Persoanele care se întorc din străinătate nu mai intră în carantină instituționalizată, dar trebuie să se izoleze la domiciliu pentru 14 zile, alături de familiile lor, indiferent de țara de unde vin. Măsura intră în vigoare de vineri, când România a intrat în stare de alertă.

Coronavirus RomaniaFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Pentru cei care sosesc în țară, indiferent de unde vin, se aplică măsura de izolare la domiciliu. Se instituie carantina instituționalizată pentru cei care nu pot să își asigure un astfel de spațiu, pentru cei care nu doresc să stea cu familia și vor să stea separat sau pentru cei care încalcă izolarea la domiciliu.

Ce prevede hotărârea Comitetului pentru situații de Urgență:

  • 4. (1) Se instituie, începând cu data de 15.05.2020, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, măsura carantinării/izolării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura mai sus menționată sau solicită acest lucru pentru a nu își expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autorități.
  • (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de persoane:
  • a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
  • b) membri ai Parlamentului European, parlamentari și personal aparținând sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională;
  • c) piloții de aeronave şi personalul navigant;
  • d) mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
  • e) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, și care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
  • f) lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina și Moldova nu prezintă simptome asociate COVID-19;
  • g) angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național;
  • h) reprezentanții companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanțe pe teritoriul național, dacă la intrarea pe teritoriul României nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu entitățile economice de pe teritoriul național;
  • i) persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de utilizare, instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, precum și a echipamentelor din domeniile științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României;
  • j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2;
  • k) angajații sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională care se întorc în România din misiuni executate în afara țării, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2.
  • (3) Persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la domiciliu vor fi introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate.
  • (4) Persoanele aflate în carantină instituționalizată la data de 15.05.2020 rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile.