Italia şi-a închis joi graniţele pentru persoanele care sosesc din 13 ţări, între care Republica Moldova, acestea fiind considerate locuri cu risc ridicat de răspândire a infecţiilor cu noul coronavirus, relatează dpa.

Coronavirus Italia. Soldați din Napoli în timpul carantineiFoto: Salvatore Laporta/IPA/ Profimedia Images

Interdicţia de călătorie se aplică pentru Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia-Herţegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană, a precizat Ministerul italian al Sănătăţii.

''La nivel global, pandemia este în cea mai acută fază. Nu putem pune în pericol sacrificiile făcute de italieni în aceste luni. De aceea am ales calea cu cea mai mare precauţie'', a declarat ministrul italian al Sănătăţii Roberto Speranza.

Persoanele care au locuit în sau au tranzitat aceste ţări cu două săptămâni înainte de a intra pe teritoriul Italiei urmează să fie oprite la frontieră, a precizat ministerul, potrivit Agerpres.

LA STAMPA: Lista țărilor care ar putea fi adevărate „bombe virale”

Bangladesh, dar nu numai. Există multe locuri din lume în care pandemia de coronavirus accelerează şi care ar putea fi adevărate „bombe virale” pentru Italia care cu greu, și la aproape cinci luni după primele cazuri de contaminare atestate, începe să respire, în aşeptarea tratamentelor și vaccinurilor care vor pune capăt situaţiei.

Una din aceste „bombe virale” soseşte, de exemplu, din Balcani. În Serbia, unde epidemia a revenit în forţă, autoritățile au reinstaurat unele restricții. În special la Belgrad, oraş decretat ca fiind principalul focar al noului val de infecţii, a fost proclamată „starea de urgență”, potrivit La Stampa.

De asemenea, numărul infectărilor a crecut şi în Bosnia și Croația. O situație potențial explozivă pentru nordul Italiei: "ruta balcanică ne îngrijorează mult, deoarece e vorba de un flux de oameni scăpați de sub control, cu multe persoane tinere care, în cazul în care sunt afectate de Covid, sunt foarte probabil asimptomatice și, prin urmare, pot fi o sursă de posibile infecții", a explicat viceguvernatorul delegat cu sănătatea din regiunea Friuli Venezia Giulia, Riccardo Riccardi, referindu-se la surplusul pandemic din zona fostei Iugoslavii. Și, tocmai din acea zonă, derivă focarul din regiunea Veneto, care l-a înfuriat atât de mult pe guvernatorul Luca Zaia, membru al partidului Liga Nordului.

Antreprenorul din Vicenza, depistat pozitiv la Covid-19 și care se află internat la terapie intensivă, tocmai se întorsese dintr-o călătorie în Balcani. Ceea ce înseamnă că Italia trebuie să fie foarte atentă la locurile din care se întorc persoanele care intră în ţară.

Același lucru este valabil și pentru România, Bulgaria și Moldova, unde s-a înregistrat o creștere a cazurilor.

Miercuri, Austria, care a înregistrat aproape 100 de cazuri noi, i-a sfătuit pe cetățeni să nu călătorească în aceste țări. Însă situația pare a fi și mai explozivă în afara Europei.