Profesorii și dictatura. INTERVIU cu unul dintre autorii studiului privind valorile profesorilor din România. „Proporția celor cu atașament scăzut față de democrație este mai mare în rândul celor tineri”

Ideea că sistemele politice ar trebui să fie democratice s-a impus în ultimele decenii în aproape toate societățile, inclusiv în cea românească. În același timp, înțelegerea asupra ce este democrația a devenit tot mai ”elastică”. Ion Iliescu spunea în anii `90 că va construi în România o democrație originală. Putin descrie Rusia ca având un sistem democratic, ce-i drept unul diferit de cele vestice. Tot așa și liderii chinezi, descriu China drept o democrație. Marea majoritate a profesorilor cuprinși în studiu preferă ca România să fie democratică, însă o parte dintre ei par să înțeleagă acest termen într-un mod asemănător cu Viktor Orban: într-un discurs ținut la Băile Tușnad în 2014, premierul Ungariei spunea că democrațiile de succes sunt asemeni Rusiei, Chinei, Turciei și Indiei, și că vocile opoziției critice, a ong-urilor, a minorităților, dăunează societății atunci când critică liderii aleși de majoritate. 

Nu doar preferința unei părți dintre profesori pentru ”un conducător puternic, care nu își bate capul cu Parlamentul și cu alegerile” arată că avem o problemă despre care s-a discutat prea puțin până acum, ci și răspunsurile la alte întrebări cuprinse în studiu. Un aspect important pe care îl semnalăm îi are în vedere pe profesorii tineri: proporția celor cu atașament scăzut față de democrație este mai mare în rândul lor decât în rândul profesorilor mai în vârstă. 

Sunt cam la fel, cu variații în funcție de întrebările folosite și de sondajele pentru întreaga populație pe care le folosim pentru comparație. Ori asta e o problemă serioasă, pentru că profesorii ar trebui să fie peste nivelul mediu al populației, tot așa cum ne așteptăm ca profesorii de matematică să știe mai multă matematică decât media populației.

Datele pe care le avem din alte sondaje despre valorile democratice în populația României la momente diferite de timp indică un trend îngrijorător, care este mai accentuat în rândul tinerilor, iar sistemul educațional pare să fie una dintre sursele declinului. 

Profesorii sunt foarte diverși din perspectiva a ce evaluăm în studiu și destul de asemănători întregii populații. O parte dintre ei văd clar că societatea ar trebui să se schimbe și că dezvoltarea presupune nu doar să avem IT-iști, medici, funcționari etc. bine pregătiți, ci, mai ales, să avem cetățeni care înțeleg lumea în care trăiesc, care votează și se implică civic cu sens.

Sunt mulți profesori care înțeleg că empatia, solidaritatea, toleranța și cooperarea sunt resurse ce trebuie cultivate. În același timp, alți profesori sunt prea puțin interesați de ce se întâmplă în afara specializării lor. Elevii învață cum funcționează societatea nu doar la orele de educație civică (extrem de puține și acelea) ci și observându-i pe profesori în interacțiunea cu ei, cu colegii lor, cu părinții și cu alți adulți. Din acest motiv, profesorii care tratează diferit oamenii în funcție de status social, etnie, religie, orientare sexuală, contribuie la reproducerea unor trăsături care ancorează societatea românească în trecut și creează vulnerabilități pentru viitor.

Argumentul nostru principal este că școala ar trebui să formeze deprinderi, valori și norme care sunt greu de surprins în note și premii, dar care contează chiar mai mult decât rezultatele la bacalaureat, la testele PISA și la olimpiadele internaționale. De aceea, îi încurajez pe părinți să reflecteze asupra tipului de societate pe care și-l doresc, precum și asupra rolului școlii în educația copiilor lor. Îi îndemn să se implice activ în relația cu școala și să solicite nu doar ca profesorii să fie bine pregătiți pentru disciplinele lor, ci și pentru a educa elevii într-un mod potrivit unei societăți democratice. Profesorii care au astfel de însușiri ar trebui să primească recunoaștere și încurajări din partea părinților, cu atât mai mult cu cât sistemul pare să aibă o capacitate redusă în această direcție.

În al doilea rând, observăm că părinții sunt tentați adesea să găsească soluții de salvare care îi privesc doar pe copiii lor: să fie în clase fără elevi cu dizabilități, fără elevi romi sau din medii sociale precare. Argumentul nostru este că prin alegerile de acest fel societatea acumulează inechitate, segregare, intoleranță, iar costurile le simțim cu toții.

În al treilea rând, părinții, și nu doar ei, ar trebui să insiste mai mult pentru ca educația să devină o temă importantă pe agenda politicienilor, iar politicile să reflecte acest lucru. Politicienii care nu văd o miză în educație, precum și cei care vorbesc despre educație dar nu au soluții potrivite, ar trebui sancționați la urne.

M-aș bucura să îl citească și să se întrebe dacă rezultatele oferă descrieri cu sens ale profesiei lor. Studiul semnalează mai multe probleme de informare și de înțelegere a unor aspecte despre educație într-o societate democratică din partea unor categorii însemnate de profesori. Pe aceștia sper să îi convingă să reflecteze asupra profesiei și a rolului de cetățean.

În același timp, problemele pe care le surprindem în studiu sunt în parte urmarea unei serii lungi de politici educaționale proiectate și aplicate fără susținere suficientă din partea profesorilor. Ar fi un câștig pentru ei și pentru societate dacă vocea lor ar deveni mai puternică în dezbaterile despre schimbări în educație.

Ce măsuri poate lua Ministerul Educației?

Din perspectiva celor mai mulți dintre indicatorii uzuali, școala românească este deficitară. Abandonul școlar ridicat, rezultatele la testele PISA, arată cu claritate acest lucru. Sper să convingem Ministerul (chiar dacă studiul apare într-o perioadă în care Educația are doar ministru interimar) că rolul educației de a pregăti buni cetățeni este vital, și că școala românească are probleme serioase și în această privință. 

Amintesc aici trei dintre recomandările pe care le-am inclus în studiu: insistăm pentru o creștere substanțială a finanțării învățământului, în primul rând a salariilor pentru profesorii debutanți, pentru cei care lucrează cu elevi din categorii vulnerabile și pentru cei care predau în mediul rural. În condițiile finanțării din prezent, numărul școlilor care nu au profesori calificați este ridicat și în creștere rapidă. Diferențele dintre urban și rural sunt deja uriașe și vor crește și mai mult, în condițiile în care, lucru puțin știut, mai mult de jumătate dintre copiii și tinerii României locuiesc în rural. 

În același timp, sistemul educațional ar trebui să aibă standarde mai stricte privind condițiile minimale pentru profesare, iar acestea ar trebui să fie aplicate uniform în raport cu nivelul școlar, tipul de localitate, și mediul social în care se află școala. De asemenea, pregătirea inițială și cea pe parcurs a profesorilor ar trebui să fie mai serioasă, incluzând și module de formare privind educația în medii diverse cultural și socio-economic

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!