Un tanar roman de 19 ani a fost oprit si amendat sambata de politistii austrieci dupa ce a condus cu 230 km/h pe autostrada A4 din estul Austriei, anunta Agerpres, citand agentia APA. O patrula in civil l-a urmarit pe roman cu luminile albastre aproximativ 10 kilometri, intre Gols si Parndorf, in Burgenland. El a putut fi oprit doar datorita automobilelor care rulau cu viteza legala pe ambele benzi si care l-au incetinit, a precizat Politia austriaca, intr-un comunicat.

Potrivit politiei, romanul, in masina caruia se mai aflau doua femei, a condus in timpul urmaririi cu peste 200 km/h si a depasit pe dreapta un alt automobil. El le-a spus politistilor ca se grabea la "shopping", spre complexul SCS din sudul Vienei.