Abuzul sexual asupra copiilor este încă un subiect tabu la noi în ţară. Părerea generală este că acesta se petrece doar în mediile foarte sărace și că singurele cazuri sunt cele pe care le vedem la ştiri. Realitatea este însă alta și mulți copii devin, la un moment dat în viaţă, victima unui abuz cu conotaţie sexuală.
Majoritatea abuzurilor asupra copiilor au ca autori persoane apropiate familiei. De fiecare dată când un părinte renunţă la atitudinea „nouă nu ni se poate întâmpla asta” în favoarea atitudinii „eu voi face tot ce îmi stă în putință ca nouă să nu ni se întâmple”, copilul are șansa să afle din familie tot ceea ce trebuie ca să se poată apăra pe viitor de abuzuri.
Cum devin copiii victime?
Orice act cu tentă sexuală, care are loc între un adult și un minor sau între doi minori, atunci când se produce împotriva voinței unuia dintre ei este abuz. Abuzul sexual include actele de exhibiționism, expunerea la pornografie, adresarea într-o manieră sexuală la telefon sau pe internet și merge până la forme de manifestare fizice.
Psihologul Mihaela Dinu, reprezentant Salvați Copiii, explică mecanismele prin care copiii, cu predilecție fetele, sunt vulnerabilizați și devin victime:
- „Manipulatorul emoțional subminează încrederea în propria judecată a victimei. Acesta cunoaște bine psihologia copilului și adolescentului. Se apropie de copii, de fete în general, le câștigă încrederea și este atât de convingător încât determină victimele să se îndoiască de propria judecată.
- Agresorul caută cu grijă victimele, creionându-și un profil pe care îl urmărește. De cele mai multe ori, sunt fete din medii sociale precare, cu grad crescut de vulnerabilitate, lipsite de educație și fără suport din partea familiei.
- Abuzatorul se prezintă ca o persoană înțelegătoare și empatică față de victimă, îi promite că o va proteja și o va ajuta dacă aceasta rămâne apropiată, fidelă. Se folosește de mesaje directe sau de mesaje subliminale pentru a manipula emoțional și sexual victima. Poate inventa o serie de pericole venite din partea comunității, oferind apoi soluții pentru a întări imaginea proprie ca fiind cea a salvatorului.
- Atunci când lucrurile nu funcționează astfel, abuzatorul induce frica, teroarea, recurge la amenințări și violență fizică, pentru a putea manipula și abuza victima. Teama este un puternic factor de influență a comportamentului și astfel abuzatorul ajunge să-și atingă obiectivele”.
Sindromul Stockholm: dragostea față de agresor
În multe situații, mai spune specialistul, apare sindromul Stockholm, acesta fiind considerat un sistem de apărare a creierului în situații traumatizante. Cineva care suferă de sindromul Stockholm ar putea avea sentimente confuze față de agresor, inclusiv dragoste, simpatie, empatie, dorința de a-l proteja, recunoștință atunci când agresorul se poartă uman sau nu îi face rău fizic. De asemenea, victima poate să dezvolte emoții negative față de oricine ar încerca să o ajute să scape din mediul abuziv. Se creează în mintea victimei o disonanță cognitivă, iar victima ajunge să facă ceva ce nu vrea să facă. Panica, frica, teroarea (disonanța cognitivă) sunt atât de mari încât mecanismele de a le combate nu mai pot face față.
Ce pot face părinții
Cea mai bună metodă pentru a ne feri copiii de abuzuri de orice fel este relația deschisă, sinceră, onestă pe care o construim cu ei. Începeți educația intimă de bază a copiilor atunci când aceștia sunt foarte mici. De la vârsta de trei ani, copiii trebuie să știe că zona intimă nu poate fi atinsă de persoane străine. Mai mult, copiii trebuie să fie încurajați să își facă singuri toaleta în această zonă și să nu accepte ca alte persoane să facă acest lucru, chiar dacă sunt membri ai familiei. Copiii pot învăţa să nu îşi arate părţile intime altor persoane în afara părinților și a medicului, când e cazul.
