.O sa fim cu totii sufocati de mirosul de sange.Ai putintica rabdare!
  • +3 (5 voturi)    
    politisti (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:10)

    politia [anonim]

    de ce sa le mareasca salariile? vreau sa stiu de ce la Piata Veteranilor in fiecare dimineata se vand tigari la negru(alaturi de un magazin care are in usa un afis "in curs de renovare" si in care se afla baxurile cu tigari).Am sesizat unui politist aspectul si mi-a spus ca nu este traba lor.Atunci pentru ce sunt platiti?
  • +4 (4 voturi)    
    şi uite cum totul se leagă (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:11)

    mihai [anonim]

    iată cu se arată şi ăştia...acum când huliganii dorm, că doar au lucrat aseară în schimbul 3,
    hopa şi ei că nu e pe bani.

    toţi vor să "discute" dacă nu, vor vedea ei....oricum vom plăti noi aceste ieşi ale lor.

    Dumnezeu e sus şi nu doarme!
    vine frigul se lasă cu minus...aşa că....

    cu stimă.,
  • -3 (3 voturi)    
    Re: (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:21)

    Trojan.H [utilizator]

    In absenta lor, ultrasii vor veni si peste familiile lor. Cit despre salarii, de acord cu marirea lor cit mai grabnic. Si nu numai lor. Dar ei sa fie printre primii.
  • +1 (3 voturi)    
    Va mai renunta Basescu la serviciile lor ?! (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:29)

    Dinca [anonim]

    ghici ghicitoarea mea
  • -3 (5 voturi)    
    Daca Boc ii cere lui Igas... (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:31)

    marius [anonim]

    ... inabusirea revoltelor din strada sub pretextul sanctionarii vandalismului, iar Boc nu acorda prea multa atentie sindicatelor politienesti sau mai rau, uslasii le-au facut deja o oferta mult mai tentanta, atunci s-a terminat. Basescu, Boc, Udrea si care or mai fi ar face mai bine sa renunte la guvernare de buna-voie.
    • 0 (0 voturi)    
      ... (Luni, 16 ianuarie 2012, 17:24)

      diablo [anonim] i-a raspuns lui marius

      Stai linistit, scoate armata, ei nu au drept la greve si proteste.
      • 0 (0 voturi)    
        pensii (Luni, 16 ianuarie 2012, 17:42)

        zweistein [anonim] i-a raspuns lui diablo

        dar drept la pensii are armata?
      • 0 (0 voturi)    
        Pe Planeta Maimutelor... (Luni, 16 ianuarie 2012, 18:53)

        marius [anonim] i-a raspuns lui diablo

        ... cu siguranta Boc ar scoate armata ca sa-i impiedice pe politisti sa demonstreze, dar aici suntem pe Terra.
  • +4 (4 voturi)    
    Absolut impotriva! (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:33)

    AlinN [anonim]

    Atunci sa li se mareasca si profesorilor cu 50% salariul sa li se dea si banii datorati farmaciilor, sa se indexeze si pensiile cu rata infaltiei, in schimb sa se mareasca impozitul pe profit la 40% si TVA la 30%. Adica pentru satisfacerea unor bugetari sa dam si mai rau in cap sistemului privat!
  • +4 (4 voturi)    
    Chiar asa? (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:38)

    Cataleya [utilizator]

    Poate ca sindicatul reuseste sa-i scoata din puscarie pe cei 30 de politisti care-au facut de ras si au batjocorit in ultumul hal statutul de politist.
    De cerut, toti cer.
    Mai ales cand e vb de bani iliciti!
    Din fericire, romanii s-au cam prins cum sta treaba cu sefii lor de sindicate.
    Niste nababi multimilionari si amestecati in cele mai banoase si mai dubioase afaceri posibile.
  • +1 (3 voturi)    
    Astia sunt spagarii de la Sectia 1 (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:44)

    je [anonim]

    Astia sunt spagarii de la sectia 1 si ameninta cu protestele ... din celulele lor din Rahova!
  • 0 (0 voturi)    
    Foarte rau ... (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:56)

    Gigi Kent [utilizator]

    ... trebuiau sa fie in strada cu protestatarii. Asa nu fac decat sa santajeze si sa incerce sa obtina beneficii pe baza protestului altora. Sa le fie rusine!
  • +2 (2 voturi)    
    ordin de zi (Luni, 16 ianuarie 2012, 15:59)

    politia capitalei [anonim]

    incepand de azi, toti politistii au dreptul sa'si ia de pe strada, o "indemnizatie" suplimentara de pana la 600 lei pe saptamana.
    orice suma peste, va fi considerata gainarie.

    semnat,

    sefu


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by