Un adolescent care a ieșit dintr-o comă de 10 luni nu știe nimic despre pandemia de COVID-19 deși a contractat de două ori coronavirusul, relatează The Guardian.

Josep FlavillFoto: The Guardian

Joseph Flavill, în vârstă de 19 ani, a fost lovit de o mașină în data de 1 martie a anului trecut, cu trei luni înainte de intrarea în vigoare a carantinei la nivel național în Marea Britanie și cu 10 zile înainte ca OMS să declare răspândirea la nivel mondial a SARS-CoV-2 pandemie.

Acesta a fost în comă după accident din cauza unui traumatism cerebral însă a început să își revină gradual și să răspundă celor din jurul său.

„Nici nu știu cu ce să încep. Dacă în urmă cu un an cineva mi-ar fi spus ce se va întâmpla în cursul ultimului an nu cred că l-aș fi crezut. N-am idee despre cum va ajunge Joseph să înțeleagă prin ceea ce am trecut cu toții”, a declarat mătușa băiatului, Sally Flaviil.

Aceasta a relatat că familia băiatului a încercat să îi explice printr-un apel video că nu pot să fie alături de el în persoană din cauza restricțiilor anti-COVID-19 însă că nu au încercat deocamdată să îi povestească despre amploarea pandemiei.

Adolescentul a început să își miște membrele când medicii îi solicită acest lucru și că a început să interacționeze cu familia și prietenii săi prin clipiri și zâmbete.

Joseph a contractat coronavirusul de două ori în timpul convalescenței sale dar s-a vindecat de fiecare dată.

Mama sa a primit permisiunea să îl viziteze când acesta a împlinit 19 ani în luna decembrie dar a trebuit să respecte distanțarea fizică și să poarte un costum de protecție pe întreaga durată a vizitei.

Citește și: