Romania. Spatiu, arta, cultura este primul album de lux dedicat Romaniei editat in Polonia. Autorii publicatiei, aparuta in luna decembrie 2008 la Editura Bosz (specializata in albume tematice), sunt Łukasz Galusek si Michał Jurecki, iar fotografiile sunt semnate de Paweł Mazur. Primii doi au mai colaborat, acum cativa ani, la realizarea ghidului turistic Romania, scris, ca si albumul, cu profesionalism si o foarte serioasa disciplina a documentarii, dar si cu o mare admiratie pentru oamenii si locurile de la noi.

Albumul, integral color, cuprinde descrieri ample ale regiunilor tarii noastre, scurte monografii ale celor mai importante orase, harti fizice si date statistice, acompaniate de numeroase fotografii, ce ilustreaza spectaculos nu doar cadrul natural al Romaniei, ci si impresionantul nostru patrimoniu cultural-istoric.

Potrivit ICR, albumul va fi lansat la Varsovia, in 11 februarie, la Libraria Empik Junior, parte a celui mai extins lant de distributie de carte din Polonia, si la Cracovia, in 20 februarie, la Libraria Bona Media. Cele doua lansari se vor desfasura in formatul consacrat al evenimentelor de tip „Romania gustoasa”.

„Romania gustoasa” este un program al ICR-Varsovia care urmareste sa puna in valoare extraordinara bogatie culinara si oenologica romaneasca, vazuta ca fapt de cultura.

Albumul Romania. Spatiu, arta, cultura a fost publicat cu sprijinul Institutului Cultural Roman, prin programul Publishing Romania