Strabismul este o afectiune oculară în care axele celor doi ochi nu sunt paralele şi unul sau ambii ochi deviază. Se estimeaza ca 5-20% din copii au probleme de vedere, iar 5 % din copii au strabism. Principalul semn este lipsa alinierii axelor vizuale ale ochilor, adica un ochi fuge din poziţia normală de drept înainte. Alteori, sunt semne indirecte cum ar fi închiderea unuia dintre ochi în lumină puternică, întoarcerea sau înclinarea capului într-o parte.

Masurarea deviatiei strabiceFoto: Oftalmix.ro

Care sunt cauzele strabismului?

Cauzele strabismului sunt diverse:

  • Ereditatea: parinţii, fraţii sau rudele apropiate au strabism, dar poate să apară şi la copii fără rude cu strabism.
  • Viciile de refracţie (prezenţa dioptriilor), mai ales când sunt diferenţe de dioptrii între ochi. De multe ori, viciile refracţie se transmit ereditar.
  • Vederea scazută a unui ochi din diverse motive (leziuni ale fundului de ochi, cataracta, tumori intraoculare)
  • Prematurite, dismaturitate
  • Afecţiuni neurologice: hidrocefalie, sindrom Down, paralizie cerebrală
  • Afecţiuni congenitale ale orbitei sau ochiului
  • Traumatisme cerebrale, ale orbitei sau ale ochiului
  • Cauze necunoscute: de cele mai multe ori nu se poate stabili cauza. Strabismul poate să apară la copii fără alte afecţiuni asociate.

Momentul examinării oftalmologice în strabism

Odată constată prezenţa strabismului, copilul trebuie consultat IMEDIAT de catre un specialist oftalmolog pediatru.

Prima URGENŢĂ o reprezintă depistarea şi tratamentul AMBLIOPIEI, adică a vederii slabe. Dacă unul din ochi deviază mai frecvent, vederea lui poate sa scadă prin ne-utilizare. Ochiul care priveşte drept, este folosit preponderent. Ambliopia apare la 40 % din copiii cu strabism şi este principala cauză de pierdere a vederii la un ochi pentru populaţia cuprinsă între 20-70 ani. Ea poate fi prevenită prin consult oftalmologic.

A doua problemă majoră o constituie lipsa vederii binoculare care include şi steroscopia, vederea “ 3 D”. Lipsa vederii binoculare implică aprecierea incorectă a distanţelor, practic extrem de deranjantă, mai ales pentru şofat precum şi practicarea unor meserii sau sporturi care necesită vederea în spaţiu: munca la înălţime, arhitectură, pictură, chirurgie.

Când debutul strabismului este sub vârsta de 6 luni sau chiar mai devreme, acesta este denumit STRABISM CONGENITAL. Mai frecvent este strabismul convergent, când ochiul fuge spre nas.

Cu cât strabismul apare mai devreme, cu atât trebuie intervenit mai rapid, altfel şansele de recuperare a vederii la ochiul slab şi a vederii binoculare scad.

Examinarea are ca scop decelarea cauzei care a produs strabismul şi decizia asupra tipului de tratament necesar.

Citeste mai mult si comenteaza pe MedLive.ro