Vlad Zografi are un doctorat in fizica atomica, a publicat articole stiintifice in reviste prestigioase, a scris piese de teatru si carti. Acum cateva saptamani, la editura Humanitas, i-a aparut un volum intitulat “Infinitul dinauntru”, alcatuit din sapte “povestiri”, dupa cum vrea autorul sa-si descrie cele sapte eseuri, despre diverse personaje dramatice si literare.

Vlad ZografiFoto: Arhiva personala

Toate cele sapte povestiri contin ipoteze si experimente mintale, de pilda, ce opera literara ar putea fi “inteleasa” de o amoeba (spoiler: Odiseea), cum ar fi daca am citi Hamlet ca pe un roman sau cum ar putea fi vazuta intalnirea lui Ivan Karamazov cu diavolul din perspectiva interactiunii gravitationale a corpurilor cu ele insele, ce legatura este intre romanul Demonii, Wikileaks si pisici – una foarte ingenioasa. De aici pornind, urmeaza sapte aventuri ale gandurilor, foarte voioase.

Este o carte, dupa cum explica autorul, nascuta din “framantari pragmatic-concrete legate de punerea in scena si literatura” iar acest lucru se vede, nu este nici critica literara si nici filosofie propri-zisa, este cartea celui care a lucrat cu textele clasice, a vrut sa le inteleaga in functionarea lor in lume, in context, interactiune si receptare. Intalnim pe tot parcursul cartii nedumeriri din acelea pe care cu totii le-am avut uneori, de exemplu de ce este Hamlet atat de inconsistent, la fel ca mai toate personajele create de Shakespeare la batranete, sau de ce Dulcineea este in filme o femeie “suspect” de frumoasa cand Cervantes o descrie ca pe o taranca urata?

L-am invitat pe Vlad Zografi pentru o ora in redactie pentru a conversa cu dumneavostra, cititorii. Puneti-i intrebari despre “nedumeririle” dvs privind tot felul de personaje din teatru si literatura clasica. Sau, daca ati citit cartea, despre ideile de acolo.

Intrati pe Contributors.ro pentru a citi raspunsurile invitatului.