"Drumul spre celebritate" trece pe la Sala Radio

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 27 ianuarie 2012, 16:25 Actualitate | Cultură


Trei nume din generaţia tânără de interpreţi, laureaţi ai Concursului "Drumul spre celebritate" ediţia a II-a, Alexandru Mălaimare (vioară), Ştefan Cazacu (violoncel) şi Mihai Ritivoiu (pian) vor evolua pe scena Salii Radio alaturi de Orchestra de Cameră Radio, condusa de dirijorul Radu Popa. Concertul va avea loc miercuri 1 februarie 2012, ora 19.00, informeaza Formatiile Muzicale Radio.

Programul serii va cuprinde Concertul nr. 4 în re major pentru vioară şi orchestră, K.V. 218 de W. A. Mozart, Variaţiunile pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră, op. 33 de P. I. Ceaikovski şi Concertul nr. 21 în do major pentru pian şi orchestră, K.V. 467 de W. A. Mozart.
Concertul va fi prezentat de realizatorul Sebastian Crăciun.

Proiectul „Drumul spre celebritate”s-a născut în urmă cu doi ani şi are ca scop promovarea tinerilor muzicieni talentaţi, precum şi crearea şi educarea unui nou public de muzică clasică. In cadrul concursului desfasurat la Palatul Mogoşoaia au avut loc 10 etape dedicate unui instrument sau unui grup de instrumente şi o finală, iar un rol important în procesul jurizării l-a avut şi publicul care a votat artistul preferat. După 5 luni de competiţie, din cei 78 de candidaţi înscrişi, în seara zilei de 1 februarie vor evolua în compania Orchestrei de Cameră Radio primii trei clasaţi în finala care s-a desfăşurat pe 7 mai 2011.

Alexandru Malaimare
Foto: Formatiile Muzicale Radio
Violonistul Alexandru Mălaimare este student (din 2008) al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, la clasa conf. univ. dr. Florin Croitoru. Crescut într-un mediu artistic, Alexandru a urmat Liceul de muzică "George Enescu", unde a evoluat sub îndrumarea  profesoarei Mihaela Tomescu. În paralel a beneficiat de sfaturile şi supravegherea lui Alexandru Tomescu şi a maestrului Ştefan Gheorghiu. A participat la cursurile de măiestrie susţinute de Liviu Prunaru (Bucureşti, martie 2011), Cvartetul "Belcea" (Tescani, iulie 2010), Petru Munteanu (UNMB, mai 2010), Alexandru Tomescu (Botoşani, decembrie 2008), Vegard Nilsen (Norvegia), Eugen Sârbu (Bucureşti, iulie 2005). In 2011 a participat la cursurile de măiestrie organizate în cadrul Festivalului "SoNoRo" şi a câştigat şi o bursă de studii în Montepulciano, Italia (iulie 2011). Este finalist al Concursului “Drumul spre celebritate” de la Palatul Mogoşoaia 2011 şi a obţinut premiul acordat de “Rotary Club Atheneum” 2008, Premiul I la Concursul Internaţional de vioară "Remember Enescu" 2005. A fost solist în concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Piteşti, Târgovişte, Botoşani, Orchestra Concerto a UNMB, Orchestra de Cameră a Festivalului "SoNoRo", Orchestra Naţională Radio. Violonistul  Alexandru Mălaimare este membru în diferite formaţii de muzică de cameră şi din anul 2009 face parte din Orchestra Naţională de Tineret a României.

Născut într-o familie de muzicieni, Ştefan Cazacu a început studiul violoncelului de la vârsta de şase ani, sub îndrumarea tatălui său, cunoscutul muzician Marin Cazacu. Tânărul violoncelist are în palmaresul său o întreagă colecţie de distincţii obţinute la competiţii naţionale - Marele premiu (2004) la Concursul naţional organizat de Palatul Copiilor din Bucureşti, Premiul I şi „Lira de aur” la Olimpiada naţională Suceava (2006), Premiul I şi Marele premiu la Concursul internaţional „George Georgescu” Tulcea (2007), Premiul I şi Marele premiu la Concursul Internaţional de interpretare „W.A. Mozart” Târgovişte (2008), Premiul I la Olimpiada naţională de la Cluj-Napoca (2008), Premiul I şi premiul
Stefan Cazacu
Foto: Formatiile Muzicale Radio
special „Serafim Antropov” la Concursul Naţional „Mihail Jora” Bucureşti (2008), Premiul I la Olimpiada Naţională de Muzică şi Concursul "Mihail Jora" (2009), Premiul I şi Marele premiu "Paul Constantinescu" Ploieşti 2009, Premiul II la Concursul Orange (2009), Marele Premiu "Eurovision Young Musicians" 2010, Premiul I la Concursul "Drumul spre celebritate" organizat de Radio Romania 2011 - şi internaţionale: Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen, Austria (2008), Premiul II la Concursul Internaţional „Antonio Janigro” Croaţia (2008). Din septembrie 2009 este elev al Liceului de muzică „George Enescu” Bucureşti, la clasa profesoarei Anca Vartolomei. Ştefan Cazacu a susţinut recitaluri în numerose oraşe din România şi în străinătate, pe scene din  Olanda, Italia, Austria şi Israel. Este membru al cvartetului de violoncele Cellissimo-junior.

Pianistul Mihai Ritivoiu este student la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa pianistului şi profesorului Viniciu Moroianu. A participat de asemenea la cursuri de măiestrie interpretativă susţinute de pianiştii Gabriel Amiraş, Dmitri Bashkirov şi Dominique Merlet. Mihai Ritivoiu este câştigător a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, cum sunt Concours Musical de France de la Paris, în anul 2002, Concursul Internaţional Jeunesses Musicales de la Bucureşti, în 2006 sau Concursul Naţional de Pian din cadrul Zilelor Lipatti, organizate de Radio România Muzical în 2010. Este de asemenea laureat al celei de-a II-a ediţii a concursului ”Drumul spre celebritate”, organizat de Radio România şi Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti" în 2011. În 2008 şi 2009, pianistul a fost bursier al programului ”Interferenţe” din cadrul Festivalului internaţional de muzică de cameră SoNoRo, susţinând recitaluri alături de interpreţi de renume internaţional precum violoncelistul Bernhard Naoki
Mihai Ritivoiu
Foto: Formatiile Muzicale Radio
Hedenborg şi violonistul Alexander Sitkovetski, iar în 2009 şi 2010 a obţinut bursa ”Tinere talente”, oferită de Fundaţia Principesa Margareta a României. A concertat, în postură solistică sau camerală, pe numeroase scene din Bucureşti şi din ţară şi a colaborat cu ansambluri precum Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, Filarmonica de Stat Botoşani şi Filarmonica de Stat ”Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, sub bagheta lui Florin Totan. O importantă reuşită în cariera pianistului Mihai Ritivoiu este cea din ediţia 2011 a Concursului Internaţional ”George Enescu”, unde a fost distins cu Premiul al III-lea, ”Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei sonate de George Enescu” şi Premiul ”Constanţa Erbiceanu” oferit de Fundaţia Culturală Erbiceanu. Acest succes a fost urmat de câştigarea celei de-a X-a ediţii a Marilor Premii Prometheus la secţiunea Opera Prima, pentru debut în domeniul artistic.

Radu Popa este dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii “Banatul” Timişoara. S-a afirmat pe podiumul de concert încă din timpul studiilor făcute la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, unde a absolvit două secţii: cea de compoziţie (1994) la clasa prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu şi cea de dirijat-orchestră (1996) la clasa maestrului Ludovic Bács, cât şi studiile de masterat sub îndrumarea aceloraşi profesori. În perioada 2001-2003 a participat la cursurile de compozitie din cadrul Hochschule für Musik, Viena, Austria, la clasa prof. Ivan Erod. Formarea sa ca dirijor a fost marcată de doi maeştri ai baghetei: Ludovic Bács şi Erich Bergel. După debutul său alături de orchestra Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, Radu Popa a fost prezent pe podiumul de concert al Orchestrei de Cameră Radio, al orchestrelor Filarmonicilor din Arad, Bacău, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Satu-Mare, Sibiu, Târgu-Mureş, Timişoara. Până în prezent a susţinut trei turnee de concerte în Republica Coreea cu orchestrele Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca (2001), cu cea a Filarmonicii Giurgiu (2002) şi cu cea a Filarmonicii „Janacek” Ostrava din Cehia (2003). Alte turnee de concerte a avut în Austria, Danemarca, Suedia şi Bulgaria. În ultimele trei ediţii ale Festivalului internaţional „George Enescu” a dirijat Filarmonica „Transilvania” Cluj-Napoca (2007) şi Filarmonica "Banatul" Timişoara (2009, 2011). Radu Popa este un pasionat promotor al muzicii româneşti şi contemporane, fiind prezent în Festivalul românesc de profil, Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (2005, 2007, 2009). La invitatia Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti, Radu Popa a dirijat pe 2 decembrie 2009 concertul dedicat Zilei Naţionale a României, concert ce a avut loc la Roma, în celebra sala ”Giuseppe Sinopoli” a Auditorium ”Parco della Musica”.
Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















456 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by