Oamenii de știință au turnat apă rece peste teoria președintelui Donald Trump conform căreia coronavirusul ar fi scăpat dintr-un laborator chinezesc, însă multe lucruri despre originea noului coronavirus rămân necunoscute, relatează The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

De ce a devenit originea pandemiei atât de controversată?

Originea noului coronavirus a devenit un subiect extrem de disputat, Statele Unite și alțe țări aliate sugerând că guvernul de la Beijing nu a fost transparent cu privire la originea pandemiei.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a creditat ideea că există rapoarte ale serviciilor de informații care sugerează că virusul ar putea să fi scăpat dintr-un laborator din Wuhan, deși serviciile de informații americane au refuzat să confirme informația. Comunitatea științifică spune că deocamdată nu există nicio bază pentru această afirmație.

Afirmația președintelui american a urmat unor relatări potrivit cărora Casa Albă pune presiuni asupra serviciilor de informații, amintind de presiunile administrației Bush asupra comunității de informații de a „pune benzină pe foc” înaintea războiului din Irak.

Problema cu versiunea Chinei

O problemă specifică în povestea originală vizează epidemiologia izbucnirii pandemiei și incidența cazurilor timpurii fără vreo conexiune evidentă cu piața de animale din Wuhan, unde autoritățile chineze susțin că a început pandemia. Dacă aceste persoane nu au fost infectate la piață sau intrând în contact cu cei infectați la piață, atunci cum pot fi explicate aceste cazuri, se întreabă criticii.

Laboratoarele din Wuhan

Două laboratoare din Wuhan unde sunt studiate coronavirusuri la lilieci au atras atenția. Institutul de Virologie din Wuhan, o unitate cu nivel 4 (cel mai înalt) de biosecuritate și Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Wuhan, o unitate cu nivel 2 de biosecuritate aflată în apropierea pieței de unde ar fi început pandemia.

Câteva teorii au fost promovate. Prima, și cea mai îndrăzneață, e că oamenii de știință de la Institutul de Virologie ar fi făcut experimente cu coronaviruși de la lilieci, modificându-le genetic, și că virusul ar fi scăpat și infectat oamenii. O a doua versiune este că măsurile de biosecuritate precare în rândul personalului de la laborator, poate în procesul de colectare sau eliminare a specimenelor, ar fi dus la eliberatea unui virus nealterat.

Există dovezi că virusul ar fi fost modificat genetic?

Consensul științific care respinge ideea că virusul ar fi fost modificat genetic este aproape unanim. Într-o scrisoare adresată revistei Nature în luna martie, o echipă de microbiologi conduși de profesorul de microbiologie Kristian Andersen a afirmat că „datele genetice arată irefutabil că (noul coronavirus) nu este derivat din structura unui alt virus”, adică altfel spus din secțiuni tăiate ale unui alt virus cunoscut.

Echipa de cercetători a sugerat că mult mai probabil virusul a apărut în mod natural și a devenit mai puternic prin selecție naturală.

„Noi propunem două scenarii care ar putea explica plauzibil originea Sars-CoV-2: selecția naturală într-o gazdă animală înainte de transferul zoonotic, de la om la animal, sau selecția naturală ca urmare a transferului la om”.

Peter Ben Embarek, un expert de la Organizația Mondială a Sănătății în transmiterea bolilor de la animale la om, alături de alți specialiști contactați de The Guardian, au explicat că dacă ar fi existat orice fel de manipulare genetică a virusului acest lucru ar fi fost identificat de către cercetători.

Cum rămâne cu o scăpare accidentală a virusului din cauza unor practici de siguranță precare?

Eliberarea accidentală a unui specimen nealterat genetic a fost una din cele mai vehiculate teorii, deși „dovezile” oferite sunt cel mult circumstanțiale.

The Washington Post a relatat despre îngrijorări din 2018 legate de securitate și neajunsuri de management raportate de personalul ambasadei americane care au vizitat Institutul de Virusologie de câteva ori, dar ziarul a admis că nu există niciun fel de dovadă că laboratorul ar fi sursa pandemiei.

James Le Duc, șeful Laboratorului Național Galveston din Statele Unite, însă are o altă imagine asupra Institutului de Virologie din Wuhan: „Am vizitat și făcut turul noului laborator de biosecuritate nivel 4 din Wuhan înainte ca acesta să își înceapă operațiunile în 2017. Este comparabil ca măsuri de securitate și calitate cu orice laborator ce funcționează în prezent în Statele Unite sau Europa”.

Problemele cu istoricul răspândirii coronavirusului

Deși experții contactați de The Guardian au explicat că înțelegerea privind originea noului coronavirus rămâne una provizorie, aceștia au adăugat că nivelul actual al cunoștințelor privind răspândirea inițială creează de asemenea probleme pentru teoria scăpării din laborator.

Când Peter Forster, un genetician la Cambridge, a comparat secvențele genomului virușilor colectați în faza incipientă a pandemiei, iar apoi global, acesta a identificat trei tulpini dominante.

Devreme în pandemie, două tulpini par să se fi aflat în circulație în același tip - tulpina A și tulpina B - cu o a treia tulpină C apărută mai târziu.

Dar într-o descoperire surprinzătoare, varianta cea mai apropiată genetic de coronavirusul de la lilieci nu a fost cea mai răspândită în Wuhan, ci în schimb asociată cu câteva cazuri apărute devreme în provincia sudică Guangdong.

Cu alte cuvinte, rămâne încă departe de certitudine dacă Wuhan a fost primul loc din China unde virusul a apărut inițial.

Ce înseamnă acestea în prezent?

Nivelul actual de cunoaștere asupra coronavirusului și originii sale sugerează că explicația cea mai plauzibilă este și cea mai simplă.

Ca alți coronaviruși, acesta s-ar fi transmis la om printr-un eveniment natural, premisa inițială a multora din comunitatea științifică, inclusiv a Organizației Mondiale a Sănătății.

Teste suplimentare ce vor fi efectuate în China în lunile care urmează ar putea identifica mai precis sursa coronavirusului și punctul de început al pandemiei. Dar deocamdată este prea devreme.

Citește și: