Directorul medical al Spitalului Judetean Brasov, Adrian Albota, a declarat luni ca Serban Huidu le-a explicat medicilor ca accidentul s-a petrecut in conditiile in care "din cauza modificarilor climaterice" nu a mai putut controla masina, relateaza Mediafax.

Accident rutier provocat de Serban HuiduFoto: Captura Content Channel

"Ne-a spus ca din cauza modificarilor climaterice nu a mai avut controlul vehiculului, a intrat pe contransens si s-a ciocnit cu autoturismul care circula din sens opus. Asta a fost tot", a declarat directorul medical al Spitalului Judetean Brasov, Adrian Albota.

Realizatorul tv Serban Huidu a provocat, duminica, in jurul orei 11.55, la iesirea din localitatea brasoveana Timisul de Sus, un accident dupa ce a patruns cu masina pe contrasens, pe un carosabil umed, in conditiile in care ningea, si a lovit un autoturism Dacia Logan in care se aflau trei persoane.

In urma accidentului si-au pierdut viata si soferul Daciei - Stefan Lungu Balogh, de 65 de ani - si Magda Draghici, de 54 de ani, aflata in dreapta soferului. Cele doua persoane erau din municipiul Brasov. Soferul Daciei a murit pe loc, iar femeia a murit la scurt timp.

De asemenea, un barbat de 57 de ani, Ion Garbis, din municipiul Brasov, care se afla tot in autoturismul Dacia Logan izbit de masina lui Huidu, pe contrasens, a fost grav ranit, fiind internat in coma indusa la sectia de terapie intensiva a Spitalului Judetean Brasov, dupa ce a suferit traumatisme toracice si craniene, avand si o hemoragie interna. Luni dimineata, barbatul a murit.

Serban Huidu se afla la volanul unui autoturism de teren Mercedes si circula dinspre Capitala spre Brasov. El se afla in masina impreuna cu sotia sa, cu cei doi copii in varsta de 2 si 4 ani si cu bona acestora. In urma accidentului, toti cinci au fost dusi la spital, duminica seara fiind externati copiii.

In prezent, la Spitalul Judetean Brasov se mai afla Huidu, sotia sa si bona copiilor acestora. Cei trei urmeaza sa fie transferati, luni, cu ambulante, la Spitalul Universitar din Capitala.